Teen Press 
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter
Foişorul de Foc este o clădire de 42 metri situată la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, iar în trecut era folosit drept turn de observaţie pentru apărarea împotriva incendiilor.
În secolul al XIX-lea populaţia din Bucureşti creştea rapid, iar oraşul se întindea pe o suprafaţă de 30 km². Problemele legate de lipsa de alimentare cu apă potabilă şi absenţa unui „foişor de foc“ din care să fie supravegheat oraşul a dus, în 1890, la ridicarea Foişorului de Foc pe care îl ştim şi noi astăzi. Clădirea a fost proiectată de arhitectul-şef al primăriei, Gheorghe Mandrea, iar costurile înălţării sale au fost în jur de 200.000 de lei. Foişorul era una dintre cele mai înalte clădiri din oraş şi, în partea de sus a sa, a fost construit un bazin ce urma să alimenteze cu apă prin cădere liberă împrejurimile, dar acesta nu a fost niciodată utilizat.
În aprilie 1892 s-a amenajat în clădire postul de intervenţie atunci când avea loc un incendiu: la parter erau două pompe manuale montate pe trăsuri, o saca pentru transportul apei la foc, şase cai şi o magazie în care se afla echipamentul. La primul etaj se găseau biroul comandamentului pichetului, camera de gardă şi dormitoarele pompierilor. La al doilea etaj era bucătăria şi comandantul postului de pompieri, iar la al treilea era un depozit deoarece nu se putea locui din cauza capătului inferior al bazinului. Celelalte trei etaje erau ocupate de rezervor. Pentru a supraveghea oraşul, pompierii stăteau pe partea exterioară a bazinului, la ultimul etaj, dar în perioada aceea actualele balcoane nu existau.
Ca „observator al incendiilor“, Foişorul de Foc a funcţionat până în 1910, când a apărut telefonul, iar ca post de pompieri a fost folosit până în 1936, când postul de pompieri s-a mutat în zona gării Obor. Până în 1961 aici s-au depozitat arhive, a fost făcut un spaţiu pentru locuinţe şi au fost birourile întreprinderii de transporturi comunale.
Din 1961 până în 1963 clădirea a fost consolidată, rezervorul a fost scos şi în locul său au apărut actualele etaje patru, cinci şi şase. Scara în spirală a fost prelungită până la ultimul etaj şi a apărut liftul. Apoi, în data de 16 septembrie 1963, a fost inaugurat Muzeul Naţional al Pompierilor, conţinutul său referindu-se la istoria pompierilor Capitalei. În muzeu sunt prezentate momentele importante din istoria pompierilor, personalităţile, marile incendii.
Traseul de vizitare începe de la etajul şase şi se termină la parter, iar expoziţia este organizată cronologic. În prima parte a expoziţiei, vizitatorii află mai multe lucruri despre atitudinea oamenilor faţă de foc. Sunt prezentate şi armele şi metodele folosite de ei în lupta contra incendiilor. Tot la acest etaj este prezentată o maşinărie de stins focul manuală şi originală, păstrată într-o stare perfectă.
La următorul etaj, este prezentată instituţionalizarea serviciului de pompieri, prin formarea unităţilor de pompieri militari. Vizitatorii află detalii despre cel mai mare incendiu din istoria Bucureştiului, care a avut loc în data de 23 martie 1847. De Paşte, din joaca unui copil în podul unei case, a izbucnit un foc uriaş şi astfel au fost distruse 2.000 de locuinţe, 10 hanuri şi 12 biserici.
Expoziţia continuă cu prezentarea vieţii la sfârşitul secolului al XIX-lea, când se înfiinţează noi unităţi de pompieri în marile oraşe ale ţării. Simultan, în localităţile mai mici apar mai multe formaţii civile sau voluntare de pompieri. În muzeu au fost bine conservate uniformele, medaliile, drapelele, coifurile şi multe alte obiecte folosite.
Primele motopompe, autopompe, cisterne şi autoscări au fost aduse din 1923 de la fabrica Magirus din Germania, ele fiind cele mai moderne mijloace de stins apa din acea perioadă. După cel de-al Doilea Război Mondial, se dezvoltă enorm tehnicile de luptă cu focul. În muzeu sunt expuse machetele unor maşini de intervenţie importate sau realizate în ţară: Skoda, Steagul Roşu, Praga. Aceste maşinării se află în depozitul Foişorului, dar nu pot fi vizitate.
Primul etaj este consacrat misiunilor pompierilor şi relaţiilor internaţionale dintre aceştia. Sunt expuse costume şi accesorii de intervenţie, uniforme, obiecte decorative şi medalii. La parter sunt expuse donaţiile unor colecţionari pasionaţi de acest domeniu.
Nici miturile nu au lăsat acest loc în pace. Se spune că soţia unui pompier credea că acesta o înşeală şi s-a dus la Foişor să se lămurească. Însă aceasta a căzut de la etajul trei, lovitura fiindu-i fatală. Se spune că se vede figura fantomei femeii la geamurile clădirii şi că în loc de lumini se văd flăcări.
Majoritatea oamenilor care trece pe lângă acest monument istoric nici nu îi acordă atenţie, neştiind minunăţiile ce se află înăuntrul zidurilor sale groase de trei metri. Muzeul Naţional al Pompierilor este unul dintre locurile din Bucureşti ce merită vizitate deoarece oricine îi trece pragul va afla numeroase lucruri pe care, cu siguranţă, nu le ştia.
