
foto: Robert Stoica – colaborator foto
Miercuri, 5 iunie, o atmosferă de seară ca în mijlocul săptămânii in Bucureşti şi o porţie bună de râs. Este singurul lucru concret care se poate spune despre spectacolul făcut de Cătălin Bordea şi Radu, la Restaurantul Old School din cadrul CCSB.
Cătălin Bordea a urcat pe scenă la ora 21:00, deşi iniţial trebuia să înceapă la ora 20:30, însă acest lucru a trecut neobservat. Mi-a dat impresia că putea să întârzie şi o oră-două, căci după râsetele de aseară, tot în aplauze intra şi ieșea de pe scenă. Parol!

Am observat că au venit mulţi spectatori „de-ai casei“ în special, iar interacţiunea cu publicul a fost una degajată, toata lumea simţindu-se bine. Mare parte din spectatori au fost studenţi, ba chiar moldoveni de-ai lu’ Bordea. Temele abordate la începutul stand-up-ului au fost despre… ghiciţi ce ? Moldoveni, relaţii, maşini, femei şi multe altele. Au prins bine. Şi parcă ne-a convins, eh?

Apoi, pe scenă a urcat Radu, trecând de la un temperament mai exploziv, agitat ca al lui Bordea, la unul puţin mai liniştit, cum a fost şi publicul pe durata prezenţei lui. Radu şi-a susţinut pledoaria despre spălatul pe dinţi, săracie, religie şi aşa mai departe. Ne-a lăsat cu semnul întrebării. O fi bine ?
Spuneam mai sus de o interacţiune degajată cu publicul. Au avut loc discuţii scurte, mai ales cu duduile din sală, dar, cum ne aşteptam, „flăcăii“ din primul rând au avut de „suferit“.

Ochelaristul s-a ales cu o remarcă la adresa sa din partea lui Bordea, însă a părut amuzat şi el de situaţie. Pe de altă parte, Radu s-a „certat“ cu un om în vârstă, cred că nimeni nu a înțeles de ce, dar a fost veselie şi ne-a plăcut.
După două ore, seara s-a încheiat cu un prim moment de respiro.