Interviu PhenomenOn



de Ilinca Papari – redactor
foto: Georgiana Balaban – colaborator foto
sursa foto: Arhivă personală

De „PhenomenOn“ (Andrei Bălaşa, Robert Acsintoaie, Alexandru- „Asy“ Mitroi, Cătălin Tamazlicaru şi Alex Ursache) am tot auzit în ultima vreme de la prieteni, de la televizor, toate zvonurile culminând în momentul în care au ajuns să cânte în deschiderea concertului Linkin Park din Bucureşti, în data de 6 iunie. Trupa a fost înfiinţată în urmă cu cinci ani la iniţiativa nepotului lui Sabin Bălaşa, Andrei, iar de atunci a continuat să evolueze, ridicând semne de întrebare asupra numelui formaţiei: coincidenţă sau într-adevăr fenomen?

Teen Press: În emisiunea „Timpul Chitarelor“ Doru Ionescu a spus că sunteţi „cea mai importantă apariţie pe scena rock românească din underground din ultimii ani“. Aţi ocupat locul I la selecţia naţională şi locul 7 la nivel mondial în concursul GBOB. Aveţi sprijinul trupei Phoenix, două albume şi aţi cântat în deschiderea concertului Linkin Park de la Romexpo. Având în vedere că sunteţi tineri şi aţi câştigat deja destul pe parte muzicală, credeţi că aveţi puterea de a rămâne consecvenţi în top?
Andrei Bălaşa: Să sperăm, bineînţeles chestia asta cu cea mai bună apariţie este un punct de vedere, însă noi încercăm să nu îi dezamăgim pe toţi care cred în noi şi spun chestiile astea şi vom munci exact cât am muncit până acum, deci probabil o să ne menţinem, zic eu.


T.P.: Ce ne puteţi spune despre turneul de promovare al albumului „Victims of changes“?
A.B.: A fost făcut pe forţe proprii, nu am avut sponsori sau chestii de genul ăsta, a fost făcut în cluburile din ţară, acum a fost făcut doar de noi şi a fost mai greu, dar încet-încet am reuşit să ne descurcăm cât de cât onorabil.

T.P.: Aţi cântat în deschidere la Linkin Park. Cum a fost?
A.B.: A fost ca un vis, e formaţia noastră preferată şi bine, majoritatea, şi eu şi Robert ne-am apucat de rock din cauza formaţiei Linkin Park şi a fost foarte tare să îi vedem pe idolii noştri pe scenă şi să cântăm înaintea lor, a fost ceva super. Este foarte greu, printre foarte multe trupe, să ieşi în evidenţă.

T.P.: În ce măsură a influenţat şi influenţează media de vârstă a membrilor trupei, modul în care sunteţi percepuţi atât de public cât şi de alţi artişti din industria muzicii rock?
A.B.: Înainte mai mult pentru că eram mai mici, dar acum mai puţin, adică nu mai suntem percepuţi ca copii.
Robert Acsintoaie: Suntem adolescenţi.
A.B.: El (Robert) e singurul care a mai rămas, de fapt doi au mai rămas minori la ora asta, eu zic că am intrat în grămadă.
R.A.: Atâta timp cât fac muzică bună nu văd ce sens are că sunt mici sau că sunt mari (artiştii).


T.P.: Într-un articol din iunie 2009 al ziarului „Adevărul“ este afirmat faptul că Nicu Covaci consideră că sunteţi ceea ce a fost şi Phoenix la început. În ce măsură consideraţi că vă asemănaţi cu trupa Phoenix şi în ce context s-a desfăşurat prima întâlnire cu aceştia?
A.B.: Probabil s-a regăsit în noi, probabil a şi trecut prin chestiile prin care am trecut noi şi… da, în raport cu timpul am fi fost ce a fost şi Phoenix la început şi sper că na, să nu fie nevoie de fuga din ţară, dar nu ştim ce ne rezervă viitorul. Ne-am întâlnit cu ei separat ţin minte, cu Ţăndărică ne-am întâlnit când a venit prima oară aici la sală, când ne-a auzit de la managerul trupei Phoenix în maşină şi a zis „mamă, băieţii ăştia trebuie ascultaţi“ şi a fost aşa: noi cântam şi dintr-o dată a apărut Ţăndărică şi ne-a zis că suntem foarte buni, că o să ne promoveze. Chiar aşa a fost, am fost la multe televiziuni. Cu Nicu Covaci ne-am întâlnit la aeroport când venea din Spania şi iarăşi a fost… din toate persoanele alea a venit la noi, ne-a salutat şi mi s-a părut foarte tare.

T.P.: Andrei ai declarat într-un interviu pentru Metalfan în iunie 2009 că „nu vreţi să aveţi puncte slabe sau cel puţin încercaţi să nu aveţi“ ca reacţie a plecării lui Asy Mitroi din PhenomenOn în 2008. După doi ani Asy s-a regăsit din nou în componenţa trupei. În ce context s-a desfăşurat revenirea lui?
A.B.: Păi am rămas foarte buni prieteni şi punctele slabe s-au… au dispărut şi a fost un atu foarte mare pentru noi Asy, aveam nevoie de încă o persoană în formaţia noastră şi am încercat cu mulţi clăpari, cu mulţi chitarişti, dar Asy a fost ceea ce…
R.A.: Era din familie oricum, chiar dacă nu era din trupă, era mereu pe aici.

T.P.: Piesa „United“ sugerează unitatea colectivului. Există vreun membru al trupei care să aibă şi alte proiecte pe plan muzical pe lângă PhenomenOn?
A.B.& R.A.: Hmm nu… adică… nu! (râd) Cam ăsta a fost răspunsul.

T.P.: V-aţi gândit vreodată să participaţi la preselecţiile de la Eurovision? Trupa finlandeză Lordi a dovedit deja în 2006 că rock-ul se poate afirma nu doar în concursurile de profil.
A.B.:A fost o oarecare tentativă cu Mihai Alexandru, fostul chitarist din Iris şi ne-a sugerat să cântăm o piesă compusă de el la Eurovision, nu am trecut de preselecţii, dar datorită acestui lucru am câştigat un prieten. Nu am fost admişi, dar asta e prea puţin important.

T.P.: S-a întâmplat anul acesta, nu?
A.B.: Da…
R.A.: Lordi sunt din altă ţară…
A.B.: … România… o să dureze mulţi ani până o să vină cu o formaţie rock.



T.P.: Mai rău decât să se vorbească despre tine, este să nu se vorbească deloc despre tine. În ideea că nu există publicitate proastă, doar publicitate, în ce măsură aţi accepta să fiţi manipulaţi de media şi de casele de discuri, considerând faptul că renumele se dobâdeşte nu doar prin talent ci şi prin mediatizare?
A.B.: Nu cred, oricum nu a fost nevoie de asta, s-a comentat de noi, am avut oarecum harul să zicem aşa, să ieşim în evidenţă în orice situaţie, chiar dacă câteodată bine, câteodată rău şi suntem foarte criticaţi ca trupă, dar suntem şi lăudaţi în acelaşi timp şi de aia nu cred că a fost vreodată nevoie de asta şi nu cred că ne-ar ajuta o casă de discuri în momentul de faţă, depinde, că sunt condiţii diferite.

T.P.: Oricât de mult ai planifica ceva, niciodată nu poţi fi sigur că va ieşi cum ţi-ai dorit. Ne puteţi povesti un moment amuzant din timpul unui concert?
A.B.: Bine…ar fi lansarea de album (Victims of changes), care nu a ieşit exact cum am vrut noi. A venit foarte multă lume, din punctul ăsta de vedere organizarea a fost foarte bună, au fost artificii, însă ne-au căzut monitoarele pe scenă, nu mai auzeam nimic. La un moment dat erau nişte confeti şi trebuiau să fie date la un anumit moment şi i le-au dat unui motociclist pentru că au dispărut personajele care trebuiau să le dea şi el le-a dat aiurea, în jos in loc să le dea în sus. Astea îţi rămân amintiri până la urmă (râde).

T.P.: Cum vă influenţează activitatea desfăşurată în PhenomenOn viaţa personală?
A.B.:Noi suntem foarte buni prieteni şi în viaţa de zi cu zi. Avem interese comune şi mă rog, PhenomenOn face parte din viaţa noastră personală până la urmă.
R.A.: Nu e o obligaţie să stăm în trupă neapărat sau nu ştiu… şi prietenii ne consideră ca înainte. Acum de exemplu, 3 vor da BAC-ul, deci o să ne facem programul fix când începe şcoala.
A.B.: Având în vedere că e un proiect în care trebuie să te dedici mult, apar probleme, dar şcoala este pe primul loc şi ne luăm din timpul nostru personal ca să ne dedicăm formaţiei PhenomenOn. Merge destul de bine. Noi repetam şi 8 ore în fiecare zi, acum la ,,Tonight“ nu am mai repetat cât am încercat să ne concentrăm pe producţie, a fost mixată de Robert şi Marius Acsintoaie şi este cea mai personală piesă de până acum, mixajul fiind făcut de noi, în studioul nostru, am adăugat elemente noi cum ar fi dubstep-ul care nu a fost folosit până acum în industria muzicală românească.

T.P.: Andrei, în emisiunea „Acadeaua“, AG Weinberger te-a întrebat „Unde te vezi peste 15 ani?“ şi ai răspuns „cât mai departe atât geografic cât şi ca reputaţie“. Cum vă imaginaţi PhenomenOn peste 15 ani, atât geografic cât şi ca reputaţie?
A.B.: Geografic mă refeream cât mai internaţional cu „ cât mai departe“, m-am referit cât mai bine şi ca reputaţie, ideea e să facem asta fără să ne compromitem sau să ne schimbăm stilul, la asta m-am referit când am zis reputaţie, să facem ce credem noi.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *