Hush si Luna Amara


Luna Amara

de Maria Carstian
foto: Burla Andreea

Sâmbătă, 27 martie, s-au dezlănţuit pe scena clubului Fire din capitală, pe rând, „Hush“ şi „Luna Amară“.

Primii au fost „Hush“, o trupă de care sincer, în nemernicia mea, nu mai auzisem până sâmbătă seară. Nu pot să vă dau multe informaţii despre piesele cântate, dar cert e că au sunat bine, iar cover-urile au fost reuşite. Aici mă refer la „Drive“ a celor de la Incubus şi „Keep on rockin’ in a free world“ – originală Neil Young.

Apoi au urcat pe scenă „Luna Amară“ ce nu s-au lăsat mult aşteptaţi şi şi-au deschis recitalul cu un „Loc lipsă“ în forţă. Clujenii au fost în formă mare şi mă mir cum nu s-a rupt scena în şapte sub toată energia lor. Au fost pogo şi nebunie încă de pe „Dizident“, deşi nu s-a lăsat cu fracturi sau vânătăi violente. Băieţii au cântat şi o piesă nouă intitulată „Versus“, dacă îmi aduc bine aminte, cântată în limba română, cu chitara şi trompeta specifică „Luna Amară“.

În rest, playlist-ul a fost generos, încărcat de piese cunoscute precum „Chihlimbar“, „Luni de fiere“, „Somn“ şi un „Gri Dorian“ absolut genial. Ce să mai zic de „Roşu Aprins“ şi „Albastru“, care au fost cântate în mare parte de public!

Concertul s-a terminat cu gloriosul „Folclor“ şi pulsul revoltei a invadat întreg subsolul de pe str. Gabroveni nr. 12. Aşadar, „Luna Amară“ ne-au demonstrat încă o dată că ştiu să cânte live şi să facă o super atmosferă.

După concert, multe zâmbete, multe voci răguşite, multe păreri de bine urmau să plece spre case, pe jos sau cu vreun taxi din Piaţa Unirii. Şi aceleaşi zâmbete şi voci răguşite sperăm să-i întâmpine pe clujeni şi data viitoare, când vor mai da prin Bucureştiul nostru!

Acest articol a aparut in revista Teen Press, nr. 36, Aprilie 2010
Tema: Cum sa fii roman?

Lasă un comentariu