
foto: Dan Nuţeanu – colaborator foto
Începând cu ora unu şi jumătate (da, ziua!), boboceii Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“, şi nu numai, au început să-şi facă intrarea la Balul Bobocilor 2011 în clubul Jukebox. Deşi a început în miezul zilei, în club oricum era noapte! Aşa că toţi cei prezenţi, îmbrăcaţi corespunzător pentru eveniment şi-au făcut intrarea în club şi au aşteptat nerăbdători concursul de Miss şi Mister. Prezentat de Matei Mitrache (Mister Boboc 2008) şi Roxana Uşurelu (Miss Boboc 2008), concursul a început prin prezentarea fiecărui concurent Miss şi Mister 2011, câte un băiat şi o fată de la fiecare clasă (A-J). Cei 20 de concurenţi, emoţionaţi, dar totuşi îndrăzneţi, au intrat în scenă în perechi şi aşa a început concursul.
După prima etapă, de cultură generală şi două probe de dans, au fost aleşi să meargă în finală doar zece, şi anume cinci băieţi şi cinci fete. În a doua etapă, cei zece şi-au demonstrat calităţile vocale şi au mai performat încă două stiluri de dans. Deşi toţi s-au descurcat bine, şi cu ocazia asta ţin să-i felicit pe toţi pentru toată munca depusă pentru acest spectacol, în final câştigătorii au fost: Miss Boboc – Emanuela Mihălţeanu (a IX-a D) şi Mister Boboc – Voicu Bogdan (a IX-a F).

La terminarea concursului, a început party-ul propriu-zis. Pe ritmuri alerte şi muzică bună, toţi cei prezenţi s-au distrat şi au petrecut de zile mari, cu mic cu mare, pentru că nu doar boboci au fost prezenţi. La eveniment au venit atât cei din clasele mai mari, cât chiar şi absolvenţi ai liceului. Cu muzică tare în difuzore şi ritmuri sau versuri cunoscute tuturor, evenimentul a fost unul incendiar. Mai ales în momentul în care invitatul special şi-a făcut apariţia. Guess Who a fost prezent anul acesta la balul bobocilor şi a încântat întreg publicul cu versurile melodiilor care l-au făcut cunoscut, cu melodii noi şi cu multă voie bună, afirmând că profesorii liceului ar trebui să fie geloşi că elevii ştiu toate versurile melodiile, dar nu şi lecţiile.
Sincer, a fost un bal reuşit. Deşi a doua zi aveau ore, dovlecarii s-au prezentat în număr destul de mare la eveniment şi au plecat acasă cu feţele obosite, dar pline de încântare. Sperăm că la anul o să fie şi mai bine şi vor fi şi mai mulţi oameni şi va dura mai mult! Până atunci, felicitări organizatorilor pentru încă un bal reuşit! Mishu vă mulţumeşte!