Teen Press 
Ce înseamnă pentru voi 25 octombrie? Mulți ați răspunde că este o zi ca oricare alta, alții, poate ați generaliza mai puțin și ați spune că este vineri, un sfârșit de săptămână bine meritat, în timp ce alții, mai ignoranți de fel, n-ați știi să spuneți în ce dată suntem. Cu toate acestea, în Sala de Festivități a Colegiului Național „Mihai Eminescu“ s-a așezat un vechi și uitat sentiment de patriotism, data de 25 octombrie găsindu-și semnificația omisă de mulți. Vinerea aceasta eminescienii au sărbătorit Ziua Armatei chiar la ei acasă, făcând o escală prin istorie împreună cu militarii români.
Încă de la orele 11:30, liceeni se îmbrânceau prin Sala de Festivități pentru locuri cât mai bune, chiar dacă aceștia nu știau ce urma să se întâmple cu exactitate. În tot acest timp, însă, în curtea liceului se petrecea „magia“! Militarii veniți în vizită la liceu i-au învățat pe micuții de primară sau generală cum să mânuiască o pușcă, rolul vestei antiglonț și scopul caschetei de protecție în meseria pe care ei o practică. Ei, și după teorie a venit și joaca! Cei mici făcuseră o echipă formidabilă, astfel că în timp ce unul anunța centrul de comandă de un atac neprevăzut, altul verifica perimetrul, iar al treilea, în cele din urmă, elimina fiecare inamic din împrejurimi, chiar dacă mai ocheau și câte un profesor din când în când.
Revenind în Sala de Festivități, începând cu orele 12, reprezentanții armatei, și nu numai, și-au făcut intrarea. Împreună cu aceștia, dar și cu Răzvan Popescu de la ZU am făcut o mică trecere în trecut. Pe 25 octombrie 1944 a avut loc ultima bătălie pentru frontierele țării noastre. Astfel, militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupația hortistă, încununând astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpații Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Începând cu 1959, ziua de 25 octombrie este închinată armatei române în onoarea tuturor sacrificiilor făcute pentru eliberarea tărâmului românesc.
Surpriza a fost când una dintre fostele eleve ale liceului a fost prezentă la festivitate, și anume plutonier major Cristina Oncică. Cristina a terminat liceul acum nu foarte mult timp, însă a fost foarte bucuroasă să revină și să ne povestească cum a făcut ea această alegere, dar și cum a schimbat-o aceasta. În cele din urmă, ne-a destăinuit cum în unele situații, cum a fost pentru ea misiunea din Afghanistan, au „forțat-o“ să fie întâi om, iar apoi militar. Meseria, în orice caz, a învățat-o să pună binele celorlalți înaintea binelui propriu, însă nu regretă alegerea făcută sub nicio formă.
Nu în ultimul rând am cunoscut-o și pe Larisa Tudor, sublocotenent, dar și prima româncă absolventă a celebrei academii militare a Statelor Unite West Point, însă și singura femeie cadet din anul ei care a absolvit. Printre multele lucruri pe care Larisa ni le-a povestit, ne-a sfătuit un lucru: să nu uităm niciodată să lucrăm în echipă. În meseria ei de militar, lipsa lucrului în echipă ar aduce eșecul, poate chiar moartea. Cu toate acestea, West Point învățat-o să prețuiască acest lucru, cât să și-l și însușească. Larisa ne spune mândră că peste tot pe unde a călătorit, și credeți că ea chiar a colindat lumea, a spus cu capul sus că este româncă. Patriotismul, din fericire, încă trăiește!
Mai spre final, liceenilor li s-au prezentat pașii care trebuie urmați pentru a intra în armată, dar și locul unde ei pot face acest lucru. Ei, nu știm cât de mulți doritori de a urma o astfel de academie au fost în sală, însă este clar că eminescienilor le-a plăcur mica festivitate. Cu toate că dinamismul era concentrat pe scena, tinerilor le-au fost date și niște reviste aflate în temă cu cariera militară, ce i-au făcut într-o oarecare măsură mai curioși. Această curiozitate a fost satisfăcută și prin diverse filmuleţe despre forțele terestre, aeriene și navale, dar și despre anumite misiuni realizate de cei prezenți, unele mai înduioșătoare ca altele. În orice caz, ziua a fost una cât se poate de reușită!
La sfârșit doritorii au putut face poze cu așa-zisele „pălării“ ale militarilor și chiar sta de vorbă cu aceștia, după dorința lor. Restul mai puțin interesați s-au îndreptat repejor spre sălile de clasă, pentru restul orelor. Mai în glumă, mai în serios, ziua a fost cât se poate de reușită. Sperăm să mai asistăm la astfel de „demonstrații“ și la anul!
