Cine te-a iubit?
Câţi au plâns nebuni pentru tine,
Şi câţi au murit?
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza,
Să mă-mbete mereu.
De a ta sărutare Zaraza vreau să mor şi eu!“
Fragment din „Zaraza“ de Cristian Vasile
Compozitor: Benjamin Tagle Lara
Textier: Ion Pribeagu
1931
Tind să cred că pentru mulți dintre voi, aceste rânduri sună cel puțin familiar; mie personal îmi amintesc de verile copilăriei, petrecute alături de bunicul meu, a cărui pasiune pentru muzică mi-a întipărit în minte, printre fel și fel de versuri, și acest refren nemuritor.
Câți dintre voi știați cine a interpretat această melodie – „Zaraza“? Câți dintre voi ați auzit cu adevarăt de Cristian Vasile, cel care cânta cu atât suflet despre o „domnișoară fără nume“ cu ochii mari și negri „în care te puteai pierde secole întregi“? Despre o țigancușă elegantă, o modistă de lux, „o muză ca dintr-un vis“, cum o descrie Cristi pe Zaraza, răniților de pe front într-o noapte de iarnă a lui 1941.
Totul începe în toamna lui București, 1928. La insistențele lui Ion Pribeagu – unul din cei ce vor juca un rol important în cariera viitorului artist – Cristian Vasile urcă pentru prima dată pe scena „La Răcaru“, deschizând un capitol neașteptat din viața sa.
Tânărul student la Conservator ajunge la scurt timp printre capetele de afiș ale vremii, „însoțit“ în prim-plan de eleganța și stilul său aparte, care fac din el un pionier al noului gen ce cucerește capitala: tangoul. Bucureștiul capătă un aer boem, freamată, nu mai acceptă jumătăți de măsură, iar întregul oraș vorbește despre romanțe, despre noile ritmuri „senzuale și delicioase“, care te scot inevitabil la dans.
Cafenelele și restaurantele, grădinile de vară, moda colorată și nelipsitele „Fetițe dulci“ din București, stau mărturie a „Epocii de aur“ de la începutul anilor ’30, alături de personajele readuse la viață precum Ion Pribeagu, Ionel Fernic, Maria Tănase, Mircea Eliade, Gică Petrescu sau Mihail Sebastian.
Avem invitații în primul rând la spectacolul vieții lui Cristian Vasile și trăim momentele de glorie, cât și cele ale decăderii personajului, care își joacă ireproșabil rolul de „cel mai iubit dizeur al timpului său.“