Ce s-a intamplat la Noaptea muzeelor

Noaptea muzeelor

Noaptea muzeelor

de Ana-Maria Căciulă – colaborator
foto: Raluca Anculete – colaborator foto

Noaptea lui 19 mai a surprins poporul român afară din vizuinele prăfuite, dar nu ca să meargă la agăţat prin cluburi, ci să participe la Noaptea Muzeelor, eveniment ce se află la a opta ediţie. Bineînţeles că acolo unde este ceva interesant, este şi Teen Press. Tocmai de aceea, ne-am trezit dis-de-dimineaţă şi ne-am gândit ce muzee să vizităm.

Prima alegere a fost Muzeul Naţional de Istorie, unde chiar dacă era o coadă până-n stradă, lumea se mişca repede. La intrarea în muzeu se afla Macheta Forului Traian, înconjurat de fel de fel de oameni ce încercau să prindă un unghi cât mai bun pentru a face poze. Dacă te împingeai puţin (sport olimpic în Românica), ajungeai în partea din stânga a muzeului, unde era o expoziţie ce ne prezenta Basarabia în anii 1812-1947. Mă întreb dacă cei care au desenat pereţii clădirilor din oraş cu mesaje de tipul „Basarabia e pământ românesc“ au fost şi ei prezenţi la expoziţie. Pe lângă hărţi şi imagini, a mai fost expus şi numărul 13 octombrie 1929 al ziarului Basarabia ce ne prezenta un conflict între partide. Deja sună familiar… În partea din spate a muzeului se afla Columna lui Traian, care era de fapt doar baza columnei, înconjurată de vitrine în care erau expuse diverse obiecte, unele chiar de vânzare. Altceva ce a atras aparatele foto a fost un bărbat deghizat în soldat care nu părea a fi deranjat să fie „în lumina reflectoarelor“. La ieşire se afla un fel de bazar?! Că doar românii vând chinezării şi la intrarea muzeelor, păi cum să lipsească tarabele?

Noaptea muzeelor

A doua oprire a fost la Arhivele Naţionale ale României, unde a avut loc o expoziţie pe tema „Viaţa urbană în Moldova şi Muntenia 1830-1916“. Această expoziţie avea mai multe secţii, cum ar fi: Arhitectură şi Urbanism, dar şi Activităţi urbane, unde am aflat că în aprilie 1867, la Râmnicu-Vâlcea, s-a întocmit un tabel cuprinzând preţurile curente ale principalelor alimente. Astfel că, pastrama era 3 lei şi slănina era 5 lei. „Scump, scump! Dincolo era mai ieftin!“

Noaptea muzeelor

Tocmai de aceea, am zis să lăsăm moravurile românilor de rând şi să mergem să vedem ce se întâmpă la Muzeul George Enescu, care deşi nu este un muzeu extrem de căutat, era plin de oameni. Am fost întâmpinaţi de o expoziţie de pictură semnată de Raluca Turliu Cobilanschi. Recunosc că nu am fost niciodată impresionată de picturi, nici măcar de cele mai mari lucrări ale lumii, dar asta mi-a plăcut al naibii de tare. La parter au susţinut un concert splendid cei din Formaţia Vocal-Instrumentală de Muzică Veche „Anton Pann“, formaţie ce a fost înfiinţată în toamna anului 2004 şi care are ca scop valorificarea tezaurului muzical aflat în manuscrisele din spaţiul românesc. Tot aici era o încăpere ce prezenta viaţa personală, dar şi evoluţia artistică a lui George Enescu.

Am dat o fugă şi la Antipa, unde coada era infernală, având în vedere că au fost aproximativ 20 000 de oameni ce au aşteptat să vadă muzeul, mai ales că mulţi nu l-au vizitat de când a fost renovat. Nici Observatorul Astronomic nu o ducea prea rău, o coadă se întindea mult de-a lungul bulevardului, Palatul Şuţu a fost de asemenea vizitat de o masă mare de oameni.

Noaptea muzeelor

Totuşi, cred că avem în sfârşit un lucru de calitate în ţară care-i mai scoate pe români la una bucată de culturalizare şi sperăm ca la anul să fie şi mai tare.

Recommended Articles