Teen Press 
A stat doi ani prăfuit şi uitat de lume, într-un colţişor, sub biroul meu. Toată lumea uitase de el şi nimic nu părea că îi merge bine. Circuitele bătrâne chicoteau în noapte că în curând totul va fi dat uitării şi vechea lor viaţă de circuite va reveni la normal. Şi aşa s-a întâmplat. M-am dus şi mi-am recuperat monitorul, l-am conectat la unitatea centrală şi ceva magic s-a întâmplat. Vechiul meu calculator merge ca uns, în ciuda faptului că în urmă cu doi ani nu l-am folosit pentru că nu mai mergea. Şocul este şi mai mare pentru că nu îmi amintesc când a funcţionat mai bine de atât. Cred că niciodată.
Nu voi înţelege niciodată de ce lumea renunţă la farmecul unui vechi calculator pentru un laptop. Mă rog, înţeleg, dar acasă ar trebui folosit mai des calculatorul despre care toată lumea crede că nu mai poate să ducă. Are şi el avantajele sale. La al meu îmi place cel mai tare sunetul pe care îl scoate, un huruit teribil care aproape că poate acoperi muzica din difuzoare. Nu îmi dau seama cum reuşeam să adorm noaptea înainte cu sunetul acesta. Când lucrez acum la el am impresia că folosesc ceva utilaje grele, nu e de joacă. Ca să nu mai spun de tastatura care bate spre sunetul unei maşini de scris.
E ca şi cum ai condus doi ani o maşină mică de oraş şi deodată treci pe un model vechi, de teren, 4×4, cu un motor diesel monstruos. Brusc, eşti deasupra tuturor la stop. În plus, marele avantaj este că sub scaunul şoferului ai găsit o mapă cu multe, multe articole pe care le-ai scris la Teen Press încă din 2006. Mi-am amintit cu drag de un articol cu o listă de lucruri de care m-am săturat, tehnoredactat ca pe un caiet de notiţe, dacă nu m-a lăsat memoria de tot.
Era o perioadă în care eram mai puţini şi trebuia să umplem cumva revista, aşa că scriam, scriam şi iar scriam. Am găsit de asemenea şi alte articole pe care nu le-am trimis. Politice, destul de prea politice, care nu mi-au plăcut la vremea lor cum sună. Citindu-le acum, sună foarte bine şi sunt foarte actuale. E ca şi cum le-am scris alaltăieri, serios. Cât de greu este oare să schimbi ceva în ţara asta pentru ca un articol scris de un descreierat în urmă cu patru ani să nu mai fie atât de actual?
Schimb, evident, subiectul, dar asta este direcţia pe care o ia articolul singur, ce să îi fac? Cât de netalentat să fii să nu poţi să schimbi măcar atitudinea oamenilor pe care îi pui să stea în scaune şi să frece buha aiurea. Departe, foarte departe, de orice explicaţie dată de experţi şi de doamne exaltate pe la televizor, la nivelul cel mai de jos, simplu, din popor, problema evidentă este că băieţii noştri nu schimbă nimic din imagine. E ca un tip care apare la toate petrecerile din sat cu scula lui de maşină, cu haine scumpe, cu bling-bling-uri şi începe să facă mişto de toată lumea. Nu o să îl dea nimeni afară de la petrecere, e băiatul primarului, dar vă asigur că toată lumea o să îl înjure pe la spate. Şi ăsta e tot jocul. Game over.
Printre toate acestea, Teen Press rămâne la fel. Ca să păstrăm tradiţia cum trebuie eu am întârziat din nou cu articolul. Iar ca să ducem totul până la extrem, am început să scriu din nou pe primul calculator pe care am salvat primul meu articol. Gata cu amintirile, să fiţi cuminţi!
ce dragut:X