Teen Press 
«Până să îți dai seama, se întorcea. Clic, fâș, „control“, fâș, clic. Nu se oprea niciodată, nici măcar noaptea; acesta era cântecul nostru de leagăn. Era metronomul, pulsul nostru. Erau viețile noastre, măsurate în doze ușor mai mari decât acele celebre lingurițe de cafea. Sau poate lingurițe de supă? Linguri de metal, pline ochi cu ceea ce ar fi trebuit să fie dulce dar era acru, un conținut deja expirat, fără ca noi să-l fi putut savura: viețile noastre.»
Ești paralizat. Dar cum poți fii cu adevărat nebun când ești conștient de nebunia ta? Un om nebun susține sus și tare că este sănătos. Ori treci de stadiul de negare și îți accepți condiția, ori continui să minți și să te minți că nu ai nimic. Indiferent de alegere, nebunia e aceeași. Te simți paralizat. Nu te poți mișca. Nu găsești plăcere decât în autodistrugere și îți lipsește motivația de a merge mai departe. Te afli într-o ceață permanentă și, cu toate astea, ești lucid. Mai lucid ca niciodată. Prin nebunie se atinge geniul care găsește soluții la absolut orice. Doar că aici intervine boala, care te oprește din a-ți atinge adevăratul potențial, fiindcă geniul care îți dă soluții este același cu cel care îți inventează scuze.
Depresia nu este un defect în caracter, ci în chimie. „Prea multă acetilcolină, prea puțină serotonină și ai căzut în depresie.“ Mulți oameni nu știu asta și ajung să îi trateze cu indiferență pe acei așa-ziși „nebuni“.
De ce simțim milă față de un bolnav de cancer sau diabet, dar nu și de unul diagnosticat cu schizofrenie? De ce suntem empatici doar cu cei ce suferă de o boală fizică, dar îi marginalizăm și criticăm pe cei cu boli mintale?
Romanul „Tinerețe furată“ scris de Susanna Kaysen arată adevărul din spatele ușilor spitalului McLean din Boston, unde a fost instituționalizată la vârsta de 18 ani, după ce psihiatrul a diagnosticat-o cu sindromul borderline (tulburare de comportament, atitudine defensivă și de respingere).
Scriitoarea vorbește despre diferența dintre minte și creier, caracteristicile bolii de care suferă și atmosfera din institutul în care a fost internată timp de doi ani. E interesant să o urmărim pe Susanna pe drumul ei către refacere, chiar dacă acesta este pavat cu gânduri suicidale, acțiuni de autodistrugere și foarte multe dubii.
Cartea aceasta ajută oamenii diagnosticați cu o boală mintală să înțeleagă că pot să-și continue viața, în ciuda condiției lor. Susanna Kaysen a scris romanul atât pentru oamenii care se zbat cu boala, cât și pentru cei care vor să înțeleagă o persoană care trebuie să trăiască astfel. Cred, totuși, că această carte are cea mai mare și importantă semnificație pentru scriitoarea ce a publicat-o. Consider că nu a făcut-o doar ca să-și facă povestea citită, ci și ca să se elibereze; să lase în urmă acea parte a tinereții ei „furate“.
Bestseller-ul a stat la baza filmului „Girl, interrupted“ regizat de James Mangold și le are ca protagoniste pe Winona Ryder și Angelina Jolie. Titlul filmului a fost preluat din unul dintre capitolele romanului, care face referință la o pictură de Johannes Vermeer și ilustrează o tânără întreruptă din muzica ei. Vă las pe voi să va prindeți de legătura cu romanul.
