Teen Press 
foto: Olivia Mihale – fotograf
Să știi că ești o fiinţă capabilă să regenereze lumina și să vindece. Ești parte din tot, ești parte din toată informaţia ce circulă continuu în Univers. Singura datorie a ta este să găsești adevărul în tot ceea ce contează. Să știi că odată ce adevărul este lăsat liber să-ţi arate calea, iar tu ai curajul să urmezi acel drum, sufletul îţi este mereu protejat. Așa devii un spirit ce-i ghidează pe ceilalţi și începi să pui lucrurile în mișcare.
Caută-te, caută-te pană în cele mai adânci părţi ale sufletului tău și încearcă să accepţi faptul că durerea și neînţelegerea ta ori neacceptarea îţi ascund adevăratele amintiri și experienţe. Ascultă-ţi inima, și nu o spun în lumina clișeului cu care am fost obișnuiţi. Ascultă-ţi inima pentru că de acolo se naște intuiţia, iar intuiţia nu o să te conducă niciodată pe-o cale greșită. Dacă cineva îţi spune ceva sau te pune să faci ceva ce tu nu simţi că e în regulă, NU o face, NU asculta, NU ţine cont. Ascultă-ţi doar propriul sistem de direcţii, este calea sufletului tău care te apropie de tot ce meriţi. Cu cât asculţi mai mult înăuntru, cu atât lucrurile în afară se echilibrează.
Le-a luat mult până să înţeleagă asta și au descoperit că doar prin iubire ajungi la adevăr, doar după ce treci de partea întunecată a iubirii ajungi la cunoaștere. Până atunci…
Ea era diferită, pentru că era reală. Nu era ca cei care credeau doar în fericire sau iubire sau suflete pereche. Era cineva care, de asemenea, credea în cicatrici, răni deschise ale sufletului și rupturi dureroase de oamenii pe care i-a iubit sau care i-au spus că au iubit-o. Era cineva care știa cât de greu este să iubești pe cineva în anumite momente și cât de crudă putea lumea să fie. A învăţat să-și măsoare cuvintele, să tacă, să se apere, asta doar pentru că vorbele ei erau acoperite de adevărul din spatele tăcerii cu care era tratată și a minciunilor care îi erau spuse.
I se spusese că este de-a dreptul minunat să ai în viaţa ta pe cineva care îţi dărâmă ușor-ușor toate zidurile și care reușește să aducă echilibrul în tot întunericul ce zace înăuntrul tău. Niciodată nu i-a păsat de conceptul de rebeliune sau de cum e percepută. A ales să lase limitările de-o parte și să meargă mereu către sinele fiecărui om pe care îl întâlnește. Vezi tu, un lucru era mereu cert la ea… niciodată nu ar fi renunţat la oamenii pe care îi iubește, chiar dacă era nevoită să treacă prin foc. Pentru ei și doar pentru ei era mereu pregătită să îndure orice. De ce? Păi, pentru ce altceva ar fi meritat să lupte în halul ăsta, dacă nu pentru ceva ce e real, pentru ceva ce ea simte că merită?
El știa că nu a fost născut în întuneric, dar simţea cum proprii lui demoni și monștri ai trecutului îl trăgeau în jos mereu și mereu, iar el, ca un copil speriat, se agăţa cu putere de orice fărâmă de lumină, viaţă sau iubire. Sub toate măștile, bine ascuns în esenţa existenţei sale, este un loc de care nimeni nu știe. Aici, ţine ascunse părţi ale vieţii lui pe care, odată ce le-ar spune lumii, i-ar fi răpite sau distorsionate de o realitate crudă, ce i-ar ruina urmele de fericire. A colecţionat aici momente, experienţe și sentimente împărtășite sau nu. Aici, în acest loc, timpul nu există. Aici, poate spune că este încă un copil inocent ce are dreptul să se bucure de sentimentul că este protejat, iubit și liber. Știa că are un suflet luminos și bun și era pregătit să îl plaseze în mâinile celei care va ști cum să ajungă la el. Doar aici, doar în acest loc, nu trebuia să se teamă de nimic sau să se cenzureze în vreun fel. Așa că aștepta pe cineva care să găsească calea de a ajunge înăuntru.
Iar ea are dorinţa asta aproape distrugătoare de a-i înţelege lumea. Vrea să știe totul, fără să fie îndulcită situaţia, vrea crudul adevăr. Orice ar fi, oricum ar fi, ea nu o să fugă. După cum am mai spus, nu poate fugi de oamenii pe care îi iubește. Chiar dacă sufletul lui are o parte întunecată, o parte pe care nici ea nu o mai poate repara, chiar dacă o lovește cu o melancolia pe care nu o va putea controla sau o va face să se îndoiască și mai mult de propria-i existenţă, nu o să fugă…
Recunoaște că au fost momente în care a pretins că este alticineva, că este cine nu era de fapt. Admite că poartă măști de multe ori, măști care ascund straturi ale altcuiva, menite să o ţină pe ea departe de cine este de fapt. Mai mult de atât, recunoaște că este speriat că ea îl va vedea așa cum își cunoaște el propriul sine.
