I hate ya’!

I hate ya'!

I hate ya'!

foto si text: Ana-Maria Căciulă – colaborator

Ora 6:00 dimineaţa, 24 martie. Printre multe ceşti de cafea şi fum de ţigară, Miss Mary îşi făce apariţia la studioul regizorului Cristian Gugu, mai pregătită ca niciodată să filmeze videoclipul pentru noul ei single, „I hate ya’“. Aşa că nici noi nu am pierdut timpul şi ne-am trezit odată cu găinile ca s-o putem urmări pe Miss Mary şi să vedem cum decurge o zi de filmare a unui videoclip.

„I hate ya“ prezintă povestea de iubire nereuşită între artistă şi prietenul ei. Acesta din urmă o înşală şi îi provoacă o suferinţă sfâşietoare, pe care cântăreaţa o transmite prin acest cântec, arătându-i că îl urăşte şi că nu poate trece cu vederea această greşeală.

Artista a venit însoţită de o echipă numeroasă, inclusiv make-up artistul, impresarul sau stilistul care i-a pregătit mai multe ţinute pentru filmări. În cele din urmă, s-a decis că vor fi trei costumaţii şi două machiaje, apoi s-a discutat câteva minute scenariul şi cum va decurge ziua.

Cât timp Miss Mary era machiată şi îi era aranjat părul, regizorul a şi dat fuga în parc să ia câteva cadre cu personajul masculin şi „anturajul“ lui de biciclişti, dar nu a trecut mult timp până să vină şi ea şi să-l „prindă în flagrant“.

I hate ya'!

Uşor, uşor, s-a făcut ora 14:00 şi ne-am pornit spre a doua locaţie, şi anume o casă pe malul lacului, aflată pe Şoseaua Străuleşti. Aici, cântăreaţa a fost nevoită să schimbe ţinuta şi să adopte un alt machiaj. Cadrele ce au urmat au fost luate prin încăperile casei, fiecare jucând un rol diferit în poveste.

De multe ori, nu realizăm cât de obositor poate fi un lucru până nu trebuie să-l facem noi înşine. Deşi cei mai mulţi prezenţi nu erau implicaţi direct în filmări, am putut observa oboseala şi somnul ce-i încerca. Nici nu am vrut să ne punem în pielea artistei care a stat în picioare, muncind în tot acel timp în care noi ne odihneam. Pe la ora 21:00, toată lumea era epuizată şi încerca să-şi facă treaba cât mai repede pentru a putea pleca acasă. O surpriză a venit din partea regizorului care, deşi anunţase că filmase tot ce trebuia, ne-a transmis că locaţia era închiriată până la ora 23:00 şi că, din moment ce nu puteam pleca până atunci, ar fi păcat să nu profite de timpul rămas şi că ar vrea să mai ia nişte cadre. Aşa că au tras cu toţii o înjurătură şi s-au pus din nou pe treabă. Mare a fost satisfacţia regizorului când a realizat că la sfărşitul filmărilor avea o poveste şi mai amplă şi reuşită. Au urmat aplauze şi felicitări, mulţumiri atât regizorului cât şi casei de discuri Red Clover.

I hate ya'!

Chiar şi obosită, artista a încheiat ziua de filmare cu zâmbetul pe buze şi o curiozitate ieşită din comun pentru a vedea ce va ieşi din toată strădania sa de o zi.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *