
Distracție, energie și muzică bună au răsunat sâmbătă seară, 13 iulie, în Tête-à-tête, începând cu orele 23, alături de Partizan.
Deși pe afiș era scrisă ora 22:00 drept oră de începere a concertului, băieții de la Partizan au urcat pe micuța și timida scenă în jurul orei 23:30. Publicul, format din oameni de toate felurile, de la tineri la bătrâni, de la fete la bărbați, de la prieteni și apropiați la oameni care au venit să bea un suc și să îi asculte, i-a primit pe cei doi cu entuziasm, bucurie și un ropot de aplauze.

Concertul a fost deschis de piesa „Note de Călătorie“, după care au urmat melodii mai vechi sau mai noi. Cert e că, indiferent de melodia interpretată sau de ritmul acesteia, băieții nu au cântat niciodată singuri. Publicul a fost non stop alături de ei: dacă nu cu vocea tot timpul, cu sufletul sigur. Atmosfera a fost de vis, efectiv. O mână de oameni, de toate vârstele, așezati pe grupulețe la câte o masă, s-au lăsat uniți de băieții de la Partizan și au călătorit împreună într-o lume energică şi nebună. Da, nebună, pentru că s-a cântat la chitară, muzicuță şi chiar la… jucării de copilași sau, cum le spuneam cândva, zdrăngănele.
Din păcate, în jurul orei 1, distracția a luat sfârșit. Băieții au încheiat recitalul, dar nu înainte de a răsuna în tot Herăstrăul acordurile celebrelor melodii „Fata mea“ și „Perfect“. S-a cerut și bis, s-a oferit și bis… s-a cerut și solo dar… nu se putea, pentru că erau doi.

În concluzie, a fost o seară fericită și plină de energie, alături de cei de la Partizan, în Tête-à-tête.