Idei de socializare

de Răzvan Băltăreţu – colaborator
foto: Cristian Puchiu – seminarist foto

„Sunt micuţul vrăjitor şi ţip de pe covor“, vreau printre vorbe să zbor. Primele cuvinte aşezate într-un articol pentru Teen Press, dar nu ar trebui să fie un stres, doar câteva gânduri de fapt, de la un alt liceean necenzurat. Cred că nu ar fi de bun simţ să încep cu o întrebare, dar încă nu ştiu toate bunele maniere, iar ce doresc să ştiu este: „Tu socializezi?“, tu, orice cititor.
Acum ţi-ai dat răspunsul, presupun că e „da“, având deja în minte toate acele site-uri de socializare pe care ţi-ai făcut cont de-a lungul timpului din dorinţa de a vorbi cu cineva, de a vedea cum este sau doar pentru că din jur şi-au făcut cont, toţi şi toate.
Dintre aceste portaluri de comunicare, mai cunoscute şi pe la noi sunt: „cartea feţei“, „salut cinci“, „spaţiu’ meu“ şi aş include şi „tu.tub“. Puţin sarcasm, ar părea, la adresa numelor lor, dar de fapt este doar o traducere în română a acestor portaluri. Poate nu toţi cunosc limba „dulce şi armonioasă“ a englezilor. Ce fac aceste site-uri? Eu le caracterizez ca fiind de o pseudo-socializare, căci în timp am uitat cum se face cu adevărat treaba aceea cu vorbitul, cu comunicatul.

Socializare, nu în sens de socialism, se face doar faţă în faţă, împreună cu oameni pe care îi poţi atinge, care trebuie fizic să fie lângă tine, cu care să glumeşti în timp real, nu prin comentarii lăsate pe pagini sterpe găzduite în ferme de servere reci. Nu prin pozele postate sau prin clipurile de fiecare editate. Nu aşa. Pentru că nu compensează niciodată atmosfera simţită la o terasă, unde toţi în jur fumează. Aşa cum sportul jucat în parc, în vacanţă sau când toţi au puţin timp liber, nu este înlocuit de un NBA prin LAN sau nu poate fi înlocuit de un FIFA prin DirectIP. Astea sunt de societate, cea reală, cărora poţi să le spui obiective pe care fiecare să le împlinească, dar în esenţă sunt acte de socializare. Nu poţi să dai o tură printre pagini de www, încercând să afli misterul vieţii, dar măcar poţi să te plimbi, căutând bani pe jos, doar de dragul de a spune că eşti norocos.

Nu doar Google te poate face să te simţi norocos, chiar viaţa şi realitatea pot face asta, el îţi dă rezultatul unei căutări, tu decizi ce cauţi mereu. Desigur, mai există plimbarea în parc, locul ăla care nu-i doar pentru chiulit, ci este peticul de verde între betoane. Bucureştiul e viu, adică poluat şi bolnav, supraaglomerat, ca o doamnă cu prea multe haine în garderobă, dar trage să trăiască, neputând fi înlocuit cu replica din „a doua viaţă“.
Lumea este periculoasă, poate o tanti scăpă un ghiveci de flori în capul tău sau se mai prăbuşeşte o faţadă de bloc, dar tot poţi spune: „Zgârieturi? Trec până m-oi însura.“ La o materie rămân corigent, poate spre repetent, aceasta fiind moda, nereuşind să ţin pasul cu ea, poate nu mă vrea, dar nici eu nu o vreau, mă cam împedic uneori când fug de ea, dar mă ridic şi continui. Moda conturilor care apar pe internet promovând ideea de: „hai să ne strângem mai mulţi la un loc, să pornim un curent“ – aici mi-am pierdut simţul logicii şi o las să treacă, încercând să prind eventual valul doi. Dar din ce am auzit ar fi simplu să te integrezi în aşa ceva, doar un cuvânt maxim trebuie ţinut minte şi nimeni nu se supără dacă îl tot foloseşti, iar acesta, perla din scoică este, „mumos“. Învaţă-l, scrie-l. Totul este mumos, dar tot nu am înţeles ce înseamnă mumos.
În final, nu trebuie să te învăţ socializarea, cititorule, trebuie doar să înveţi ce-i aia. Eşti la liceu, aşa ajungând la revistă, probabil, ia-o, du-te cu articolul ăsta la o colegă, un coleg şi deschide un subiect. Socializaţi.