Ce inveti ca voluntar

de Nicoleta Dumitrascu – editor-sef
foto: Alexia Ion – colaborator foto

Să fii voluntar cere un anumit fel de a fi. Un fel dezinvolt de a vedea lumea, un „laissez–faire“ mai franţuzesc decât francezul însuşi; şi poate tocmai d-aia românii nu sunt obişnuiţi să „joace“ gratis. Însă, graţie decretelor UE, voluntariatul se cere acum şi se apreciază mult mai mult. Şi, de câţiva ani buni, asociaţiile de voluntariat s-au specializat şi ele – poţi fi voluntar la orice. Personal, ştiu cum e să fi voluntar ca jurnalist, dar am zis să văd cum e să fii şi voluntar la concerte. Motivul – ocuparea timpului liber cu ceva productiv. Înveţi să te clădeşti productiv, nu distructiv, înveţi lucruri folositoare, nu prostii şi înveţi cum să te distrezi când n-ai cu ce.

Seara primeşti mail de la coordonatorul tău cu ora şi locul unde trebuie să te prezinţi la post. Ce poate să se întâmple rău, nu? Ei bine, a doua zi, te regăseşti alături de alţi douăzeci de inşi ca tine, cu acelaşi scop, aşteptând să ţi se dea de lucru. Băieţii, la „munci grele“ – împins, cărat cutii, distribuit apă etc.; fetele, la „munci uşoare“- scanat bilete la intrare, strâns sticle goale de pe mese în timpul concertului sau îndrumat participanţii la locurile rezervate în tribune. Nimic greu. Partea dificilă o reprezintă aşteptatul, pentru că până la ora stabilită începerii evenimentului nu ai ce face efectiv, dacă ai ghinion. Stai la umbră cu o sticlă de apă în faţă şi faci conversaţie cu ceilalţi colegi. Înveţi să ai răbdare şi fructifici timpul socializând la greu.

La ora cinci, echipelor de voluntari începe să li se distribuie atribuţiile coordonaţi atent de supervizori. Personal, am fost distribuită la echipa de ticketing şi, când am auzit că trebuie să stau să verific bilete pe toată perioada – cât sunt porţile de acces deschise – cu un scaner de trei mii de euro în mână sau să rup cotoarele biletelor de intrare, mi-am spus că nu se poate aşa ceva. Adică, să stau în picioare cinci-şase ore, să verific bilete? E moarte de om, mai ales că afară erau peste 30 de grade Celsius. Ulterior, am aflat că m-am pripit în presupuneri. Avem dreptul la pauze, la apă cât cuprinde, la mâncare şi stăm la umbră – după cum vrea bunul Dumnezeu –  împreună cu o colegă sau un coleg. Este o activitate amuzantă pentru că vezi tot felul de indivizi intrând – piţipoance, metrosexuali, tineri punk, rock sau emo, tocilari, oameni cu bani gârlă, oameni normali, toate stereotipurile sociale adunate la un loc. Şi, culmea, se înţeleg între ei. N-au de ales, altfel domnii de la BGS, care cântăresc peste 100 de kg şi au circumferinţe la bicepsi între 30 şi 40 de centimetri, se supără şi atunci nu mai râde nimeni. Înveţi să taci şi să faci ce trebuie atunci când trebuie, nu să faci pe niznaiul când nu e necesar; şi înveţi cum să lucrezi în echipă în situaţii caniculare (ca să-ţi răcoreşti creierul măcar).

Altceva ce poţi să mai înveţi ca voluntar la concerte este cum să faci rost de chestii gratis. De exemplu, am aflat că la fiecare concert apar promoteri care distribuie gratuit diverse produse participanţilor la concert. În pauze sau când aştepţi să înlocuieşti un coleg (lucrăm în schimburi, nu non-stop, pentru că nu suntem vite la căruţă), te duci frumos la vreunul din promoteri şi-ţi oferă ce are (că doar sunteţi colegi de „suferinţă“, nu?). Şi aşa poţi să bei sau să fumezi fără să dai vreun bănuţ. Acuma depinde de cât eşti de descurcăreţ, pentru că supervizorii nu agreează îngălarea şi dacă dai dovadă că nu eşti serios, poţi să fii escortat de domnii de la BGS afară, frumos şi fără probleme. Astfel, înveţi cum să fii „şmecher“ şi responsabil.

Per total, activitatea de voluntar este metoda perfectă de a nu freca menta degeaba, în vacanţă, când alte posibilităţi de distracţie nu ai. Îţi faci amici, înveţi sistemul de networking, iei „viaţa-n piept“ şi te joci cu psihologia umană. E o întreagă zoologie afară. Parol!