Pe 17 august, Tête-à-Tête Coffee Art & Chill a găzduit un eveniment memorabil, prezentat de Asociaţia Actorilor Profesionişti Mastershow şi Teatrul Luni de la Green Hours, pentru zecile de persoane aflate de faţă la spectacolul „Cucuieinfrunte“, după Eric Bogosian.
Pe scenă au debutat talentaţii actori Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor care au legat o serie de monologuri. Artiştii, prin urmare, ne-au sugerat simţirea lor.
Exprimarea trăirilor sufleteşti se schimba treptat şi constant, servindu-i pe ceilalţi aflaţi la mese cu o multitudine de trăiri şi emoţii. Ritmul se schimba necontenit, după cum se schimba şi starea sufletească.
Ceea ce au reuşit cei doi actori, a fost să îşi raporteze personalitatea şi morala în artă. Prin urmare, o piesă de teatru cu directă tendinţă morală are nevoie de o puternică detaşare, pentru a-l face pe spectator să se uite pe sine şi să aibă o stare sufletească inaccesibilă egoismului. Ceea ce a impresionat a fost modul actorilor de a interacţiona cu publicul. A existat un public cu totul aparte, format din cei prezenţi în incinta cafenelei şi din oamenii care s-au oprit în apropiere, fiind atraşi de piesa jucată. Da! Piesa a fost întradevăr jucată, însă nu s-a lăsat să se citească în „jocul“ actorilor că aceasta ar fi fost repetată de mai multe ori. Ea a decurs fluent şi comic.
Aşadar, acest two men show nu a avut nevoie decât de doi artişti bine pregătiţi şi un public liber, care, în timp ce îi urmărea, a putut să se servească din meniul localului. Relaxare şi divertisment – aceste cuvinte înglobează tot ce s-a întâmplat seara trecută.