Liceul meu – Viteazu e pe flow

de Sara El Habashi – seminarist
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

Ajungând pe strada Pache Protopopescu nr. 62, putem vedea cu uşurinţă vis-a-vis de Cuptorul cu lemne, o clădire destul de mare, în stil relativ vechi, pe care scrie „Colegiul Naţional Mihai Viteazul“ ( C.N.M.V ), unul dintre cele mai bune licee din Bucureşti.

Intrând în liceu, nu am ştiut unde să mă uit mai întâi, pe unde să o iau şi ce să fac. Primul lucru pe care l-am zărit a fost Sala de Festivităţi, cea mai mare din toate liceele capitalei, cu peste 1.000 de locuri. Lângă, am tras un ochi în Sala Muzeu, unde sunt expuse toate premiile şi trofeele pe care le-a câştigat liceul pentru performanţele avute la diferite concursuri şi olmpiade naţionale şi internaţionale. Ieşind din sala „performanţelor“, privind în stânga am observat cancelaria profesorilor, cabinetele domnilor directori, dar şi un hol misterios, iar în dreapta, nişte scări care duceau la etaj, altele care duceau la subsol. Am decis să aleg drapta jos. Coborând am dat de o uşă pe care e un afiş cu „Trupa de teatru Orpheus“, am deschis uşa şi am văzut o cameră plină cu poze ale actorilor din trupă şi numeroase trofee. Pe urmă, am observat numeroase uşi la care nu am avut acces, dar am înţeles că administratorii se pot găsi acolo.

Am urcat scările până la etajul 1, unde am dat de laboratorul de limbi străine şi de biblioteca liceului, nu am putut rezista tentaţiei de a nu o vedea. Odată intrat, am rămas uimit de mărimea bibliotecii (care are peste 60.000 de cărţi) şi de cât de populată era. Imediat ce am ieşit din liniştea bibliotecii, am dat peste o mulţime de oameni şi mi-am dat seama că era pauză.

Rătăcit, am oprit un elev şi l-am rugat să îmi povestească puţin despre liceu. Omul foarte de treabă, a început să îmi povestească foarte entuziasmat despre liceul lui. Îmi spunea că pretenţiile sunt destul de mari, dar te învaţă să supravieţuieşti, iar sistemul de notare este relativ simplu: dacă ştii, iei notă bună, dacă nu ştii, iei o notă proastă, iar dacă nu înveţi, vara o să faci acest lucru, dar a subliniat faptul că în Mishu nu te plictiseşti, nici dacă vrei. Mi-a povestit despre numeroasele activităţi: teatru, cor, MUN, dezbateri, departamentul de activităţi care organizează toate momentele de entertainment din liceu, radioul liceului and so on and so forth.

Au mai venit şi alţi dovlecari să îmi povestească despre aspectul liceului. Mi-au zis că după renovare s-au adus calculatoare noi în laboratoarele de informatică (etajul 2), amfiteatrul nu mai există, însă sala 21 (ex-amfiteatru) a rămas cea mai mare sală de clasă din liceu, iar toate clasele învaţă dimineaţa (imaginaţi-vă 1.000 şi ceva de elevi în acelaşi timp în liceu mutându-se din clasă în clasă, în funcţie de materie), iar în turn sunt acum săli de clasă. Un aspect negativ sunt cartelele şi porţile închise în timpul pauzelor, dacă ţi se face rău îţi cam dai duhul prin liceu.

Un alt dovlecar, foarte vesel, mi-a zis: „Viteazu e pe flow!“ şi mi-a enumerat destule argumente. Îmi povestea cum în fiecare iarnă, în pauza mare de 20 de minte, curtea este plină şi se încinge în fiecare zi o bătaie cu zăpadă ca la carte, indiferent dacă te cunoşti sau nu cu ceilalţi, lupta e în frâu, iar în fiecare an, când se încălzeşte şi se apropie vacanţa, bătaie cu apă. Îmi descria şi atmosfera de la ziua liceului şi îmi mai zicea că, dacă nu mai ai la ce activităţi să te duci după ore, dar totuşi nu vrei nici acasă, poţi să stai frumos la o cafeluţă în puburile de lângă liceu (Lautrec, Voltage, Antique, Green Tea, Tabiet, Cuptorul cu lemne, Steak house, Hanul Berarilor). După ce l-am ascultat cu câtă plăcere povestea despre liceu, s-a oferit să îmi mai arate clădirea, iar după vreo 15-20 de minute, am văzut tot liceul cu tot cu sălile de sport interioare şi toate laboratoarele de chimie, biologie de la parter şi cele de fizică de la etajul 2, chiar şi dulăpioarele personalizate ale fiecărui elev de pe holuri. Ajungând de unde am plecat, am avut norocul să aud şi corul liceului repetând pentru un eventiment.

Coborând ultimele scări până la ieşirea din liceu, ascultând corul CNMV, pot spune cu cea mai mare sinceritate că Mishu chiar este aşa cum auzisem, un liceu plin de viaţă, de oameni foarte de treabă şi deschişi, cu multe activităţi şi deschis tuturor elevilor care vor să se formeze. Am lăsat uşa cea mare să se închidă în spatele meu şi gândul că sigur mă voi întoarce în acest liceu.