Interviu la inaltime cu trupa Magnum Opus

Cu un palmares de aproximativ 11 melodii şi aflaţi în plină desfăşurare a unui turneu prin ţară, Magnum Opus ne încântă auzul cu cinci tineri foarte talentaţi: George Ioniţă – înzestrat cu două beţe – el este toboşarul trupei; Andrei Zamfir – sau cum îi place să i se zică, Mack – basistul trupei şi un omuleţ foarte efervescent, aş putea spune; Mihnea Sechely – chitarist de seamă; Andrei Tiu – şi el, de asemenea, chitarist şi totodată cel ce se ocupă cu organizarea concertelor trupei; Angelo Simon – vocalistul şi cel mai tânăr din trupă.

R.: Când a devenit muzica o pasiune în viaţa voastră?
George Ioniţă: Păi, muzica a intrat în viaţa mea când eram puţin mai mic, în jur de clasa a V-a. Am început să ascult muzică pe bune datorită jocurilor video (n.r. – râde), tot auzeam de trupele alea, aşa că m-am hotărât să le caut. Iar de tobe m-am apucat prin clasa a IX-a.

Andrei Zamfir: Eu am început pe la 5 – 6 ani, când tatăl meu m-a luat sub aripa lui protectoare şi mi-a zis că dacă mă prinde cu muzică comercială nu va fi prea bine (n.r. – râde). Aşa că mi-a arătat pe YouTube tot felul de trupe precum The Doors.

Mihnea Sechely: Eu m-am apucat să ascult şi să cânt la vârsta de 13 ani, după ce am văzut filmul „Back to the future“ în care personajul principal intrerpreta, la un moment dat, un standard rock‘n’roll, „Johnny B. Goode“. Am continuat să ascult piesele lui Chuck Berry, iar, în final, m-am trezit cerându-i lui tata o chitară.

Andrei Tiu: Tot pe la începutul clasei a V-a, verişorul meu mi-a dat nişte piese rock, datorită cărora am început să tot caut şi altele din genuri apropiate. Iar pasiunea pentru chitară a început prin clasa a VIII-a, când m-am uitat la nişte concerte Bon Jovi.

Angelo Simion: Muzică am început să ascult pe la vârsta de 3 – 4 ani, de pe vremea când aveam casete pe care pe o parte era ZZ Top, iar pe cealaltă Led Zeppelin. Apoi, pe la vârsta de 13 ani, am primit o chitară de la părinţi, urmând ulterior Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu“, la secţia de chitară clasică. Într-un final, m-am transferat la secţia de canto clasic.

R.: Cum s-a ajuns la ideea înfiinţării unei trupe şi de ce aţi stabilit ca această trupă să se numească Magnum Opus, având în vedere faptul că în latină termenul se traduce „capodoperă“?
A.T.: Totul a început mai mult că o necessitate, deoarece voiam să particip la un concurs de chitară şi am zis că o piesă vreau să o cânt cu negativ, iar pentru cealaltă ar da mai bine dacă aş găsi o trupă. Am dat nişte telefoane, am putut strânge nişte oameni, am repetat cam două ore înainte de concurs. Surprinzător, ne-a ieşit acceptabil de bine, ceea ce ne-a făcut să ne decidem să luăm alături de noi nişte oameni mai hotărâţi şi să începem şi noi cu ceva, cu un proiect muzical.

M.S.: Numele l-am ales aproximativ la 5 luni după înfiinţarea trupei. Ştiu că citeam ceva pe Wikipedia, nu mai ştiu exact ce anume, dar ştiu că am dat peste acest termen, „Magnum Opus“. Eram în căutare de nume pentru trupă, aşa că l-am propus şi pe acesta, pe lângă celelalte 53 de idei care ne-au venit (n.r. – râde).

R.: Pentru majoritatea trupelor începutul este mereu greu. Voi cum v-aţi descurcat atunci când aţi pus bazele formaţiei?
A.Z.: Greu. (n.r.- râde)

A.T.: Având în vedere faptul că nici unul dintre noi nu a avut experienţă ori pe cineva din spate care să ne sprijine financiar, am zis „hai să nu renunţăm, să cântăm şi să facem o treabă ori ceva!“, căci vom găsi concerte pe parcurs. Situaţia a fost că fostul nostru profesor de chitară ne-a chemat la aniversarea şcolii lui de rock şi, astfel, am avut primul nostru concert, alături de PhenomenOn, în deschidere, la Iaşi.

R.: Cum a fost primul vostru concert şi cum v-aţi simţit la acel debut?
A.Z.: Măcel total! (n.r. – râde)

A.T.: Noi suntem mulţumiţi de ce am făcut atunci, mai ales că era vorba de primul nostrum concert. A fost şi destul de multă lume, ne-am simţit foarte bine şi tocmai de asta am continuat în această direcţie. A fost un debut reuşit din punctul nostru de vedere.

R.: Dar, desigur, voi aţi concertat şi alături de nume mari din România. Cum este să împărţiţi scena cu un artist precum Florin Chilian sau mulţi alţii?
G.I.: Sincer, a fost foarte tare. Când eram puţin mai mic şi mă apucasem de tobe, mi se părea că vedetele de azi sunt toate cu nasul pe sus, dar mi s-a demonstrat exact contrariul. Florin Chilian mi s-a părut chiar foarte de treabă. (n.r. – râde)

A.T.: Iar referitor la celelalte nume mari, nu s-a gândit nici unul dintre noi că va ajunge aşa de repede să cânte cu trupe pe care le iubea de când era mic. În cazul meu, chiar nu mă aşteptam să deschidem concertul celor de la Viţa de Vie.

R.: Am observat că aveţi şi melodii proprii. Ce ne puteţi spune despre ele? Cine se ocupă cu versurile?
A.T.: În principiu, fiecare melodie a noastră are un mesaj ori o poveste subînţeleasă. Nu facem melodii doar ca să le avem. Iar majoritatea versurilor sunt compuse de mine cu ajutorul băieţilor.

R.: Pe piaţa românească este destul de dificil să intri sau, în cel mai bun caz, să supravieţuieşti, mai ales fiind liceeni la început de carieră. Aţi avut momente în care să vă gândiţi în legătură cu schimbarea stilului muzical doar de dragul unui număr mai numeros de ascultători?
A.T.: Atunci când compunem o piesă, ne gândim în aşa fel încât să combinăm ceea ce ne place cu ceea ce se cere. Este destul de greu să găseşti o combinaţie perfectă.

M.S.: Când am format trupa, fiecare dintre noi, ca şi acum, de altfel, avea alte influenţe musicale – unul ascultă blues, altul metal ş.a. Dar, am luat acest lucru drept un avantaj şi am încercat să aducem fiecare o parte din stilul său personal.

R.: Ce fel de sacrificii a implicat menţinerea trupei?
A.T.: În primul rând timpul acordat repetiţiilor, organizării concertelor şi toate celelalte chestii ce implică susţinerea unei trupe. Plus partea materială, investiţia în instrumente şi multe altele.

R.: V-aţi gândit să scoateţi un album?
G.I.: Evident că fiecare trupă, după ce îşi scoate mai multe melodii, se gândeşte şi la un album. Dar am ascultat câteva albume noi de la trupe mici şi am observat că nu prea au succes. Pur şi simplu, ne-am dat seama că nu ar fi rentabil şi nu ne-ar ajuta la nimic să scoatem un album acum, deorece nu avem un nume răspândit, plus de asta, producerea unui album este destul de costisitoare şi nu ne-am putea scoate investiţia.

R.: Cu ce concerte vă puteţi lăuda şi ce ne pregătiţi pentru restul anului?
A.T.: Primul ar fi concertul nostru aniversar de un an. Pentru noi a fost un succes, deoarece am avut parteneri precum RockFM, foarte multă lume a venit şi, desigur, ne-am simţit foarte bine.

Iar mai departe, avem festivalurile mari la care am participat, de la Festivalul Mamaia de anul trecut şi la care mergem şi anul ăsta, festivalurile din vara asta precum Cool, Black & White Motor Fest, Stufstock, Padina Fest, alături de nume foarte importante de pe scenă românească. Şi numai dacă stăm să ne gândim la Route 68 Summer Fest…

R.: Cum vă vedeţi peste câţiva ani, tot împreună? Ori vă hotărâţi să lăsaţi muzica doar ca pe un hobby şi să vă ocupaţi mai mult de facultatea ce va bate la uşă?
G.I.: Eu încă mă gândesc foarte bine la ce să fac, deoarece aş vrea să urmez muzica, să fac ceea ce-mi place. Dar există şi varianta să fac Facultatea de Informatică şi să devin programator, cu un job plictisitor. Măcar îmi voi putea câştiga existenţa. Este o cale mult mai sigură.

A.Z.: Peste 5 ani ne vedem tot împreună! (n.r. – râde) Da, de ce nu? Eu văd Magnum Opus peste 20 de ani tot împreună, ba chiar întrecându-i pe cei de la The Rolling Stones (n.r. – râde).

M.S.: Anul ăsta am terminat liceul, iar până acum câteva luni voiam să merg la Politehnică, dar m-am răzgândit în ultimul moment pentru a urma Conservatorul. Deci, probabil, voi urma ceva legat de muzică şi sper să fie în aşa fel încât să îmi pot „câştiga existenţa“. Iar dacă nu, probabil, mă voi duce la Geo, să îi cer lui bani (n.r. – râde).

A.T.: Eu cred că ne vom vedea tot împreună. Mie asta mi-ar plăcea să fac. Iar, în cel mai rău caz, aş face PR sau voi manageria trupe.

A.S.: Eu deja fac muzică de trei ani în liceu, aşa că voi urma Conservatorul, chit că nu voi rămâne cu ei în trupă. Deşi sper să continuăm tot aşa.

R.: Care a fost cea mai mare realizare a voastră, de până acum, ca trupă?
A.T.: Cred că cea mai mare realizare a noastră este evoluţia prin care am trecut, faptul că nu stagnăm, ci, din contră, pe zi ce trece creştem şi avem o atitudine pozitivă.

M.S.: În majoritatea concertelor sau festivalulilor, organizatorii şi oamenii de acolo ne-au felicitat pentru ceea ce facem şi chiar ne-au plasat în faţa multor trupe bune. Asta ne încurajează foarte mult!

G.I.: Şi să nu uităm că am câştigat primul loc la concursul RockStar şi locul trei la Route 68 Summer Fest de anul acesta. (n.r. – râde)

R.: Sunteţi şi talentaţi, şi foarte populari. Mă întreb cum o duceţi cu fanele?
A.Z.: Avem câte 2000 de prieteni, de fiecare, pe Facebook (n.r. – râde). Cu siguranţă acest lucru vorbeşte de la sine. (n.r. – râde)

A.T.: Ei, bine, nu suntem asaltaţi încă.

G.I.: Dar, evident, datorită faptului că eşti într-o trupă ajută mult în procesul de agăţare a tipelor. (n.r. – râde)

R.: Un mesaj pentru cititorii Teen Press şi pentru fanii ce abia aşteaptă un nou concert?
G.I.: E petrecere, iarăşi!!! (n.r. – râde)

A.T.: Da, asta a fost ca un „inside“ pentru melodia noastră cu numele „Nouă“ (n.r. – râde). Iar, acum, serios vorbind, ne bucurăm că voi sunteţi alături ne noi, iar noi de voi.