Cum a fost la Reuniunea Nationala a Cenaclurilor Studentesti 2013

VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (54)

de Gabriel Ban – redactor-şef
foto: Robert Lazăr – redactor

Piteştiul a fost încă o dată gazda celei de-a VIII-a ediţii a acestei reuniuni, ce s-a desfăşurat weekend-ul trecut (15-17 nov) şi care a avut ca scop secundar mini-lansarea unei antologii de poezie studenţească. Cu o puternică filială a Uniunii Scriitorilor din România (USR), care deserveşte şi judeţele limitrofe Argeşului, dar şi cu o tradiţie în organizarea acestei reuniuni anuale a cenaclurilor studenţeşti din toată ţara, nu era de mirare că oraşul dramaturgului Alexandru Kiriţescu (v. „Gaiţele“) avea să-i primească şi de această dată pe tinerii poeţi participanţi la Concursul Naţional de Poezie „Juventus 2013“.

La invitaţia Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) din Piteşti, care se ocupă an de an de organizarea acestei reuniuni, am dat o raită şi noi pentru a lua o doză de lirism fix din mijlocul lumii versurilor. Deşi e un oraş mai mic, provincial, Piteştiul are acelaşi ambient cald şi intim pe care cei ce-l cunosc şi-l reamintesc de fiecare dată cu mult drag. Păstrează un acel „je ne sais quoi“ pitoresc, tipic oraşelor muntene; în special centrul urbei, unde găseşti clădiri în stil neoromânesc, neoclasic sau eclectic ce coabitează surprinzător de armonios cu arhitectura anilor ’70. Dar, pentru o aprofundare individuală, recomandăm o vizită cu ocazia Festivalului lalelelor.


(Re)reuniunea

cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (61)

Reuniunea îşi propune an de an să scoată la lumină pe acei studenţi în care zace geniul poetic sau măcar expresia versurilor, fie ele şi (post)douămiiste. Şi chiar putem spune că a fost o reuniune în sensul propiu al termenului, căci nu ne-am mirat când am constatat că mulţi dintre participanţi se cunoşteau deja între ei – legaseră prietenii încă din ediţiile anterioare. Anul ăsta au fost în jur de 20 de tineri (studenţi şi nu doar).

Pe tot parcursul interacţiunii cu acest mediu literar s-a lăsat impresia unei mici federaţii, un fel de cenaclu al cenaclurilor, unde poezia studenţească stă la masă cu concepţia criticii literare a unei generaţii aparent conservatoare, dar care în fapt are un apetit surprinzător pentru absurdul şi „anti-convenţionalul“ tipic poemelor mileniului trei. În realitate, un cenaclu în care s-au lecturat poemele participanţilor, dar fără a se face o critică relevantă asupra operei.

VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (107)

Mai degrabă s-a pus accent pe dezbaterea pe marginea unor teme vaste, legate de viitorul poeziei româneşti, de viziunea poetică a tineretului autohton (dacă există sau nu) şi despre futilitatea carierei de poet într-un secol în care literatura nu mai „vinde“, după cum a încercat poeta Magda Grigore (Piteşti) să modereze acest colocviu.


Eminescologul printre „mii“ de douămiişti

VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (94)

O prezenţă aparte la masa rotundă a acestei reuniuni a fost Silviu Mihăilă, un viitor eminescolog, îndrăznim noi a zice, care la doar 27 ani ai săi este deja doctor în Limba şi Literatura Română şi predă la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan“ din Alba Iulia. Mihăilă şi-a prezentat recenta sa lansare, „Ioana Em. Petrescu, citindu-l pe Eminescu. Note, arhive, documente“ (prefaţă de Ioana Bot; Cluj-Napoca – Ed. Eikon, 2013).

Despre lucrarea sa, Mihăilă spune: „Este un volum de studiu de critică şi istorie literară ce porneşte de la adnotările Ioanei Em. Petrescu (eminescolog şi profesor la Univ. din Cluj-Napoca – n.r.) pe volumele scrise de şi despre Eminescu, volume aflate în biblioteca soţilor Liviu şi Ioana Em. Petrescu, în prezent regăsindu-se în posesia Bibliotecii Judeţene «Octavian Goga», Cluj-Napoca“.

VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (116)

Cu certitudine, apariţia acestei lucrări are în spate ani de studii şi aprofundare asupra modulul în care eminescologul Ioana Em. Petrescu l-a cuprins şi înţeles pe Mihai Eminescu. Aplecarea cu abnegaţie a lui Silviu Mihăilă către o latură complexă şi canonizată a literaturii noastre, ne-a ajutat pentru câteva momente să cunoaştem un Eminescu demitizat, altfel decât este prezentat în manuale – totuşi fără a-i fi atinsă aura sa demiurgică.


Juventus 2013

E vorba aici de o antologie a Concursului Naţional Studenţesc de Poezie cu acelaşi nume – ajuns la ediţia V – şi la care au fost înscrişi 104 studenţi din toată ţara – un adevărat record, spun organizatorii, media anuală fiind de obicei de 40-50 de participanţi.


VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (6)

Competiţia a fost strânsă, iar procesul de selecţie riguros, parafrazându-l pe criticul şi prof. univ. dr. Nicolae Oprea, cel care a prezidat juriul şi care este totodată şi preşedintele USR Piteşti. Juriul a fost format din membri ai USR Piteşti şi reprezentanţi ai revistei literare „Argeş“, ai editurii „Tracus Arte“ şi ai Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS).


VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (46)

Decizia juriului a fost într-adevăr dificilă, după cum afirmă şi Cristian Meleşteu, director în cadrul MTS, având în subordine casele de cultură studenţeşti la nivel naţional. „Procedura de selecţie a fost subiectivă, în sensul că toţi participanţii ni s-au părut foarte buni, iar părerile membrilor juriului au fost împărţite la început. Am avut noroc cu oameni de specialitate în juriu; rezultatele de faţă sunt media aritmetică a celor mai bune poeme selectate“, a conchis Meleşteu, el însuşi poet (debut la Piteşti, 1998).

Într-un final, juriul a ales şase câştigători: podiumul şi 3 menţiuni. Pe lângă recunoaştere, dimplome şi publicare în antologie, celor clasaţi pe podium li s-au oferit şi premii în bani, sponsorizate de MTS.


VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (29)

Astfel că premiul III a ajuns la Delia Grosu (20 ani, Tîrgovişte), studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (neerlandeză-germană). Cu ceva emoţii, Delia ne spune că poezia ei se inspiră din aspectele cotidiene ale vieţii sale, de unde încearcă să ilustreze în versuri stările sale interioare, asemeni unei autobiografii.


VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (22)

Ardealul a luat poziţia a II-a prin poeta Maria-Patricia Birtocean (21 ani, Zalău), studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ şi membră a Cenaclului „Vox Napocensis“ din Cluj-Napoca. Despre Maria am aflat că a publicat primul ei volum de poeme la 18 ani, în 2010 obţinând premiul III la secţiunea de poezie în cadrul Festivalului Naţional de Arte pentru liceeni „LicArt“.


VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (14)

Iar premiul I şi mini-cupa simbolică a acestui concurs i-au fost conferite lui Christian Bistriceanu (25 ani, Reşiţa), „unul dintre cei mai promiţători tineri poeţi ai cenaclului «Semenicul»“, după cum a fost acesta prezentat în cadrul unei întruniri literare care a avut loc în martie a.c. la Casa de Cultură a Studenţilor din Reşiţa, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei.

Concursul a fost organizat în colaborare cu USR – filiala Piteşti, Cenaclul „Juventus“ şi CCS Piteşti sub patronajul MTS, care a şi finanţat editarea antologiei pe 2013.


VIDEO-cenaclul_juventus_pitesti-robert_lazar-redactor-teenpress  (56)

Ieşită de sub tipar chiar luna asta, antologia cuprinde cele mai bune creaţii selectate în concursul „Juventus“, fiind prefaţată de acelaşi critic Nicolae Oprea. Cartea se va găsi, după cum ni s-a spus, în toate casele de cultură studenţeşti din subordinea MTS, precum şi la editura „Tracus Arte“.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *