Teen Press 
sursa foto: Ştefan Crăciun
Theodor Paleologu a fost invitatul de joi, 9 februarie 2012, la „Poiana lui Iocan“. Începând cu orele 17:00, până spre orele 20:00, invitatul a discutat cu tinerii, în număr de 20, subiecte interesante. De la discuţii filosofice privind pătura educată a României şi la posibilităţile acesteia de afirmare în politică, la proiectul Roşia Montană, considerat de Paleologu „nefezabil“, dar şi despre corupţia prezentă la fiecare colţ de stradă sau despre „mediul bădărănesc“ din politică.
Discuţiile au debutat cu problema intelectualităţii româneşti. Paleologu consideră că această „pătură intelectuală“ a ţării există, dar că este destul de subţire… În plus, Paleologu nu s-a ferit să afirme că studiile nu au o relevanţă atât de pronunţată pe cât s-ar vrea sau pe cât s-ar crede.
Theodor Paleologu ţine să împărtăşească studenţilor concepţia lui despre capacitatea de a face politică, cum că aceasta „ţine de o anumită modestie, de a nu avea nasul pe sus“. Pe de altă parte, ce ar putea să pară uşor neobişnuit este că, acelaşi Theodor Paleologu, care afirmă cele de mai sus, nu se fereşte să mărturisească faptul că odată ajuns într-o funcţie înaltă „ţi se urcă la cap“. Ce-i drept, a ţinut să specifice că ceea ce-i important aici este în ce măsură se întâmplă acest lucru. Ca o adăugare, Paleologu vorbeşte şi despre exerciţiul puterii, pe care îl compară cu o lupă: „măreşte şi calităţi, şi defecte“. De asemenea, vede acest exerciţiu şi ca pe un istrument de auto-cunoaştere, dar care poate să te transforme într-un mizantrop… În ceea ce-l priveşte, invitatul observă că, uneori, unii colegi din jurul său pierd, cu timpul, contactul cu realitatea; cu alte cuvinte politica este de vină pentru pierderea lucidităţii. Aceasta ar putea fi pusă în legătură şi cu un oarecare narcisism de care dau dovadă anumiţi politicieni, invitatul neferindu-se să mărturisească publicului că pentru majoritatea politicienilor „marea plăcere e să te vezi la TV“.
Totuşi, politica este decepţionantă, având în vedere consumul de energie fabulos în raport cu rezultatele finale. În ceea ce-l priveşte, Theodor Paleologu îşi priveşte „moştenirea genealogică“, adică dorinţa de a face politică încă de copil (având în vedere binecunoscuta familie Paleologu, care de zeci de ani ocupă un loc important în lumea politică), precum un handicap. Mai în glumă, mai în serios, invitatul a declarat că două sunt lucrurile ce îl motivează: ambiţia şi amorul gloriei.
Trecând peste discuţiile teoretice, s-a vorbit şi despre societatea actuală din punctul de vedere al mentalităţii, dar şi al reprezentanţilor ei. Astfel că, Theodor Paleologu l-a adus în discuţie pe actualul preşedintele al României, Traian Băsescu, care, în ciuda antipatiilor pe care le-a stârnit, a fost reprezentativ pentru societate în momentul alegerilor prezidenţiale. În prezent însă, Paleologu îl consideră pe Crin Antonescu reprezentativ pentru societatea românească, prin „atitudinea caustică“ afişată , spunând chiar în sprijinul afirmaţiilor precedente despre Antonescu că este „cel mai îmbufnat, cel mai reprezentativ“, la o adică, perfect pentru o societate la fel de morocănoasă, întrucât românul nu mai ştie să zâmbească.
Cum publicul în majoritate a fost feminin, discuţiile inevitabil au alunecat şi spre problema şi statutul femeii în politică, unde, afirmă Paleologu, se remarcă o „intensitate a conflictualităţii extraordinară“, fără să se ferească să îşi expună punctul de vedere, şi anume că femeilie nu sunt văzute bine în politică la ora actuală în România, faţă de alte ţări europene ca Franţa sau Danemarca. Părerile au fost împărţite şi chiar s-a ajuns la punctul când Theodor Paleologu a fost „acuzat“, în urma tonului şi explicaţiilor sale, de un „misoginism victimizat“, acuzaţie pe care Paleologu, un veritabil intelectual, a primit-o mai degrabă cu zâmbetul pe buze, decât afectat.
Ca o comparaţie între întâlnirea anterioară cu Emil Constantinescu, care a pus punctul pe „i“ – delimitând omul politic de omul de stat – şi cea de azi, alături de Theodor Paleologu, un aristocrat al secolului XXI, studenţii pot observa că aceste două personalităţi, total opuse una de cealaltă, se pot întâlni în dimensiunea politicii, aceasta îmbinând cumva şi dorinţa de „glorie“, dar şi dorinţa de a urmări intersele statului.
În cele din urmă ambele obiective sunt doar o chestiune de nuanţă, pentru că, până acum, participanţii de la „Poiana lui Iocan“, chiar şi prin comparaţie, au putut observa o serie interesantă de similitudini, chiar şi între doi oameni politici atât de diferiţi.
