AVC – PRO Educatia nonformala

AVC - PRO Educatia nonformala
de Adrian Vârgolici – seminarist
foto: Cătălina Cosma – fotoreporter

Se ştie foarte bine că niciodată nu ne oprim din învăţat. Pe parcursul vieţii, fie din experienţă, fie din cărţi sau de la profesori, tot învăţăm. Cu toate acestea, o perioadă importantă, şi cu un impact puternic în care aşezăm cărămizile pentru viitor, este cea cuprinsă între gimnaziu şi liceu. Atunci învăţăm despre lume, despre noi şi puţin câte puţin despre ce am vrea noi să facem în viaţă.

Rutina e aceeaşi mereu: venim dimineaţă sau la prânz la şcoală/ liceu, profesorii intră, îşi ţin ora şi pleacă liniştiţi în cancelarie, bucuroşi că şi-au luat de pe suflet încă o lecţie. Bineînţeles, nu generalizez şi sunt conştient de prezenţa profesorilor care trec uneori de formalitate, îşi permit să ne cunoască mai bine şi să ştie astfel cum să reacţioneze în unele situaţii, să vadă cine are potenţial şi de cine trebuie să se ocupe mai mult. Mult respect celor care procedează în acest fel, pentru că, de multe ori, rezultatul este unul fantastic! Totuşi, într-un final, totul se rezumă la predat, iar minţile noastre rămân blocate zi de zi într-o clasă de treizeci de elevi, care speră că, atunci când vor ieşi de acolo, viaţa va fi blândă şi le va permite să avanseze fără să îi lovească prea tare.

Ei bine, aici intervine educaţia nonformală, care aduce cu ea o săptămână intitulată „Şcoala altfel“, dedicată activităţilor extraşcolare menite să le expună elevilor un nou mod de a învăţa. Clopoţelul „Şcolii altfel“ va suna pentru prima dată în 2 aprilie 2012, urmând să dea ultimul clinchet în data de 6 aprilie. Va suna pentru un altfel de orar, pentru o nouă cale prin care învăţăceii vor putea fi informaţi, bazându-se pe un program flexibil şi pe o nouă strategie a profesorilor: învăţăm distrându-ne!

Educaţia nonformală îşi are începuturile încă din timpul fondării educaţiei. O caracteristică nou apărută la acest tip de educaţie este rolul de mijlocitor pentru cei care nu au acces la educaţia formală, aceştia fiind cei săraci, retraşi, analfabeţi şi persoanele cu dizabilităţi. Evaluarea educaţiei nonformale este observată prin diferite activităţi precum cercurile specializate, olimpiade şcolare, concursuri, tabere şi excursii – toate întemeiate de instituţiile şcolare, organizaţii ale tineretului sau parentale. Aceste activităţi, la fel ca şi la educaţia formală, sunt coordonate de pedagogi de specialitate care, însă, în aceste situaţii, au un rol secundar, de moderatori sau coordonatori.

Tot în cadrul educaţiei nonformale sunt incluse şi emisiunile radio sau de televiziune care sunt create anume pentru elevi şi au un nivel ridicat al cunoştinţelor. Acelaşi tip de educaţie îl au şi ziarele şi revistele şcolare, la care participă foarte mulţi elevi îndrumaţi, bineînţeles, de pedagogi.

Multă lume este obişnuită cu sistemul din prezent prin care trec generaţii şi generaţii de elevi. Cu toate acestea, nu strică niciodată să încerci ceva nou, să palpezi opţiunile prin care poţi oferi o viziune de viitor elevilor, printr-o metodă mai plăcută, care să încurajeze copiii într-ale învăţatului. Să toceşti şi să înveţi totul asemenea unui robot te poate scăpa la teste, însă nu te scapă în viaţă, când uiţi totul imediat ce predai lucrarea.

Dar dacă eşti elev şi ţi se oferă o posibilitate de a face totul mult mai practic şi mai uşor de înţeles, prin care poţi să te descoperi pe tine odată ce descoperi şi înveţi despre ce este în jurul tău, atunci, cu siguranţă, educaţia nonformală este ceva de care elevul român are nevoie.

Cu toţii ştim să citim şi să facem sinteze, ecuaţii de gradul 3 şi aşa mai departe. Dar câţi dintre noi au ocazia să le aplice în viaţa de zi cu zi? Vă spun eu: nu mulţi! Aşa că, deşi ni se bagă pe gât lucruri complicate şi întortocheate, avem nevoie şi de viaţă!

Leave a Comment