Eye on society – Ne cunoastem, dar ne stim?

Te consideri o persoană sociabilă, prietenoasă, cu extrem de mulţi prieteni? Sau eşti genul mai retras, mai selectiv, care se descoperă doar anumitor oameni? Fie una sau alta, nu ţi se pare puţin ciudat cât de uşor dai de lume ce ţi-e cunoscută?

Lumea din ziua de azi a devenit extrem de mică, e un fapt recunoscut. Dacă ar fi să compari cu ce exista acum 100 de ani, să zicem, sau chiar 50, ţi-ai da o palma. Dacă acum X ani se foloseau scrisori care luau şi săptămâni să ajungă la destinatar sau porumbei (din capitolul „Ăi’ cu bani“), şi te uiţi acum la noi, cum stăm cocoţaţi frumos în vârful unui scaun în timp ce vorbim cu zeci de oameni, nu din jurul oraşului, ci din jurul lumii, în doar câteva secunde… Pai, nene, îţi vine să-ţi dai nu o palmă, ci vreo două, trei. Atât de mult am avansat, şi nu numai tehnologic.

În fiecare zi ne plângem că lumea e mică, lumea e foarte mică, lumea e minusculă şi pe bună dreptate. Cine ar fi crezut că o persoană absolut necunoscută cu care ai schimbat două cuvinte azi în metrou, să zicem, este de fapt naşa verişoarei celei de-a doua fostei tale soţii? Care sunt şansele, la o adică? (şi aici nu mă refer la posibilităţile unuia de a se căsători de două ori). Din ce în ce mai mult, din ce în ce mai repde, cunoaştem, într-adevăr, din ce în ce mai multă lume. Aş putea să afirm că aştept cu nerăbdare trecerea sutei de ani care mă desparte de posibilitatea de a şti pe absolut toată lumea de pe stradă.

Şi cu toate astea, ce câştigăm? Adevărat, avem mai multe cunoştinţe, poate chiar mai mulţi prieteni, să zicem, dar pe câţi îi cunoaştem? Lumea de azi pare atât de ahtiată să cunoască altă lume, să-şi extindă orizonturile, să fie populară şi aşa mai departe, încât uită să mai cunoască pe cineva cu adevărat. Se întâmplă să cunoaştem pe cineva, ca prin minune, ca şi cum ar fi ultimul miracol de pe lume, şi gata! Am schimbat două, trei cuvinte, am împărtăşit mirarea şi trecem mai departe, spre următoarea cunoştinţă, următorul plan al destinului. Aşa am ajuns să ştim foarte multe lume, dar să cunoaştem, ironic, atât de puţină. Şi acum, ca să nu zic iarăşi de cei o sută de ani din viitor, oare o să mai cunoaştem pe cineva cu adevărat?!

Ştiu că realizaţi că lumea acum e mică, foarte mică. Încă mă mir în fiecare zi de asta. Dar voi ce credeţi? E de bine? Gândiţi-vă!