Teen Press 
foto: Ioana Gheorghiu – fotoreporter
R.: Spuneţi-ne mai multe despre voi.
Florin Bădiţă: „Nefiresc“ e un grup fondat recent, făcut cu scopul de a realiza diferite activităţi nefireşti în România, flashmob-uri, happenning-uri. Până acum am realizat mai multe activităţi în spaţiul public: am invitat lumea să vină fără pantaloni la metrou, să îngheţăm timp de cinci minute, şi am mai făcut un vernisaj de comemorare a cartelei de 62 de călătorii, atunci când a fost scoasă din uz. Avem mai multe evenimente recurente. Am făcut și vreo cinci, şase Free Hugs-uri, unde îmbrăţişăm lumea gratuit pe stradă.
În fiecare vineri, în parcul Tineretului, invităm lumea să vină să jucăm jocurile de care ne bucuram când eram mici: de-a v-aţi ascunselea, leapşa sau prinsea. Apoi, capture the flag, unde ne împărțim în două echipe şi trebuie să capturăm steagul echipei adverse, fără să ne fie capturat propriul steag.
Eu mă ocup cu dezvoltarea Open Street Maps în România și ne dorim să facem o hartă liberă a lumii. Ţin ateliere de pictură în care învăţ lumea cum să picteze, ţin training-uri pentru jurnalişti în care îi învăţ cum să facă jurnalism de investigaţie în partea de online. Fac voluntariat, fotografie, colaborez cu mai multe ONG-uri pe partea creativă, îi ajut să facă diferite evenimente care să le ajute cauza. În afară de Nefiresc, fac multe lucruri diverse.
Adrian Ticu: Lucrez într-o companie de publicitate, sunt voluntar la Incubator107 şi mă duc şi la liceu, dar asta nu e important. (n.r. – râde)
R.: Cum v-a venit ideea de a crea această comunitate?
A.T.: Florin le-a dat un mail celor de la Metrorex în care le-a propus envenimentul de la metrou, „Ziua fără pantaloni“, iar cei de la Metrorex au zis că ar fi un pic cam nefiresc să fim iarna în metrou fără pantaloni, pentru că nu aveau motiv legal să ne aprobe.
F.B.: Eu am mai făcut evenimente în 2007, 2008 și 2009, dar atunci le făceam ca persoană fizică şi după, totul murea, nu mai exista continuitate, eram doar eu cu o idee. Dar, într-un grup, putem face mai multe lucruri şi putem colabora cu diferite persoane. Aşa că, voiam să fac o comunitate care să organizeze evenimente diferite şi am ales numele de „Nefiresc“ atribuit nouă de către cei de la Metrorex în comunicatul lor de presă.
R.: Cum e imaginea atribuită evenimentelor voastre?
A.T.: Imaginea e cam nefirească. (n.r. – râde)
F.B.: Imaginea „Nefiresc“, pe target-ul nostru de vârstă, 15-30 de ani, mi se pare că e pozitivă, un vibe fresh, cool, din punctul meu de vedere.
R.: De unde vă inspiraţi pentru idei noi?
F.B.: Oricine poate veni să propună o idee, iar noi îi putem ajuta ca aceasta să devină realitate, dacă au nevoie de un anumit support, la grafică, de exemplu. Am început să facem evenimente de la cei de la Improv Everywhere din New York, adică No Pants Subway Ride. Tot ei au o listă cu peste 100 de evenimete şi vedem ce putem adapta şi la noi. Mai e internetul de unde mai luăm idei. De exemplu, eu mă uit şi pe la Performing Arts să văd ce aş putea transpune ca un fel de happening.
R.: Ce calităţi ar trebui să aibă un membru „Nefiresc“?
A.T.: Să fie creativ, în primul rând, şi cât de cât devotat. În principiu, oameni faini şi deschişi la minte, să fie open-minded.
R.: Cum putem face parte din echipă?
F.B.: Înainte, aveam şi întâlnirile lunare, dar nu le-am mai făcut de un timp.
Să ne spună că ar vrea să se implice în ceea ce facem noi printr-un mesaj pe Facebook sau pe mail.
R.: Care sunt etapele organizării unui eveniment?
F.B.: Prima ar fi existenţa unei idei proaste, bune, irealizabile sau chiar plictisitoare, urmând ca apoi să fie notată şi structurată. Dacă vrei să o faci alături de noi, ne trimiţi un mesaj şi găsim noi soluţii pentru a o pune în practică. Urmează implementarea, promovarea şi apoi evenimentul.
R.: Ce sfaturi aveţi pentru cei cu idei nonconformiste ?
A.T.: Să nu ţină cont de ce zic ceilalţi, să nu ţină cont de părerile negative.
F.B.: Dacă noi am fi ţinut cont de asta nu mai ajungeam aici. Sunt de părere să asculţi ideile altora, dar să faci cum vrei tu.
R.: Care e cea mai grea parte în organizarea unui eveniment?
A.T.: Obţinerea aprobărilor e cea mai grea parte, de fapt, e imposibilă. (n.r. – râde)
F.B.: Implementarea şi planificarea sunt cele mai grele. Te ajută să ştii ce riscuri ai şi să îţi dai seama mai bine de outcome-ul evenimentului.
R.: Cum ştiţi dacă un eveniment va avea succes sau nu?
A.T.: Nu ştim, totul e o surpriză. Cum a fost şi la „De-a v-aţi ascunselea în Ikea“.
La 3.00 dimineaţa, am făcut evenimentul pe Facebook, iar pe la 5.00 aveam deja 500 de participanţi, iar în zece ore, au fost peste 3000. Până la data evenimentului, am ajuns la 7000 şi ceva de oameni.
F.B.: Poţi să îţi dai seama puţin pe baza statisticilor, atâta timp cât ai şi experiență. Din feedback poţi să îţi dai seama cum este, dar poţi să ai şi surprize. Ai anumiţi indicatori care te ajută, chiar dacă pe Facebook spun că vin 100 de oameni, nu ştii sigur dacă o să apară.
R.: Cum vă promovaţi evenimentele?
A.T.: Cam nefiresc. (n.r. – râde)
F.B.: E mai greu atunci când nu ai buget, dacă ai avea 1000 de euro ai face zece print-uri şi apoi le-ai pune în oraş în zone cheie, să fii sigur că le vede toată lumea. Noi suntem creativi: punem sticker-e la metrou, facem flyer-e pe care le punem tot la metrou, trimitem SMS-uri, vorbim şi cu cei din presă. Depinde şi de tipul evenimentului.
R.: Aţi repeta vreun eveniment?
F.B.: Da, am repetat „Jocurile copilăriei“. Ideea a fost, la început, să avem un spaţiu de socializare unde lumea poate să vină vineri, după muncă, într-un loc safe unde să cunoască şi alţi oameni super faini. Folosim spaţiul public ca loc de socializare, nu de tranziţie.
R.: Cum eraţi în liceu?
A.T.: Cum mă vezi acum. (n.r. – râde)
F.B.: Eu nu suportam liceul. Era plin de cocalari şi oameni naşpa. Pentru mine, liceul a fost o perioadă frumoasă că umblam prin centru şi dădeam de oameni faini, colegii făceau caterincă de mine.
R.: Ce vă doreaţi în liceu ?
Amândoi: Să terminăm liceul, să luăm Bac-ul şi să ajungem la facultate. (n.r. – râd)
F.B.: Din păcate, când eram eu la liceu, nu existau prea multe alternative sau ONG-uri care să îţi dea posibilitatea să încerci să faci din toate câte puţin. Majoritatea lumii alegea pur și simplu o meserie, nu se ştia de partea de vise şi obiecţie, eram mai limitaţi.
R.: Ce vă motivează să continuaţi?
A.T.: Reacţiile pozitive ale oamenilor şi faptul că noi încercăm să scoatem lumea din apatia lor: „hai, să facem lucruri fun pentru că e frumos şi pentru că putem“. Cele negative îmi dau un şut în fund şi mă motivează să fac mai multe.
R.: Cum treceţi peste gândirea „şablonată“ a oamenilor?
F.B.: Îi ignorăm. Dacă îţi baţi capul cu ei, te complici. Oamenii faini reacționează OK, deci asta contează. Pentru noi e important doar feedback-ul primit de la cei de pe target-ul nostru, ei sunt comunitatea, nu doar noi, membrii, ci toţi oamenii care participă la evenimente.
R.: Cine vă susţine?
F.B.: Noi înşine pe partea de finanţare, dar mai primim şi donaţii. Vrem să facem comunitate ONG pentru a strânge fonduri din mai multe surse. Avem parteneriat cu Creative Arts şi diferite festivaluri, dar acolo e mai mult o colaborare, un fel de troc.
R.: Ce planuri de viitor aveţi?
F.B.: Vrem să ducem Nefiresc în toată ţara. Eu mă mut la Cluj şi acolo o să facem tot felul de evenimente: pe 1 iunie avem „Jocurile copilăriei“, o să facem şi un eveniment în care invităm oamenii să socializeze într-un copac. Iniţial, am vrut să creştem numărul de oameni din comunitate, iar acum aşteptăm să vină şi ei cu idei noi. Comunitatea e gândită să fie cât mă sustenabilă posibil, în modul în care dacă noi nu mai suntem, să aibă cine să continue. Totul e orizontal, nu vertical, nu există șefi şi toţi suntem egali într-un fel sau altul.
