Teroarea din spitalele romanesti

teroarea din spitalele romanesti

teroarea din spitalele romanesti

de Laura Ioana Tătaru – redactor
foto: Robert Stoica – colaborator foto

Acesta este un subiect extrem de controversat și al cărui deznodământ se pare că nu duce nicăieri. Pe an ce trece spitalele din România, o țară europeană (sau cel puțin așa zice teoria), ajung în stări deplorabile, iar gradul de infectare al pacienților este foarte ridicat. Sunt destule exemple care afirmă că pacienții internați într-un spital marcă românească au ieșit, ulterior, suferind de alte boli dezvoltate pe baza mizeriei și a condițiilor precare. Nu este oare tulburătoare situația? Chiar așa am ajuns… să dorim să ne tratăm cât mai repede și să ne recăpătăm vitalitatea și să nu avem unde! Ca să nu mai pomenim și de felul în care aceste „focare de infecție“ neacreditate sunt pe punctul de a fi închise începând cu anul 2015.

„Aparatură de ultimă generaţie, personal medical amabil, specialişti care colaborează între ei, pacienţi care nu stau câte doi în pat şi organizare bine pusă la punct“ – acestea sunt punctele pe care un spital trebuie să le întrunească pentru a primi acreditare și finanțare de la Casa Națională de Asigurări. Teoria-i bună, însă practica pe plaiurile mioritice cam lasă de dorit. Aproximativ 90% din unităţile medicale româneşti nu îndeplinesc standardele UE. Mai precis, România are 360 de spitale din care doar 33 au primit acreditare până acum.

teroarea din spitalele romanesti

Mai mult decât atât, sistemul sanitar de la noi este fără nicio îndoială în anestezie generală. La fel cum spitalele se îngroapă în mizerie și moarte, responsabilii pentru reabilitatea și asigurarea unui mediu steril și propice însănătoșirii se îngroapă în promisiuni spuse… în van! Cu preponderență centrele medicale din mediul rural sunt cele mai vizate și mai controversate. La țară, indiferent de județ, situația este tragică: dispensarele sunt închise, iar serviciile de ambulanță supra-solicitate din cauză că oamenii s-au obișnuit să formeze magicul număr 112 pentru orice fleac. Și mai deconcertant este modul în care unii bătrâni refuză să meargă la cabinet. Refuzul nu este așa din senin deoarece poziționarea centrelor medicale este din nou un impediment. De exemplu, în unele comune localnicii din mai multe sate sunt nevoiți să meargă kilometri întregi până la singurul dispensar din zonă. Trist, dar adevărat!

teroarea din spitalele romanesti

Pe de altă parte, nici breasla medicilor nu rămâne indiferentă la tot ce se întâmplă în țară. Mulți dintre aceștia au semnat deja contracte cu străinătatea unde speră să fie apreciați pentru munca pe care o depun. Să fim sinceri! Facultățile de Medicină din România sunt bine cotate la nivel european ceea ce implică o pregătire profesională de calitate. Însă, e tare păcat că nu știm să valorificăm ceea ce avem și de aceea golul lăsat de medicii plecați în afară este umplut de rezidenți. Salariile joacă un rol extrem de important. Dacă rămâi în țară și nu ești angajatul unei clinici private atunci șansele tale de a accede la o sumă echivalentă cu munca depusă sunt minime.

teroarea din spitalele romanesti

Care va fi oare viitorul spitalelor din România? Actualmente situația nu este deloc roz și e pe punctul de a se înrăutăți și mai mult dacă nu se iau măsuri preventive. De ce nu putem să luăm exemplul centrelor medicale din afară? Suntem oare chiar atât de indiferenți și ignoranți? Poate dacă am reevalua ierarhia priorităților la nivel național, implicit dacă nu am mai submina sistemul sanitar, șansele la un viitor mai prielnic nu vor ezita să apară.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.