Am fost la Balul bobocilor: Sincai 2010

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press1

de Răzvan Băltăreţu – colaborator
foto: Dragoş Popa – fotoreporter

Fiecare licean are două mari evenimente în viaţa lui, şi nu, nu sunt primele dăţi când ia 2, ci mă refer la baluri. Pentru că până la Balul de absolvire mai este ceva timp, luni de pregătire pentru Bac, acum i-am serbat pe cei care ne calcă pe urme, bobocii de azi. Sâmbătă, pe 13 noiembrie, a fost momentul lor. Intrarea a fost cu start de la ora 13:00, şi da, a fost „bal de zi“, dar găzduit într-o incintă mare – CEPI Ballroom – spaţiu pe care şi cu privirea ţi-e greu să-l acoperi, suficient ca fiecare să se simtă bine, fără să te loveşti de ceilalţi.

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press (1)1

Pentru adjudecarea titlurilor, probele au fost diverse, dintre care una mi-a atras atenţia ca fiind cea care lasă cea mai mare libertate în creativitate, şi anume „Proba de aptitudini“. Motto-ul ei a fost simplul cuvânt „ingeniozitate“, pe parcursul ei putând chiar vedea o imagine din îndepărtata Japonie, un duel (desigur fără răniţi) între doi samurai, care să încânte publicul cu o demonstraţie de talent în mânuirea katanei (fie ea şi de lemn).

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press (4)1

Punctul central al fiecărui bal sunt titlurile de Miss şi Mister, iar anul acesta tema a fost una cu rezonanţă, „Cupluri celebre“. De la aşa ceva nu putea lipsi un cuplu străvechi, Cleopatra şi Antoniu, care să îmbie publicul cu graţia în ale valsului de peste milenii; iar dacă aceştia nu au fost pe gustul celor prezenţi, poate ceva din magia filmului a fost mai de apreciat, precum celebrul cuplu Scarlet O’Hara şi Rhett Butler. Ca pe aripile vântului s-au lăsat şi cuplurile în dans pe scenă, încercând să demonstreze că merită totul şi, chiar dacă nu au fost premii pentru toţi, curajul de a fi acolo sigur este de lăudat şi de aplaudat.

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press (3)1

Dar cum surprizele dau savoare vieţii, de la Balul şincaiştilor nu putea lipsi o „Probă surpriză“ din cadrul concursului de Miss şi Mister. Astfel că, după un moment de plănuire, s-a venit şi cu această probă, care a constant în următoarele: concurenţii de parte masculină trebuiau să facă partenerelor lor o rochie (mă rog, să semene a rochie) din materialele pe care le aveau la dispoziţie. Adică din elastic, hârtie ş.a. Odată probele încheiate, pot să divulge şi numele, căci s-a ajuns şi la desemnarea câştigătorilor. Cu statut de Mister Popularitate este Sorin Mocanu, partenera-i de premiu fiind Miss Popularitate Lavinia Constantin. Cel desemnat Mister Boboc este Cristian Preda, alături venindu-i Miss Boboc Alina Vrânceanu.

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press (6)1

De la ritmuri orientale la muzica anilor noştri, de la ambientul de curtea şcolii cu chipuri cunoscute în jur, la ambientul de „toţi laolaltă“. Aşa a fost atmosfera, lăsând la o parte diferenţa de vârstă sau clasă. Fără vreun invitat surpriză, fără vreun nume mare din muzică, cei prezenţi au ştiut să facă totul ca să se simtă bine; cei de-a IX-a apreciind primul lor bal din viaţa de liceu, şi cei de-a XII-a, probabil, privind retrospectiv peste tot, aducându-şi aminte şi povestind ce şi cum a fost la ei.

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press (2)1

O părere intermediară, cerută unei boboace, prin zumzetul mulţimii, la încheierea serbării, este bine venită; iar cu un cuvânt mi-a atras atenţia. Şi îl folosesc acum şi aici: „Senzual“. Ea este Carmen-Georgiana (IX A), fata cu inspiraţia de a condensa un bal într-un cuvânt; dar a fost şi balul ei, al bobocilor, astfel că nu o pot contrazice. În final, se vede că nu genul muzical sau locul contează. Fie că a fost vocea lui Gil Dobrică – ce te îmbia la un drum către o casă primitoare – sau că a fost un HI-Q, mereu cerându-şi gaşca mai aproape, oamenii fac evenimentul şi nu invers. Iar acesta a fost Balul Bobocilor şincaişti!

Dragps_Popa_Bal_Sincai_2010_Teen_Press (7)1

Leave a Comment