Dulce si inca ceva

Coltul Meu

de Bianca Maria Stanciu – cititor

Dulce amărui,
Îţi este sucul cuvintelor utilizate în visul meu.
Presari pe alocuri, maioneza indiferenţei tale,
Cu multǎ ciocolată, topită în zadarul adevărului gustat.
Continui să alergi în somnul meu adânc,
Ca un om singur şi nebun.
Cauţi norocul în papilele aspirate
Undeva în vacanţa valurilor spălate de realitate.
M-ai trezit cu pata explicaţiei tale în miezul nopṭii neadormite…
Aşa că deocamdatǎ, rămai un personaj incert al realităţii ficţiunii noastre.

Dulce acrişor,
Adaugi cu stil în mămăliga haosului,
Care ne amestecă rodiile şi ouăle sparte
Pe marginile adevărului, ciobit fiind şi el de realitate.
Încă alergi prin fructul lactat stors
Undeva în canalul aflat la colţul strǎzii…
Ca să ce? Chiar crezi că vei gǎsi aceea sistematicǎ
Care să accepte amestecul confunz al preparatului tǎu,
De pe tava scoasă, recent din cuptor?
Acceptǎ cǎ nici mǎcar cafeaua decafeinizată cu lapte nu te mai salveazǎ…
Şi asta, pentru că plămânul gustării tale a fumat toatǎ etica molipsitoare.

Dulce iutişor,
Ţi-e gândul concentrat pe căutarea oceanului etajat
În mansarda gândului valvular.
Abisul indiferenţei parcat în barca
Cu care traversezi explicaṭiile,
Ne amână amintirea, pe un ţărm îndepartat şi rece.
Încă alergi bezmetic în anonimatul îngheţat,
Care ne vinde realitatea exploziilor mintale.
Sângele începe să îmi fiarbă din cauza dulcelui presărat,
De-a lungul timpului… în diferite ipostaze.
Amar, Acru, Iute, ce mai urmeazǎ?
Nu te-ai săturat de atâta uitare în bucăţi de poveste?
Dacă nu mai înghiţi prezentul,
Lasă-mă, măcar, pe mine în absenţa lui…

Leave a Comment