Am fost si in Liechtenstein – principatul bogat

Fotoreportaj Liechtenstein

Fotoreportaj Liechtenstein

fotoreportaj de Ana-Maria Tudorache – colaborator

Hei, tu, cititorule! Ai auzit vreodată de ţărişoara asta numită Liechtenstein? Ei bine, într-o lume în care oamenii pun mare preţ pe lucrurile superficiale şi mari (eventual să fie cele mai mari, dacă se poate), nu mai avem timp să ne bucurăm de lucrurile mici şi poate „neînsemnate“, care ne făceau odată ziua mai bună şi care sunt, într-adevăr, preţioase.

Liechtenstein se poate încadra cu uşurinţă în categoria „lucrurilor mici“, întrucât reprezintă a şasea cea mai mică ţară independentă ca suprafaţă. Astfel, putem numi Liechtenstein-ul un mic colţ de rai, fiind înconjurat de Elveţia şi Austria şi întinzându-se la poalele Alpilor.

Fotoreportaj Liechtenstein

Format din 11 orăşele, Liechtenstein se mândreşte cu titlul de cea mai bogată ţară vorbitoare de limbă germană şi cu o reţea de transport bine pusă la punct. Dar pe lângă toate acestea, mai există şi peisajele care îţi taie pur şi simplu respiraţia.

Astfel, dacă eşti un împătimit al sporturilor de iarnă sau al drumeţiilor pe munte, trebuie neapărat să dai o fugă pe aceste meleaguri, cea mai renumită staţiune de schi fiind Malbun. De asemenea, poţi încerca şi o drumeţie pe muntele Grauspitz – cel mai înalt punct din Liechtenstein (aproximativ 2600 metri).

Fotoreportaj Liechtenstein

Şi dacă tot am vorbit de reţeaua lor de transport, şoselele sunt pe măsură, astfel că riscul de a cădea cu roata într-o groapă este inexistent, iar cu „LieMobil“ – Liechtenstein Bus – ajungi şi în Elveţia şi Austria, dar şi la 1600 m altitudine, în Malbun.

Cultura este la ea acasă, iar ţie, drag aventurier, îţi stau la dispoziţie numeroase muzee, printre care se numără şi „Kunstmuseum Liechtenstein“ – muzeu de artă contemporană şi modernă, fiind cel mai mare din ţară – precum şi Muzeul Naţional („Liechtensteinisches Landesmuseum“). În privinţa obiectivelor istorice, cel mai important este castelul din Vaduz („Schloß Vaduz“ ), acesta fiind castelul în care locuieşte familia regală şi care este, de asemenea, o bijuterie a Liechtenstein-ului, iar pe lângă acesta amintim şi ruinele din Schellenberg sau „Casa Roşie“ din Vaduz.

Fotoreportaj Liechtenstein

Cred că este de prisos să mai spun că amabilitatea şi politeţea nu lipsesc, oamenii salutându-te pe stradă chiar dacă nu te cunosc, iar străzile sunt impecabile, astfel încât nu te vei împiedica de vreun ambalaj de ciocolată elveţiană sau mai rău, de vreun „noroc“.

Şi dacă nu vrei să pleci fără niţel shopping, capitala Vaduz îţi stă la dispoziţie cu câteva buticuri, iar dacă nu îţi convine, poţi oricând să iei trenul către Zurich şi să „sari“ din ţară-n ţară, căci nu există vamă.

Fotoreportaj Liechtenstein

În concluzie, oricine vizitează Liechtenstein, va avea parte de lucruri minunate într-un loc mic, după cum ne anunţă şi motto-ul ţării: „Being small is our claim to greatness“.

Vacanţă plăcută!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *