Un vis… sau nu chiar?

Coltul Meu - Un vis...sau nu chiar

de Alex – cititor
sursa foto: link

…Un suflu rece, pătrunzător, îl atinse pe gât…

Era 3 noaptea. Andrei încerca să-si aducă aminte câte sticle băuse aseară… 5? 6? Și mai ales care a fost motivul? Că-l părăsise iubita, că iar rămăsese repetent? Nu mai știa, nu îi mai păsa… O durere apăsa îngrozitor pe tâmplele sale…

Se dusese în bucătărie să găsească ceva de mâncare și acum stătea, singur. Deee… Un șuierat ascuțit îi aminti că afară era ger. Se duse în cameră, la geam. Nu avea somn. Cerul devenise roșu. Totul era acoperit de zăpada, nici țipenie de om la ora aia. Totul era liniștit, calm… înspăimântător de calm. Deees…

Deodată un om apare de nicăieri. Merge nedumerit din stânga în dreapta. “Trebuie că fie beat”gândi Andrei. Mai merge ce mai merge și cade in mijlocul drumului. “N-ar trebui să stea acolo, dar ce mai contează. Off, capul ăsta…” Se apucă să facă îngeri de zăpada, sau așa credea Andrei deoarece dădea din mâini. Din senin vine un tramvai in viteză. “Ce caută la ora asta…? Stai! Merge chiar spre…” Dar nu apucă să-și termine gândul. Omul, care poate nu auzea, poate nu voia sa audă, stătea in continuare în mijlocul drumului… Omul fu spintecat de-a dreptul. Zăpada se înroși brusc, mâinile se desprinseră de corp… “Nu… Nu pot să văd asta…” Andrei se așeză in pat, buimac, uimit, incapabil să reacționeze. Pe tavan, forme satanice, de un roșu aprins, se jucau nestingherite. Diferite figuri își continuau ritualurile păgâne, parcă fericite de tragedia ce se întâmplase. Desssch…

Andrei stătea acum întins pe pat. Formele animalice de pe tavan nu-i mai atrăgeau atenția. Era departe, cândva la începutul anului: totul începuse perfect, găsise o fata drăguță, inteligentă, perfectă pentru el. Profesorii erau înțelegători, iar colegii de la liceu de gașcă. “Cum am ajuns așa?” Alina, prietena lui era cuminte, prea cuminte credea el, deși o vedea ca pe un înger. Într-o seară, acum o lună, se certaseră din cauza nu știu cărui coleg de-al ei, că devenise prea apropiat. El voise să se răzbune și la o petrecere își făcu de cap cu o prietenă de-a ei. Ieri, această prietenă nu mai putuse rezista și îi spusese tot Alinei. Apoi, cu lacrimi în ochi, ea renunțase la Andrei, îi spusese că nu vrea să-l mai vadă vreodată. O pierduse… Desssschi…
Ceva îi răsuna in cap, iar si iar. Andrei se calmă si așteptă… Deschidee… Ce să deschidă? Ce?… Se ridică, făcu câțiva pași. Durerea de cap se tot accentua. Deschideee ușa… Deschiide!… Brusc și fără nici un motiv, se duce spre ușa de la apartament. O descuie… Și se întoarce hipnotizat înapoi spre pat. Dar în drum, se împiedică de tocul ușii si cade, lovindu-se la cap. Leșină. Ușa apartamentului se deschide, în prag apărând o forma nedeslușită, neagră…
Se trezește. Durerea de cap îl lăsase. “Totul a fost un coșmar… Da, asta trebuie sa fi fost. M-am dus la baie, am căzut, și am visat totul. Da..”

Dar ușa deschisă a apartamentului și corpul hidos,ciopârțit de afară îl contraziceau…

3 thoughts on “Un vis… sau nu chiar?”

  1. Nu trebuia sa o citesc la ora asta. :)) Imi place.
    Imaginea imi aminteste de orez cu lapte si scortisoara. =p~

    Reply

Leave a Comment