
foto: www.elefant.ro
Aţi evitat vreodată o persoană doar din cauza zvonurilor auzite, fără ca măcar să încercaţi să o cunoaşteţi cu adevărat? V-aţi întrebat, măcar o dată, care sunt consecinţele unor vorbe negândite sau a unui impuls? Aţi încercat să cunoaşteţi o persoană mai bine şi să vedeţi dincolo de aparenţe înainte de a o judeca?
Acestea sunt unele dintre întrebările care apar în mintea fiecărei persoane care citeşte cartea „Cele tre1spr3zece motive“, scrisă de Jay Asher şi publicată de editura Leda.
Începutul romanului este brusc, prezentându-l pe Clay Jensen ajungând acasă şi găsind un pachet pe verandă, la două săptămâni după moartea Hannei Baker. Înăuntrul acestuia sunt şapte casete şi o hartă a orăşelului în care locuieşte. Iniţial nu doreşte să le asculte, dar când vocea Hannei îi spune că este unul dintre motivele pentru care s-a sinucis, Clay se răzgândeşte. Însă, neştiind care casetă este a sa, protagonistul este nevoit să le asculte pe toate.
Aşadar, Clay este ghidat de Hanna prin orăşelul în care locuieşte şi află numeroase lucruri despre felul în care adolescenta privea lumea şi, cel mai important, află cât de mult doare indiferenţa. Aceasta rămăsese singură, fără prieteni, îşi pierduse speranţa şi tot ce îşi dorea era doar o persoană căreia să-i pese cu adevărat.
Romanul de debut al lui Jay Asher este unul emoţionant, iar cititorii asistă la povestea nefericită a unei adolescente, cu un final tragic. Temele abordate în această carte fac orice adolescent să fie interesat, iar modul în care Clay trăieşte totul este cu adevărat emoţionant. De asemenea, romanul ilustrează viaţa de licean într-un mod unic, iar stările şi situaţiile prin care Hanna a trecut se regăsesc şi în şcolile de la noi.
După terminarea romanului „Cele tre1spr3zece motive“, fiecare cititor se va gândi mult la ce a lecturat, la trăirile Hannei Baker şi la finalul ei nefericit. Însă unul dintre cele mai importante mesaje desprinse este acela că, orice ar fi, nu merită să îţi iei viaţa pentru nimic în lume.