Artistii imaginarului (sau cum a fost la intalnirea sefistilor de vinerea trecuta)


cenaclu_ProspectArt -calderon 25 iunie 2010

de Raluca Băceanu – colaborator

Deşi cerul plumburiu prevestea o seară mohorâtă de vineri, în curtea Centrului Cultural Calderon se adunaseră împătimiţii SF-ului.

Seara de 25 iunie a fost, în ciuda vremii, una reuşită. Cristian Tamaş a prezentat în stilul său deja consacrat, bibliografia celebrului scriitor Costi Gurgu, stabilit acum în Toronto, Canada.

Costi Gurgu ne-a aruncat într-o nouă şi captivantă realitate prin povestirea SF, „Mlaştinile din sud“, fragment cuprins şi în romanul său „Reţetarium“, roman care a câştigat premiul al doilea, în 1994, la un concurs al editurii Nemira, rămânând, însă, nepublicat până recent. Uimitor este faptul cum scriitorul reuşeşte cu măiestrie să ridice ceva banal, ca arta „culinară“, la un nivel superior într-o povestire ce a ţinut întreaga sală, plină ochi cu sefişti, cu sufletul la gură. De câteva ori însă, am fost treziţi cu duritate la realitatea noastră cea de toate zilele, de sâcâitoarele tonuri de apel ale celor uituci să activeze modulul „silent“ al telefoanelor mobile.

În ciuda acestui fapt, povestirea lui Costi Gurgu a fascinat şi a acaparat. Scriitori consacraţi precum Marian Truţă şi Dănuţ Ungureanu s-au grăbit să aprecieze modul în care sefistul a reuşit să dea povestirii o deosebită cursivitate, acţiunea desfăşurându-se într-un mod fluid.

După lungile discuţii ulterioare, a urmat o binemeritată pauză. Picăturile de ploaie ne-au revigorat, apoi ne-am îndreptat grăbiţi spre locurile noastre.

Au urmat artiştii graficieni Dragoş Jieanu şi Alex Popescu, ce ne-au încântat cu lucrările lor incredibile din diverse genuri grafice, care au fost susţinute cu ajutorul video-proiecţiilor. Oricât de obiectivă aş încerca să fiu vizavi de acest aspect al serii, nu pot spune decât „remarcabil!“. Cunoştinţele mele sunt destul de limitate la acest capitol, dar pot spune că acest suprarealism abordat a fost bine-venit. Pentru a doua oară am fost smulşi din realitate şi aruncaţi fie în viitor, fie în nişte lumi de mult dispărute, ca Atlantida.

Dragoş Jieanu este lead artist la INDG Amsterdam şi CEO la HotShots VFX, lucrând de peste 9 ani în domeniul artei digitale.

Lucrările lui Alex Popescu au fost prezentate în diverse publicaţii ca „Exposé“ şi „Digital Art Masters“, lucrând în prezent ca desenator de decoruri la MediaPro Magic.

Picăturile de ploaie s-au oprit brusc, la fel şi reuşita întâlnire a ProspectArt-ului. Iubitorii de SF&Fantasy au plecat spre casele lor, având în minte imaginile unei lumi aparte şi visând cu ochii deschişi la următoarele întâlniri…

Recommended Articles

2 Comments

  1. cand vor fi urmatoarele intalniri de care ziceai?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *