Teen Press „Te aștept în orice tramvai douășase. Te aștept la orice oră. Am așezat o rochie de mireasă pe scaunul din față. (…) Te aștept în orice tramvai douășase îmbrăcat în costumul de mire, cu o cupă de șampanie în mână și lăutarii alături. Nu trebuie decât să urci și să mă privești drept în ochi, să ne-nvârtim prin oraș toată viața, să nu mă-ntrebi niciodată dacă am să cobor la prima. (…).” (Cristian Popescu, Familia Popescu)
Pornesc plimbarea de la poemul lui Cristian Popescu, dar mă voi opri înainte de a ajunge la depou, sau acolo unde tinerețea e veșnică și lăutarii cântă fericirea. Dimineața de Valentine poate fi una în care te trezești mai târziu sau renunți la alarmă, fără presiunea timpului, dar cu siguranța că vei potrivi ceasurile simultan cu cineva până târziu în noapte. Orașulului îi sunt schimbate nuanțele după o formulă ce poate fi scrijelită pe o scoarță sau scrisă cu creta pe asfalt: „X+Y=LOVE”. Iubirea se traduce pe un ton obligatoriu grijuliu în această zi. În vitrinele patiseriilor apar prăjituri cu coloranți și forme specifice, diverse lucrușoare care câștigă sens, dar care se îndreaptă ușor către un kitsch îmbrățișat de toată lumea. Bomboane în ambalaje șic, funde roz, parfumuri cu miros puternic și dulce. Florăresele fermecătoare care trec printre mâinile sprintene buchetele și propun diverse combinații reușite: „paișpe trandafiri roșii cu unul alb în mijloc”, „punem și hârtie și panglică, da?”, „parcă ar mai merge și puțin galben, crede-mă pe mine”. Parcurile și bulevardele sunt străbătute într-o complicitate tăcută sau fredonând versuri. Într-o cafenea de pe Bulevardul Carol cu siguranță vei auzi pe cineva vibrând puternic ascultând melodia “Shut up and dance with me”.
Vezi umbrele care apropie îndrăgostiții în încercarea de a trișa în jocul cu ploaia care se încăpățânează și-i trimite pe îndrăzneți în interioruri calde, sub un cotlon strâmt sau într-o scară tăcută și rece de bloc. Ei apar cu mănuși, fulare, paltoane groase pe un timp cu zăpadă lipită de haine, mașini și șosele. Indiferent că pornești ușor la pas pe străzile Bucureștiului sau preferi să iei troleibuzul 90 pentru traseul lui sau mașina, revederile din această zi devin din ce în ce mai așteptate în ultimii ani, fără sentimentul datoriei. Pentru cei care se opresc și cumpără ghioceii vânduți prin stații, modestia nu deranjează, iar emoția rămâne lipită de voce. Nici volumele de poezie sau Trestia revoltată a Ninei Berberova nu sunt uitate pe rafturi. Filmele, spectacolele de teatru, casele memoriale, atelierele apar ca idei ce se lipesc de conștiințele responsabile. Un pick-up ruginit într-o casă veche sau cu Benjamin Britten răsunând pe holuri, un acordeon care întrerupe muzica din căștile împărțite de pe locuri alăturate sau zdruncinăturile și sunetele puternice din metroul în care se poate sta doar înghesuit, propun o realitate mai adâncă pentru cei care respiră un aer nostalgic, dar radios. Doar un timp al promisiunilor sfioase ce nu țin cont de vârstă sau diferențe, al privirilor reținute, al mâinilor strânse firesc într-altele străine, al meselor luate împreună și al mesajelor târzii.
Text: Florentina Drăgan
Imagine: Unsplash, Ioana Birdu
