Balul Bobocilor din Cervantes, 2012

Balul Bobocilor din Cervantes, 2012

Balul Bobocilor din Cervantes, 2012

de Ioana Miclea – colaborator
foto: Carina Coman – fotorepoter

În seara de 11 noiembrie, la ora 20, clubul Barletto a fost asaltat de elevii liceului Cervantes.

Clubul s-a aglomerat încet, iar la ora 21 toată lumea era cu ochii spre scenă, deoarece începuse prima probă a concursului „Miss şi Mister“, proba de zi. Aceasta a fost urmată de proba de talente, unde fiecare dintre concurenţi a încercat să fie cât mai original şi să obţină cât mai multe aplauze. Momentul cel mai impresionant a fost chiar prima reprezentaţie: primii trei concurenţi au dansat coregrafia controversatei melodii „Gangnam Style“. Prezentarea a făcut-o chiar organizatoarea balului, Andreea Osiac, unul dintre cei trei prezentatori ai evenimentului.

Balul Bobocilor din Cervantes, 2012

Concurenţilor li s-a pregătit şi o probă-surpriză, care le-a testat abilităţile: dans şi cunoştinţe de cultură generală. Ei urmau să fie notaţi cu note de la 1 la 5 de un juriu format din 5 membri: Timea Domokoş (elevă), Florea Lidia, Victor Bălşeanu, Melneciuc Aurelia – profesori ai liceului şi Andreea Bunescu din partea Oriflame.

Momentul-cheie al serii a fost, desigur, anunţarea câştigătorilor: Mister Popularitate: Radu Eduard, Miss Popularitate: Ţigănuş Roxana, locul 3: Mone Alexandru şi Mirea Cristiana, locul 2: Tong Antonio şi Ţigănuş Roxana, iar locul 1: Vlăsceanu Tudor şi Zgorcea Andreea.

Premiile au constat în cadouri oferite de Oriflame, Avon şi Sephora, şedinţe foto oferite de Victoria’s Secrets, dar şi o tabără gratuită la mare. Spre surprinderea juriului şi a organizatorilor, concurenta desemnată „Miss Boboc“ nu a avut parte de o reacţie foarte plăcută din partea publicului, însă spiritele au fost calmate atunci când pe scenă, mai exact la ora 22, au apărut Bitză împreună cu Arssură.

Balul Bobocilor din Cervantes, 2012

„Bună seara, Cervantes!“ au fost primele lor cuvinte, după care au început concertul. Toţi iubitorii de hip-hop au fredonat melodii ca „Nopţi albe pentru zile negre“ şi „Vorbeşte vinul“, până aproape de miezul nopţii. Atmosfera a fost una plăcută pe tot parcursul evenimentului, mai ales că, după părăsirea scenei, publicul a cerut bisul. La sfârşit, cei doi artişti au acceptat să facă poze cu toţi cei care îi îndrăgeau.

După plecarea sa, atmosfera a fost animată de DJ-ul localului cu ultimele piese din topurile româneşti şi internaţionale.

Recommended Articles

1 Comment

  1. ERATĂ! 🙂 În urma unor serii de sesizări privind unele nume menţionate greşit în acest articol, s-au făcut modificările de rigoare. Aşteptăm în continuare feedback-ul vostru. Ne cerem scuze pentru situaţie şi asigurăm cititorii că autorul cu pricina va fi atenţionat! Până una, alta, să ne delectăm cu fotografiile de la unul dintre cele mai hot baluri din acest sezon 😀 https://www.facebook.com/media/set/?set=a.533020270059220.134026.120329681328283&type=1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *