Fără un raţionament sau scop, orice acţiune este nejustificată, doar că de cele mai multe ori preferăm să împrumutăm raţionamentele celor din jur doar de dragul de-a fi „la fel de tari“. Dar (cu riscul de-a le spulbera multora speranţele) nimănui nu-i plac „fake-urile“, iar noţiunea asta deja o putem introduce şi ca atribut al personalităţii. Nu-mi place să aud aceeaşi glumă de două ori şi nici nu mă dau în vânt după „papagali“. Toţi ştim de fenomenul „copy-paste“.
Dacă azi cineva din clasă este lăudat pentru insignele de pe ghiozdan, cu siguranţă mâine vor apărea precum ciupercile după ploaie şi alte ghiozdane cu insigne. Doar că efectul nu va mai stârni interesul nimănui. Dacă mâine apare ceva nou la un vestit magazin de haine, toate fetele se vor duce acolo la cumpărături, ca să fie „în trend“ (deşi nu văd cum este „turmă“ sinonim cu „trend“). Mi s-a întâmplat de multe ori să merg pe coridoarele liceului şi să număr opt perechi identice de pantofi sau cinci fete purtând acelaşi model de bluză, de parcă ar fi un fel de uniformă.
Nu înţeleg, mereu am fost pe principiul că „nu e la modă ce se poartă, ci e la modă ce-mi place mie“. Nimeni nu-i perfect şi cu toţii ştim asta, dar o doză de originalitate există în noi toţi. N-am să laud pe nimeni că a descoperit a doua oară acelaşi lucru şi nici n-am să împrumut cuvinte, glume, fraze, preferinţe muzicale sau vestimentare doar de dragul de-a mă identifica sau de-a face parte dintr-un grup. Îmi cer scuze dacă am fost prea critică, dar mesajul meu de „wake up“ are în esenţă numai intenţii bune. Nu mai copiaţi, ci începeţi să creaţi. Nu împrumutaţi, ci faceţi din voi un model de împrumutat pentru alţii. Nu-ţi face griji că vei deveni un „outsider“ pentru că ai avut curajul de-a spune lucrurilor pe nume, cel puţin vei gândi cu mintea ta şi nu cu cea a grupului.
Acesta este îndemnul meu: să vă afirmaţi şi să aveţi curajul să fiţi „out & proud“, nu doar un simplu pion de influenţă al altora. Şi dacă vei avea curajul (dau un exemplu) să apari cu un ceai în grupul celor care beau doar frappe şi brusc te vei transforma în „oaia neagră“ a grupului, nu-i nimic, fii mândru că poate vei deveni în curând modelul unui nou trend.
Aici se încheie pledoaria mea pentru originalitate, sperând că nu am supărat pe nimeni. Vă salut cu respect şi vă urez „la mai multe idei“.
articolul e motivant …. o sa vin luni cu ciocate la scoala:))), just kiddin'. Bottom-line e ca lumea ca se ia cineva de papagali, in sfarsit ;).
Bun,se pare ca sunt prima.Foarte bun articolul si sper sa ii trezeasca la realitate pe cei care se imbraca,asculta muzica etc. pentru a fi ca majoritatea colegilor,prietenilor si a populatiei,ar trebui sa traim toti dupa deviza"acesta sunt eu!",fiecare om este unic in felul sau inca din primele zile de viata.Aceasta este o parere pur personala.
Felicitari pentru articol:)
Luna, pregateste-te sa afli cum e sa fii "oaia alba" intr-o "comunitate" de oi negre autentice 😉 (sau de alte oi albe care nu stiu unde este comutatorul sau ca el in genere exista) :)) Oricum nu ai de ales, acesta este drumul catre "comutator" .
Continua! :-bd
PS: ar fi foarte interesant sa aflam cine te-a "motivat" dar sunt sigur ca-si va primi "pedeapsa" :))
"Noaptea toate oile sunt negre" o:-)
Luna, pregateste-te sa afli cum este sa fii "oaia" alba intr-o comunitatea de "oi negre" sau mai precis de "oi (probabil) albe" dar care se comporta ca "oi negre" deoarece este noapte si ele nu au aflat ca exista un comutator.
Oricum nu ai de ales :)) Bine scris articolul – ar fi interesant sa aflam exact cine te-a "motivat" >:) insa rezultatul este foarte bun o:-). CONTINUA!!! :-bd
Semneaza: "alta -oaie-alba-care-cauta-comutatorul" :))
"Noaptea toate oile sunt negre" >:)
imi cer scuze ca mesajul a aparut in in dublu exemplar – nu eram sigur ca primul a ajuns:)
Nicio problema 😛 Exista mici diferente asa ca le-am lasat pe ambele 😛
Hei! Uite si comentariu meu!
Articolu' merita 10+. Adica sincer, nu trebuie sa fim toti la fel, fiecare se imbraca, si arata si isi lasa paru' cum vrea. (am o problema cu paru' din cauza idioteniei la care snt supus aproape in fiecare zi la scoala). Anyways, eu spre exemplu imi las paru' lung, si gata toata scoala "Ce e cu latele astea" , "nu se poarta asa" "paru' lung e doar pt. fetite" , etc, etc. Dude, serios, mi se pare ceva ciudat, un profesor mi-a spus "nu se mai poarta pletele" /:) . 😐 . Chiar e ciudat, fiecare cu stilu' lui si cu gandurile lui, in democratie, normal ar trebui sa avem voie sa spunem ce gandim, dar nu prea putem, ca deobicei gandurile noastre sunt "intunecate" si pline de greeseli, pt. ca noi, nu suntem atat de dezvoltati mintal incat sa spunem ce gandim. Deci sincer, Romania traieste mai mult intr-un comunism cu nume de democratie, un fel de comunism mai liber ( doar putin) . Sper ca nu m-am inlaturat de la subiect , cu mult . :))