Interviu cu Matei Petrescu, solistul de la “Carpatica”

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Marius Dobre – colaborator foto

Trece a XII-a în L.A.P. ,,N. Tonitza“, iar la prima vedere pare un tip calm, însă ascunde o pasiune nebună şi o dedicaţie incredibilă pentru desen şi mai ales pentru muzică. Este solist în formaţia ,,Carpatica“, dar mai cântă şi la nişte instrumente de care, pun pariu, nu aţi auzit până acum…

Reporter: Care a fost primul tău contact cu arta şi de când ocupă ea un loc atât de important în viaţa ta?
Matei Petrescu: Cu arta? De când am întâlnit un coleg care era pasionat, în mare parte, de pictură, prin clasa a IV-a, şi datorită părinţilor şi unui vecin de-al meu, care m-a introdus în lumea muzicii, ca să zic aşa; mi-a dat, cred, când avem cam 10 ani, un CD cu o trupă de black metal, foarte rock, foarte agresivă… Am rămas: Wow, ce-i asta?!, şi pe parcurs am zis că vreau să fac şi eu chestia asta, chiar îmi place şi aş vrea să îmi fac o carieră din aşa ceva.

R.: În câte forme o practici în prezent?
M.P.: În toate formele pe care le cunosc. Desen, gravură, muzică, proiectul cu ,,Carpatica“, să cânt la diverse instrumente populare româneşti ca: tulnicul, cavalul, tilinca, tot felul de instrumente de suflat. Încerc, acum de curând, cu tobarul, să facem un buhai. E făcut în mod normal dintr-o doniţă învelită în piele de porc sau ceva asemănător; când e fierbinte faci o gaură în mijlocul gurii doniţei în care bagi un şnur făcut din păr de cal, şi scoate un sunet grav. Se folosea de Revelion şi de Crăciun. Cavalul este un fluier cu un sunet mai jos, în mod normal fluierele au 6 găuri, el are 5; tulnicul, la fel, este un instrument foarte greu de găsit, a trebuit să merg chiar până în vârful muntelui ca să găsesc pe cineva care face aşa ceva, în Apuseni; e făcut din brad, e scobit, se iau apoi ramuri de brad, încălzite, şi se fac un fel de inele, pentru rezonanţă mai mare. E ca un fel de corn, doar că are doi metri jumătate. Îţi dai seama ce sunet scoate.

R.: Ce artişti te influenţează în activitatea ta?
M.P.: Ascult de la folk metal până la black death, pot să ascult şi dnb. Aşa… să îţi dau câteva nume, nu cred că pot să îţi dau, sunt prea multe (n.r. – râde). Hmmm, în desen, Albrecht Durer, mare grafician german; în muzică trupa Arkona, Nokturnal Mortum, Burzum, Obituary… Sunt foarte multe, ţi-am zis, iar astea sunt primele care îmi vin în minte, cred că ce am ascultat în ultima vreme.

R.: Eşti susţinut de părinţi sau profesori în tot ceea ce faci?
M.P.: Da. Sunt la profil de arte, la grafică şi sunt îndrumat către un profil artistic. Ai mei m-au susţinut întotdeauna în toate proiectele.

R.: Cum te descurci şi cu muzica, şi cu desenul, şi cu şcoala? Ţi-a fost vreodată atât de greu încât ai vrut să renunţi?
M.P.: Să renunţ? Niciodată! Este greu, nu e uşor să ai repetiţii de două-trei ori pe săptămână, până seara, să pleci de acasă de dimineaţa până la zece seara, dar merită, chiar merită, când mergi în turnee etc., când faci ceva care chiar îţi place.

R.: Ai spus că ai vrea să faci o carieră din muzică. Cum te vezi peste câţiva ani?
M.P.: Cum mă văd peste câţiva ani? (n.r. – râde) Foarte greu de zis. Nimeni nu are cum să ştie cum va ajunge peste câţiva ani. Poţi să ajungi să ai concerte pe stadioane, poţi să ajungi pe străzi, poţi să ajungi orice, nu se ştie. Depinde de cum te descurci, de şansă…

R.: Ai participat la concursuri? Unde ai cântat cu trupa până acum?
M.P.: Da, am participat. Am fost la concursuri, având în vedere că sunt la profilul de arte; am câştigat acum câţiva ani un premiu, pentru o gravură, la Buzău, parcă. Au fost primii mei bani câştigaţi, nu mai ştiu, în jur de 100 de lei, cam aşa. Şi chiar am avut satisfacţie. Primii mei bani munciţi! (n.r. – râde). Cu trupa nu prea există aşa multe concursuri, cel mai bine te promovezi prin concerte, media… Am concertat până acum în Iaşi, Constanţa, Bacău, Galaţi, Braşov şi Bucuresti…

R.: Apropo de media, muzică şi promovare… Dacă ai putea face o comparaţie între muzica de acum, să spunem, 10 ani şi cea din prezent, observi vreo schimbare în bine sau în rău?
M.P.: Cred că în mare parte involuăm. E foarte greu să inventezi o chestie nouă… Ce a fost mai bun, consider că au fost anii ‘80-‘90, în materie de muzică. E foarte greu să reinventezi roata, ce-i drept. Ce facem noi, trupa, nu-i o chestie nemaivăzută, e întâlnită şi în alte trupe; or să fie sau sunt destui care ne compară cu Negură Bunget, care au experienţă în genul ăsta de muzică. Asta nu înseamnă că trebuie să fie singurii din acest domeniu, din România, care să exploreze valorile tradiţionale prin diverse instrumente, tulnic, caval fluier etc.

R.: Ce proiecte mai ai pe lângă trupă şi grafică?
M.P.: Pe lângă? Hmmm, sunt singurele. E foarte, foarte greu să le faci pe amândouă bine, îţi ocupă foarte mult timp. În mod normal când te ocupi de una din acestea două e greu să ai şi alte activităţi solicitante, în caz că vrei să te dedici complet… Dar, se poate face şi o ruptură, mai sunt cazuri. Acum nu ştiu cât de mult o să pot câştiga o pâine din asta, dar… A început ca o joacă, ca majoritatea trupelor. Chiar nimeni nu a pornit cu gândul: „Băi, hai să ne apucăm să scoatem un album, să fim faimoşi şi să apărem pe primul loc pe coperta revistei RockHard şi să trăim din asta.“ A început ca o distracţie şi este la stadiul de hobby… căruia încerc să mă dedic complet.