Cand Isadora dansa

A fi artist este o treabă complicată. A fi artist şi a-i face pe oameni să îţi înţeleagă arta este ceva şi mai complicat şi plin de obstacole. Pe scena teatrului Odeon, în sala Majestic, Maia Morgenstern reuşeşte să ofere spectatorilor drama, focul şi pasiunea ce se perindau de mult în viaţa furtunoasă a dansatoarei americane Isadora Duncan, în formidabila piesă „Când Isadora dansa“, sub regia lui Răzvan Mazilu.

Cu o fărâmă de umbră din gloria de odinioară, o găsim pe Isadora Duncan la 50 de ani, trăind de pe-o zi pe alta, falită, fără casă, dar împlinită în ceea ce priveşte viaţa amoroasă. E fericită – sau cel puţin aşa crede ea –, e orbită de dragoste şi căzută pradă unei vieţi încâlcite unde trebuie să sacrifice, să sufere şi să se aleagă cu nimic, alături de marea ei iubire, poetul rus Serghei Esenin (Mihai Smarandache).

Piesa ne expune încercările ei de a reveni în plină forţă pe scenă, căutând cu ardoare să deschidă o şcoală de dans pentru a putea învăţa copiii arta dansului modern. Dând din colţ în colţ, făcând numeroase greşeli şi lăsându-se convinsă de nepăsarea cu care soţul ei trata toate visurile pentru care ea muncea, Isadora ajunge într-un punct mort, plină de deznădejde şi de realizarea bruscă a faptului că puţini erau cei care o apreciau şi că, deşi ştia acest lucru, era obligată să zâmbească şi să facă pe plac tuturor, pentru a obţine lucrul esenţial care îi va deschide o portiţă de scăpare: banii.

„…o imagine profundă şi adesea comică despre o căsnicie boemă şi fără nicio urmă de solemnitate, fiorul unei pasiuni distrugătoare şi mai ales obsesia aproape copilărească a artistului pentru sine.“ – The Guardian