Ca pestele-n apa!

ca pestele-n apa

ca pestele-n apa

de Irina Constantin – seminarist
foto: Ana Diaconu – fotoreporter

Toată lumea a auzit expresia aceea cu peştele mare într-un acvariu mic şi viceversa, peştele mic într-un fluviu, într-un ocean sau… ei bine, într-o cantitate mai mare de apă. Eu mi-am amintit chestia asta în timp ce reflectam asupra lumii, într-unul din momentele mele filosofice şi profunde. De fapt, sinceră să fiu, mi-a trecut prin minte într-un pet-shop, în timp ce alegeam câţiva peşti pentru acvariul primit cu câteva zile în urmă.

Vedeam toate creaturile astea viu colorate, de toate dimensiunile, care mai de care mai frumoase şi mai pline de viaţă. La început, mi-am imaginat cum aş trăi eu sub formă de peşte şi pe unde mi-ar plăcea să îmi flutur înotătoarele.

Aş putea să mă plimb „like a boss“, prin propriul meu acvariu, ca un peşte mare ce sunt, dându-i la o parte pe cei mai mici şi ordonându-le ce să facă. Ar fi destul de plăcut, căci superioritatea, până la urmă, conferă încredere şi siguranţă, nu-i aşa? Să nu mai vorbim despre orgoliul care s-ar simţi mângâiat şi răsfăţat în permanenţă. Şi totuşi, după un timp, rutina m-ar plictisi îngrozitor. Devine enervant să te plimbi prin aceeaşi lume micuţă, dominată de tine. Serios, ce rămâne de făcut în momentul în care toţi te consideră atotştiutor şi fac totul după cum zici tu? Stagnezi, te împaci cu ideea că eşti în apogeul existenţei tale şi cam atât.

Ideea de mai sus nu îmi surâde. Este mult prea simplu şi mult prea banal. Aş prefera să fiu un peştișor care se strecoară peste tot, care înoată printre alge, corali şi sirene, încercând câte un pic din fiecare oportunitate ce-i iese în cale şi experimentând tot felul de lucruri. Mă gândesc că aşa ar trebui să fim cu toţii. Cum altfel am putea avea satisfacţia de a progresa? Unde ar dispărea farmecul celor din jurul nostru? Este mai mult decât util să cunoaştem oameni mai mari sau mai buni decât noi, de la care să luăm câte ceva, care să ne pună pe gânduri şi să ne provoace, din când în când. Curiozitatea şi diversitatea sunt primul pas spre dezvoltare, iar dezvoltarea este continuă. Să fim serioşi, nu putem spune niciodată că nu mai avem nimic de învăţat. Un pic de la peştele mijlociu, încă ceva de la peştele mai mare… et voilà!

Mai târziu, poate că fiecare dintre noi va ajunge peştele cel mare. Atunci, vom avea timp suficient pentru a stagna în propria noastră baltă şi, în final, vom fi pescuiţi. Până atunci, hai să ne agităm până ne amorţesc înotătoarele! Indiferent de dimensiunile apei în care ne scăldăm, trebuie să ştim să înotăm corect.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.