Ziua Limbii Romane. Cat de patriot esti?

Ziua limbii Romane!


Ziua limbii Romane!

de Ana-Maria Costache – redactor

Câţi dintre voi aţi ştiut că, de anul acesta, ziua de 31 august, ultima zi de vară, reprezintă Ziua Limbii Române, ziua în care revenirea la scrierea în grafia latină a devenit lege (în Basarabia, 31 august 1989), ziua în care românii de pretutindeni se pot simţi aproape unul de altul prin vorbirea limbii natale? Eu am aflat în aceeaşi zi. Şi m-am dus în Parcul Colţea, unde se sărbătorea această zi prin concerte gratis de muzică veche românească (Trei Parale), de hip-hop amestecat cu populară şi dubstep (Subcarpaţi), de veşnicul Grigore Leşe şi de nelipsiţii IRIS.

Oameni de toate vârstele s-au adunat în Parcul Colţea pentru a sărbători Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului. Un spirit patriotic parcă s-a trezit şi creştea în intensitate pe măsură ce evenimentul se desfăşura: steagurile tricolore fluturau tot mai tare, artiştii care s-au oferit să cânte pro bono aveau parte de un public tot mai gălăgios, iar limba română a fost vorbită corect, în proporţie de 90%.

Criticul şi istoricul literar Eugen Simion a ţinut un discurs despre patriotism care i-a făcut pe toţi să se chinuie să vorbească cât mai corect limba română, măcar pentru o zi. De ce? Pentru că, aşa cum a zis Eugen Simion, a fi patriot nu înseamnă să fluturi un steag şi să strigi cât mai tare numele ţării tale, ci să-i vorbeşti corect limba.

[youtube]awwoS-LlNgY[/youtube]

Evenimentul – intrarea a fost liberă – a început ca o desfăşurare culturală, în care muzica şi mesajul artiştilor trebuiau să se îmbine cu semnificaţia acestei zile şi anume reunirea, cel puţin simbolică, a românilor de pretutindeni, prin limba română. Tot ansamblul ăla de tineri cu zâmbetele pe buze, de bătrâni nostalgici, de oameni care se bucurau că se află la un eveniment gratuit, de roşu, galben şi albastru oriunde îţi întorceai privirea, chiar a contribuit la reînvierea spiritului patriotic. Asta până când au venit doamna bere şi hip-hop-erii, care pretind că ştiu să vorbească în versuri, despre viaţă, istorie şi nedreptate, dar care nu-s în stare să creadă în ceva cu adevărat, darămite să respecte limba română. Totuşi, publicul tânăr îi iubea şi îi aclama pentru că, cică „sunt sinceri“. Nimic mai uşor să spui ce gândeşti fără să cunoşti ceva valoros.

Printre artiştii care au urcat pe scenă şi chiar s-au încadrat în peisajul zilei de 31 august, s-au numărat Trei Parale, Grigore Leşe, Subcarpaţi, Maria Răducanu, Alexandrina Hristov. Din păcate, media timpului acordat pentru cântat a fost de 10-15 minute. Nu plănuiam să stau la IRIS, aşa că am plecat şi m-am întors pe la ora 22. Era încă multă lume, dar se auzea muzică de Club A, coveruri făcute de o trupă care nu ştiu cum se numea, cu versuri în limba engleză şi cu mare priză la publicul în care se instalase deja spiritul de clubăreală. S-a terminat repede evenimentul, sper că nu şi semnificaţia lui. La fel de repede a plecat şi publicul. Cum oamenii trec şi gunoaiele rămân, am rămas împreună cu alţi români să adunăm mizeria. Am pus-o pe toată într-un colţ, dat fiind că nu existau coşuri de gunoi suficient de mari şi de aproape, apoi am plecat şi eu, într-un final.

[youtube]NhFguCEJ_kI[/youtube]

Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în parteneriat cu Platforma civică Acţiunea 2012, a avut o iniţiativă bună şi de succes. Măcar pentru o zi, mai mulţi români s-au gândit cu drag la limba pe care o vorbesc şi au cinstit-o cum se cuvine, respectându-i regulile.
Ce s-a întâmplat după 31 august 2011, nu ştim. Ştiu doar că ar trebui să nu mai vorbim atât de mult, de prost şi fără sens, ci să ne străduim să ne cunoaştem şi să ne respectăm limba şi patria. Atâta lucru putem face fără să ne plângem că nu ni se da voie.

Recommended Articles

2 Comments

  1. Cand spui “hip-hop-eri” te referi la public sau la artisti?
    Pentru ca artistii, in principal cei din sfera hip-hop, prezenti la acest eveniment sunt oameni care stiu sa scrie si sa vorbeasca limba romana foarte bine. Pare ca ii ataci, sper sa gresesc, si nu prea ai motive. Nu stiu cat ai ascultat tu Bitza sau Nimeni Altu’ sau Subcarpati, dar daca nu ii cunosti personal nu poti afirma ca ei nu cred in ce spun.
    In schimb, daca vorbim de public pot sa iti spun ca un om cu alcool in sange e la fel si la un festival folk si la un astfel de eveniment.

    1. Ana Maria Costache

      ma refeream la artisti.
      intr-adevar, din sfera asta, singurii pe care i-am ascultat si mi-au placut au fost Subcarpati, in rest hip hop-ul e departe de preferintele mele, nu din cauza ritmului, care da, uneori poate fi foarte bun, ci din cauza atitudinii artistilor.
      A fost doar o problema a mea cu oamenii astia care jongleaza cu limba romana si au impresia ca stiu totul. Sa se exprime in continuare cum vor, e dreptul lor, dar, fiind primul contact live cu genul asta de muzica, in cadrul Zilei Limbii Romane, am simtit nevoia sa-i atac si sa-mi exprim nemultumirea fata de ce am auzit si vazut.
      poate ca da, e prematur din partea mea sa trag concluzii d-astea, ca nu cunosc si nu m-am chinuit sa inteleg hip hop-ul cum o fac fanii lui.
      in orice caz, multumesc pt feedback si o zi faina!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *