Teen Press 
foto: Oana Ştefănescu – seminarist foto
Cu toţii ştim că viteza timpului reprezintă o vagă dilemă a fiecăruia dintre noi. Cum oare putem înţelege acest timp care ne înconjoară cu inexistenţa lui? Cum aducem timpul în viaţa noastră, dacă el lipseşte? Simplu. Îl cauţi în tomberonul grabei, iar mai apoi îi ştergi istoria, dând prioritate prezentului. Asta înseamnă că solicitarea viitorului apropiat este anulată, în speranţa că timpul va accepta în cadrul lui, ajutând totodată persoana în cauză, pentru a nu-şi face griji de subiectele care au sau nu rezolvare. Până la urmă, dilema care desparte zilele plictisitoare de cele agitate este prezentul căutat în ceasul timpului tău.
Reţeta menţinerii în prezentul acestui ceas se formează cu ajutorul unei răbdări măcinate, nervozitate dată pe răzătoare şi înţelegere amestecată cu voinţă.
Cuptorul în care se află plăcinta plutirii tale în secundele libertăţii este reprezentat de protecţia secundarului, care te introduce propriu-zis în aluatul timpului.
Prin urmare, foarte dificil ca să ajungi să trăieşti în timpul dorit nu este. Deţinerea reţetei în propriile mâini este uşor de obţinut. Dar mai departe cum o să te descurci? Dacă la bucătărie sau în living nu îţi place? Totuşi… timpul trece prin rutina fiecărui loc. Eşti interesat de ingredientele sărmăluţelor sau de ştirile naţionale? De nici una?! Păi atunci, nu apartamentul ţi-e definiţia timpului.
Acesta e dezavantajul manipulării ceasului tău. Şi anume regula pe care nu o poţi schimba şi care constă în sedimentarea ta în ultimul loc accesat. Nu crezi că e mai bine totuşi să laşi timpul să ajungă la destinaţie? Ai voie să te agăţi de secunde, gustând din plăcinta libertăţii tale, ca să ajungi în mai multe locuri într-o zi, asta însemnând că, paradoxal vorbind, nu ai nevoie de tot timpul din lume…
Ca un răspuns pentru întrebările introductive: Poţi trăi în ceasul timpului, dar nu întotdeuna este necesar.
un articol grozav. Bravo!>:D<
Daca ar fi un cenaclu sau o revista literara acum te-as fi aplaudat in picioare. Metafore bine folosite si comparatii bine alese. Dar nu este nici cenaclu, nici revista literara, asa ca nu prea am inteles mesajul tau. De fapt, nu l-am inteles. Da, numeste-ma inapoiat, dar cand il ascunzi in asa literatura, chiar nu pot trece mai departe de primul paragraf, astfel ca te intreb aici: ce doreai sa spui?
Timpul curge singur, noi doar intram in el, este ca un tren care nu se opreste in gara, noi suntem aruncati in el, iar la final, cand vrem, coboram. Nu-l putem controla, nu putem sa uitam de trecut, nu putem prevedea viitorul (traseul trenului), nu putem in prezent sa facem tot ce e bine.
Ce sunt stirile nationale? Si ce legatura au sarmalele cu stirile nationale si cu apartamentul? (Cam asa se vede mesajul tau, pe care l-as caracteriza ca fiind ermetic)
Si ca idee, nu avem decat trecut, de care putem fi siguri, prezentul este un mix de viitor si trecut, “acum” este deja “atunci” in nici o secunda.
@ Alina. Multumesc pentru apreciere.
@ Razvan -Dheus-. 🙂 nu am sa te numesc inapoiat. Apreciez feedback-ul.
In legatura cu existenta etansei, nu contest. De mica, scriu in acest mod. Tocmai de aceea am ales -Teen Press-.
Poare reusesc sa scriu pe intelesul mai multor tineri. Dar ca sa scriu, trebuie sa observ si sa inteleg, ceea ce colegii mei scriu, si/sau cititorii citesc.
Cat despre mesajul inteles. E bine. Legatura intre sarmale, apartament si stirile nationele este “statornicia”. Asta pentru ca am vorbit de timp. Sunt oameni care vor sa stea linistiti, fara sa detina o activitate de desfasurat. Dar totusi, nu poti face asta intotdeauna. Te-ai plictisi. De aceea exista acele statii. [vorbind strict de articolul comentat].
Mersi ca ai lamurit strict asta. Acum inteleg altfel articolul, dar ca idee, aici cine comenteaza garantat a citit tot articolul, dar daca vrei ca lumea sa citeasca ce scrii, incearca sa-l faci mai legat, nu zic ca acum nu e, dar mai clar. Stii, romanu’ are o vorba, “scurt si la obiect”, ca pentru literatura avem carti. N-o lua ca pe o critica dura, ci ca pe un sfat. Ideile imi plac, dar forma nu. Te-am inteles mai bine in comentariu decat in articol, poate si pentru ca metaforele sunt prea extinse.
Astept si alte articole.
Parerea mea este ca a fost bun, articolul.
Frumos.Keep up the good work.(sunt sigur ca esti pe drumul cel bun).
Abia astept sa il citesc pe urmatorul ^.^
Deci ma amuza ceva, toti ii uram sa-l citim pe urmatorul. Asa slab e cel de fata? (desigur glumesc, nu mai sariti asa)
Deci, domnisoara Bianca Maria Stanciu – seminarist T.T…. foarte foarte frumos..
Cred ca partea literara si artistica din Teen Press nu ar trebui sa lipseasca niciodata. Ar fi o revista si o prezenta mult mai seaca fara acest joc minunat. Si daca TP nu incurajeaza astfel de initiative? Atunci nu mai stiu nimic.
Felicitari!
Merci frumos Paul. Nu stiam ca „Iluzoriu“ e blogul tau. I-am dat -follow- de foarte mult timp. 🙂