Gothicul in literatura – Final Frontier

Mult aşteptatul punct din programul zilei de 17 martie din cadrul Târgului de carte „Final Frontier“ s-a lăsat puţin aşteptat în urma unei mici decalări, discuţia pe tema „Gothicul în literatura română şi universală“ începând în jurul orei 14:30, dar acest lucru nu a descurajat publicul destul de consistent aflat la faţa locului.

Moderatorul, scriitorul Oliviu Crâznic (autorul romanului gothic-vampiric „…şi la sfârşit a mai rămas coşmarul“, Premiul Galileo 2011 pentru Cel mai bun roman), a început prin a sublinia importanţa gothicului în literatură, unul dintre motive fiind faptul că acest gen a dat naştere curentelor simbolist şi romantic, după cum atestă chiar primii reprezentanţi ai acestor curente – Baudelaire, Mallarmé, respectiv Sir Walter Scott, Victor Hugo etc. Totuşi, deşi gothicul a avut şi încă mai are o deosebită importanţă în literatură, în România contemporană este împins la marginea acesteia, ca şi fantasy-ul sau SF-ul de altfel… Lucru care, din fericire, nu se întâmplă şi pe plan universal, unde îi este recunoscută valoarea culturală.

Primul invitat care a luat cuvântul a fost Laura Sorin (recenzentă specializată în echipa Cititor SF), bună cunoscătoare a genului, având de altfel o rubrică pe această temă, numită „Povestiri clasice“, în paginile revistei Suspans, unde analizează povestiri gothice din perspectiva cititorului modern, evidenţiind cu precădere interesantele tehnici narative utilizate în acestea. Laura Sorin mărturiseşte că prin rubrica menţionată a redescoperit literatura gothică care este departe de a putea fi caracterizată doar prin clişee de genul „castelelor umede şi al uşilor care scârţâie“, făcându-i totodată plăcere să citească o literatură lipsită de vulgaritate şi de „găleţi de sânge împrăştiate pe pereţi“ – în cadrul gothicului, latura horror fiind de obicei sugerată, nu explicită. De asemenea, gothicul se remarcă şi prin prezenţa, în anumite opere, a atitudinii satirice – de exemplu la E.T.A. Hoffmann, prins într-o plasă a propriilor obsesii, dar nu într-atât încât să nu privească cu ochi critic (şi ironic!) criteriile care defineau feminitatea în epocă. În final, Laura Sorin ne aminteşte mari scriitori care nu s-au sfiit să abordeze gothicul, Maupassant, Dickens sau Lermontov fiind câteva exemple clasice.

A luat apoi din nou cuvântul Oliviu Crâznic, aducând în prim-plan şi ideea că, de fapt, gothicul nu este un gen dispărut, pentru că se continuă în prezent atât sub formă canonică, cât şi sub alte forme: horror, urban fantasy, paranormal romance, toate acestea preluând şi prelucrând temele gothice clasice. De asemenea, gothicul are o varietate de subgenuri, de la gothicul feminist şi cel raţionalist până la gothicul romantic sau psihologic. Printre cei mai puternici reprezentanţi ai gothicului au fost menţionaţi a se găsi E.A. Poe, H.P. Lovecraft şi A. Bierce.

Discuţia a continuat-o lectorul universitar dr. Florin Pîtea, scriitor consacrat, care a precizat câteva elemente ce ţin de contextul economico-politico-social în care s-a dezvoltat gothicul, afirmându-se că „gothicul şi romantismul s-au întrepătruns pentru o perioadă de timp“. După Florin Pîtea, gothicul s-a dezvoltat în rândul clasei de mijloc care a îmbrăţişat încântată poveştile cu aristocraţi, dar nu cu orice fel de aristocraţi, ci cu unii decadenţi, bântuiţi de viziuni care mai de care mai stranii, cu o viaţă imorală, nocturnă, şi cu gusturi arhitecturale pentru castele bântuite sau ruinate. Ciudat, dar această viziune burgheză la adresa aristocraţiei a fost acceptată uneori chiar cu entuziasm de către reprezentanţii nobilimii, concretizându-se prin aşa-numitele „folies“, prin care aceştia „dădeau apă la moară“ poveştilor despre excentricităţile lor întunecate – ne mai spune scriitorul.
Florin Pîtea o aduce în discuţie şi pe Mary Shelley, care prin opera „Frankenstein“ poate fi considerată şi o precursoare a SF-ului. După cum bine ştim, Frankenstein ia naştere datorită unei forţe proaspăt descoperite, şi anume electricitatea. Şi Florin Pîtea remarcă revenirea obsesivă a elementelor gothice în scrierile fiecărei generaţii de autori, de la „Poveste de Crăciun“ şi „Casa umbrelor“ de Dickens, până la cyberpunkul modern. Gothicul, în viziunea lui Pîtea, reprezintă „o mostră de ADN cultural“ care reapare sub o nouă înfăţişare, dar cu aceeaşi esenţă. Muzica modernă (gothic metal), benzile desenate (cum ar fi „Batman“) sau filmele lui Tim Burton sunt exemple semnificative.
Au fost menţionate şi romane şi povestiri gothice sau cu elemente gothice autohtone, de Liviu Radu, unul dintre cei mai buni scriitori români contemporani – „Spaime“, Ana-Maria Negrilă – „Oraşul ascuns“, „Împăratul gheţurilor“, dar şi Mircea Eliade – „Domnişoara Christina“ sau Vasile Voiculescu – „Schimnicul“.

Oliviu Crâznic i-a menţionat şi pe Alexandru Philippide, Ionel Teodoreanu şi Costi Gurgu, vampirul dac Cotys creat de Gurgu „putând concura lejer cu vampirul Lestat al lui Anne Rice“.

Acelaşi Oliviu Crâznic doreşte să întărească şi ideea că genul gothic este un gen literar care „oferă răspunsuri“, subliniind prin aceasta că mereu consecinţele unei acţiuni, oricare ar fi aceasta, va avea în mod necesar anumite repercusiuni. Astfel, citind literatura gothică „se pot învăţa multe“, de la istorie până la filosofie şi psihologie, scriitorul îndemnând auditoriul cu căldură: „nu putem să o ignorăm pentru că are mult prea multe de oferit“. Aici i-a dat drept exemplu şi pe câţiva tineri scriitori care au redescoperit genul şi a lăudat iniţiativa şi poveştile acestora (Cătălina Fometici, Alin Dărângă, Alexandru Dan şi Raluca Băceanu).

Ultimul care a luat cuvântul a fost Ştefan Ghidoveanu, expert în domeniul istoriei fantasticului, realizatorul emisiunii „Exploratorii lumii de mâine“, care a alcătuit o selecţie de ecranizări pe acest gen de la începuturile cinematografiei, subliniind că cinematograful a început în forţă, abordând direct genuri ca gothic sau horror. Publicul s-a putut delecta cu „Monstrul“, scurt metraj de 3 minute, realizat în 1903, şi cu prima ecranizare a lui „Frankenstein“, cea din 1910, ceva mai lungă, de aproximativ 13 minute.

Spre finalul dezbaterii, Oliviu Crâznic a făcut un anunţ ce a bucurat fanii genului. Editura Millennium Books va lansa în curând o antologie de gothic, reunind laolaltă subiecte având în prim-plan creaturi precum: vampirii, vârcolacii, îngerii, ori pasiunile întunecate sau romantice, misterele şi conflictele cu supranaturalul. Această antologie va deschide seria Millennium Gothic, dedicată implementării acestui gen valoros pe piaţa românească, lucru posibil datorită unor editori precum Horia Nicola Ursu şi Michael Haulică (totodată cunoscuţi scriitori) şi eforturilor lor deosebite pentru promovarea literaturii fantastice şi în special a abordărilor autohtone ale acestei literaturi. Aceşti oameni dedicaţi sunt probabil printre puţinii din România care publică, dar şi plătesc (!) autorii români, inclusiv debutanţii, oferind constant oportunităţi.

Publicului i s-a mai dezvăluit că această primă antologie din serie reuneşte numele unor mari scriitori români, dar şi ale unor debutanţi foarte talentaţi, şi că este concepută special pentru a concura cu cele mai bune antologii de gen din literatura universală, în speranţa că fanii lui Poe, Lovecraft, King sau Rice vor găsi şi în literatura noastră opere de calitate deosebită şi pe gustul lor.

În încheiere, Oliviu Crâznic a subliniat o ultimă idee, de altfel crucială în genul gothic, şi anume aceea că aici nu este în niciun fel idolatrizat răul, nici aceia care îl înfăptuiesc, ci întotdeauna acţiunile şi personajele negative sunt privite cu repulsie, frică sau dispreţ.

După mai mult de o oră de discuţii captivante, publicul şi-a însuşit cunoştinţe noi de la „greii“ gothicului şi au un motiv de bucurie privind antologia ce va apărea cât de curând.

Gothicul a mai câştigat după aceste discuţii complexe noi admiratori şi, poate, noi adepţi propriu-zişi, decişi să îşi încerce talentul scriitoricesc în acest fascinant domeniu…

Album Facebook