Am fost la Balul bobocilor din C.N. „Cantemir-Vodă“

bal_cantemir_robert_stoica_seminarist_foto-77

de Ana-Maria Tudorache – seminarist
foto: Robert Stoica – seminarist foto

„Bună seara, Canteeeemir!“, aşa a debutat balul bobocilor din Colegiul Naţional „Cantemir-Vodă“ în seara de 24 octombrie. Anul acesta, petrecerea s-a mutat în Bamboo, şi, începând cu ora 20:00, cu mic, cu mare, omuleţii au început să se adune, fiind gata pentru o noapte de neuitat.

Şi aşa a fost. Extravaganţa şi luxul nu au lipsit, iar balul se anunţa promiţător şi spectaculos încă de când „cantemiriştii“ au aflat că organizatorii au rămas aceiaşi ca anul trecut. Cum se întâmplă la toate balurile, atracţia principală a fost concursul de „Miss şi Mister“, găzduit de Sînziana Maria Iacob şi Deea Cudeea.

bal_cantemir_robert_stoica_seminarist_foto-10

Vizibil emoţionaţi, bobocii au păşit pe scenă pentru prima probă, unde echipele concurente au avut câte o coregrafie pe un anumit stil de dans, urmată de o defilare în costumele specifice. Astfel, scena a fost „gazda“ a şapte stiluri de dans, şi anume: ţigănesc, dance, oriental, salsa, pop, R&B şi reggaeton, coregrafiile fiind realizate de coregraful şi invitatul special Bogdan Zamfir (Bobo), semifinalist la „Românii au talent“.

În timp ce concurenţii se pregăteau pentru proba de talente, coregraful Bobo, împreună cu trupa sa, au susţinut un show de excepţie, în care dansul a fost la ordinea zilei, şi la finalul căruia ropotul de aplauze ale publicului nu a lipsit.

bal_cantemir_robert_stoica_seminarist_foto-20

A urmat proba de talente, în care boboceii au arătat că sunt cu adevărat talentaţi şi că merită titlul de Miss sau de Mister. În această probă s-au regăsit coregrafii spectaculoase, printre care şi una cu un yoyo, interpretări la chitară şi chiar o pantomimă muzicală.

În aşteptarea ultimei probe, şi anume „proba de seară“, atmosfera a fost întreţinută de Dj Sava & Raluka, care i-au antrenat pe cei prezenţi cu melodii precum „Out of your business“, „Money maker“, „I like the trumpet“, „Aroma“ şi chiar un cover al melodiei „S&M“ a Rihannei.

După încheierea show-ului incendiar marca Dj Sava şi Raluka, a urmat invitatul surpriză, şi anume o trupă de la Gold Gym, ce a băgat în priză publicul cu un moment de kangoo jumps, pe melodii precum „Toca Toca“ şi „Harlem Shake“.

bal_cantemir_robert_stoica_seminarist_foto-87

În final, a avut loc desemnarea câştigătorilor, anunţaţi de domnul profesor Crăciun Ionuţ. Astfel, locul III a fost ocupat de echipa numărul 1, formată din Sabin Daniela şi Pîrvulescu Andrei, pe locul al doilea s-au clasat Tomescu Raluca şi Turcu Andrei George, iar titlurile de Miss şi Mister Popularitate au fost revendicate de către Swaray Sony şi David Ştefan. Anul acesta, C.N.C.V. se mândreşte cu Găbureanu Andra Alexandra şi Şerban Filip, ce au fost desemnaţi Miss şi Mister.

În jurul orei 2:00, Connect-R şi-a făcut apariţia pe scena clubului, împreună cu echipa lui de dansatori, animându-i pe cei prezenţi cu renumitele sale melodii: „Dă-te-n dragostea mea“, „Vara nu dorm“, „Noi ne potrivim“, „Vedeta mea“, dar şi binecunoscuta „Bagă bani“.

bal_cantemir_robert_stoica_seminarist_foto-174

Astfel, „cantemiriştii“ au avut parte de un bal de excepţie, arătând că sunt nişte petrecăreţi pe cinste. Nu trebuie să îi uităm nici pe organizatori, căci au făcut o treabă de excepţie, iar balul s-a ridicat, ca şi anul trecut, la nivelul aşteptărilor. Good job, guys!

Fotografii de la balul bobocilor:

Recommended Articles

1 Comment

  1. Un mare esec balul. In jur de ora 22:00 am ajuns si eu acolo. Era o atmosfera plictisitoare, doar un sfert din lume chiar dansa sau se distra. Restul erau parca rupti de pamant, fiecare se gandea la altceva. In jurul orei 23:30 magnificul si renumitul club Bamboo a ramas fara stoc atat la bere cat si la whisky, dar problema s-a rezolvat pe la ora 01:00. Momentul de Kangoo Jump a fost unul mai degraba penibil decat “exploziv” sau “senzational”. Sa vad o femeie si doi barbati cu pantaloni mini cum sareau in sus sa faceau un fel de aerobic, imi cer scuze, dar a fost de tot rahatul. Cat despre ceilalti doi invitati, Dj Sava cu Raluka nu sunt cine stie ce, au reusit sa tina o atmosfera cat de cat ok. Connect-R pe de alta parte, a reusit sa mai dea o scanteie oamenilor, dar era deja prea tarziu. Dar nimic nu a depasit DJ-ul. Un om fara cunostinte de mixing, un om care schimba o melodie o data la 30 secunde, numai mix-uri, numai beat-uri, nici o melodie lasa-ta daca nu originala, macar un remix de bun gust sau un Radio Edit in care se inlatura partile mai lente sau “povestioarele”. Overall a fost un bal care nu si-a meritat cheltuiala, un bal cam ca o seara normala intr-un club modest, iar faptul ca INCREDIBILUL miss si mister a fost iar luat pe bani ca in anii precedenti nu a facut decat sa imi mareasca dezgustul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *