Interviu cu Lucia

Dacă n-ai auzit de Lucia până acum, ei bine, să ştii c-ar trebui s-o faci! Ea învaţă în CNBGC şi, la doar 17 ani, a lansat „Silence“- un super cover după The MOOod. Mai mult de atât, Lucia are şi clip pentru piesă şi e prima în topul celor de la Radio Guerrila! Ne-am întâlnit şi noi cu ea într-o zi la Coşbuc şi am stat un picuţ de vorbă.

R.: Cel mai greu în România e să ieşi din anonimat, mai ales dacă eşti elev de liceu; cum ai ajuns la performanţa asta?
L.: Am avut curaj să pun un cover la „Back in the shop“ pe pagina de Facebook a celor de la The MOOod. De atunci am primit foarte mult ajutor din partea lor, deşi trebuie să recunosc că am avut şi mult noroc.

R.: De ce The MOOod? De ce nu ai ales să faci un cover The Mono Jacks, de exemplu?
L.: Nu m-a mai întrebat nimeni chestia asta până acum (n.r.- râde). Pentru că erau şi încă sunt formaţia mea românească preferată şi pentru că piesa „Silence“ mi s-a părut mai deosebită.

R.: Cum ai ajuns la radio?
L.: Ah, să-ţi povestesc! Pentru radio a vorbit Marius Moise (vocalul The MOOod); a vorbit cu Bogdan Şerban şi i-a propus piesa pentru rubrica „Artişti la Reboot“- rubrică care ia piese mai anonimuţe, fie ele româneşti sau străine, şi le mai dă o şansă. În seara aia s-a difuzat „Silence“ şi a primit foarte mult feedback- multe comentarii de bine şi multe comparaţii cu Adele, Lykke Li, Regina Spektor sau CocoRosie.

R.: Şi cum e să fii pe locul unu în topul celor de la Radio Guerrila?
L.: E printre cele mai mari realizări ale mele din punct de vedere muzical de până acum, având în vedere că Guerrila e postul meu preferat de radio.

R.: Cum a început prietenia ta cu băieţii de la The MOOod?
L.: Prietenia asta a început când am pus coverul la „Back in the shop“ pe Facebook-ul lor; ei mi-au trimis înapoi un mail, în care îmi propuneau să facem efectiv coverul ăla, ei ajutându-mă cu instrumentalul.

Ne-am cunoscut până la urmă în iunie-iulie 2011, într-o zi de vară, când am fost la ei la repetiţii. Asta se întâmpla într-o fabrică, fabrica în care acum fac şi eu repetiţii- e puţin dubioasă, dar avem acolo o sală micuţă. Putem repeta în voie, mocheta doar ar trebui schimbată!

R.: Dar înainte de a cânta, tu eşti liceană. Cum e la liceu?
L.: Îmi place la liceu, sunt o persoană căreia îi place şcoala în general, cu toate că nu sunt foarte încântată de ceea ce se întâmplă de obicei în liceu. Mi se pare că nu învăţăm destule- şi asta e ciudat, întrucât vine din partea unui elev care abia aşteaptă să plece de la şcoală ca să facă altceva. Pur şi simplu, mi se pare că la liceu nu învăţăm destul.

R.: Tu mai eşti şi olimpică la engleză, urmează să te duci acum la etapa naţională. Reuşeşti să menţii un echilibru între şcoală şi repetiţii?
L.: Reuşesc să ţin un echilibru prin faptul că îmi plac la nebunie amândouă. N-aş fi putut să fiu olimpică la engleză dacă nu mi-ar fi plăcut foarte tare chestia asta. Nu excelez la şcoală în toate domeniile, cred că engleza e singurul domeniu în care excelez, tocmai pentru că îmi place foarte, foarte mult; e o pasiune, exact ca muzica. Tocmai de-aia, oricât de obositoare ar fi pregătirile pentru olimpiadă sau experienţa asta muzicală, le fac pe amândouă din plăcere, chestie care ajută foarte mult!

R.: Înainte să se întâmple toate astea, ştiu că îţi doreai foarte mult să pleci la facultate în America. Toată aprecierea de care ai parte aici, în România, te-a făcut să-ţi schimbi opţiunile?
L.: Acest mic succes muzical (n.r.- râde) a fost într-adevăr printre factorii care m-au influenţat în decizia de a nu mai pleca. Din câte am vorbit cu prieteni şi cunoştinţe plecate în State, viaţa acolo nu e atât de roz precum pare şi bursele nu se iau atât de uşor. Şi mi-am dat seama că nu excelez într-atât la şcoală încât să fiu privită foarte bine acolo. Şi mi-am dat seama, pe de altă parte, că nici cu muzica nu aş fi avut succes acolo pentru că în State e o scară mult mai mare şi e un nivel… pfoai!

R: Ţi s-a întâmplat să te recunoască lumea pe stradă?
L.: Da! Mi s-a întâmplat! (n.r.- râde)

R.: Şi cum te-a făcut să te simţi? E o chestie să ai 17 ani şi să te recunoască lumea în timp ce mergi!
L.: A fost o singură persoană, trebuie să precizez, care m-a oprit când aveam orga în mână. M-a întrebat „Tu esti Lucia?“, i-am răspuns „Da, eu sunt Lucia“, mi-a urat succes şi atât. Dar a fost impresionant, pentru că sunt atâţia oameni în Bucureşti! Dacă te gândeşti bine, au văzut clipul o sută de mii de oameni; şi să spunem că un sfert sunt din provincie, deci ar rămâne trei sferturi din Bucureşti. În Bucureşti sunt două milioane de oameni, sunt şanse destul de mici să te recunoască cineva din cele trei sferturi!

R.: În afară de muzică, mai ai vreun alt hobby? Ştiu că ai o pisică!
L.: Muzica e pasiunea mea principală! Îmi mai place să fac fotografii şi îmi place să dorm- aş dormi oriunde, oricând şi oricum. Şi îmi place să înot, înot mult şi bine! (n.r.- râde)

Apoi da, am două pisici şi sunt companioanele mele cele mai de încredere, ele mă înţeleg!

R.: Avem şanse să auzim de un album anul ăsta?
L.: Da, momentan eu şi cu Marius Moise lucrăm la material nou, lucrăm continuu, dar e foarte greu de precizat o dată exactă. În vară vom începe concertele în mod sigur, dacă vor fi destule piese şi dacă vom considera că sunt materiale demne de album, care să sune excepţional. Nu vrem să lansăm nimic mai prejos decât piesa pe care am lansat-o deja.

R.: Sunt foarte mulţi liceeni care vor să se apuce de cântat, ai vreun sfat pentru ei?
L.: Să aibă foarte foarte mult curaj în tot ce fac. Mă gândesc că dacă eu n-aş fi avut tupeu astă-vară să pun coverul pe Facebook-ul lor, să mă bag în seamă cu ei şi să fac toate astea cu mâna mea, nu s-ar fi întâmplat nimic. Şi nu e timp de pierdut, chiar dacă spunem că viaţa e lungă şi că avem timp pentru toate, de fapt nu-i aşa, nu-i timp de pierdut! Dacă ai o pasiune pe care vrei să o dezvolţi, acum e timpul- şi asta e valabil pentru liceenii pasionaţi de absolut orice.