Despre teama de a vorbi in public

de Cristiana Gheorghe – colaborator
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Doar frica de moarte mai poate întrece frica de a vorbi în public! Da, noi, oamenii, ne temem extrem de mult de discursurile în faţa unei mulţimi cât de mici; preferăm să ne ascundem capul în grămada de nisip, ca struţii.

Este o chestie psihologică, până la urmă. Ei sunt mulţi, câteodată ostili şi necooperanți. Tu eşti singur şi trebuie să străpungi zidul dintre voi. Trebuie să-i câştigi de partea ta, să-i faci să te asculte și să te respecte. Sună destul de dificil, dar nu imposibil.

Începutul, cred eu, este cel care contează cel mai mult. Începutul trebuie să atragă atenţia publicului, pentru ca acesta să fie interesat şi să asculte discursul. Introducerea discursului poate fi o glumă, care să destindă atmosfera. Eu prefer să încep cu un mesaj puternic, iar ridicarea uşoară a vocii dă importanţă celor spuse. În orice caz, trebuie să fie de efect. Dacă începutul este bun, discursul e rezolvat în proporţie de 60%.

Celălalt procent de 40% depinde de continuarea lui, desigur. Atât introducerea, cât şi finalul discursului trebuie să fie logice, cursive. În cazul lor, este mai uşor pentru că deja atenţia publicului este captată, aşa că şiretlicurile de atragere a atenţiei pot fi mai rare.

Oricât de simplu sună asta, structura unui discurs reuşit nu este departe de schema mea. Trebuie puţină hotărâre şi nişte motivaţie şi totul vine de la sine. Nici un subiect nu este prea greu de abordat dacă chiar vrei asta. Se poate vorbi despre orice temă în faţa unor oameni. Publicul poate părea unit împotriva ta, dar este vulnerabil. Chiar dacă mulţi au venit cu o opinie deja formată de acasă despre subiectul discursului tău, aceasta poate fi schimbată.

Nu ne-am născut toţi oratori. Nu ştim cu toţii să ne exprimăm opiniile sau poate nu avem curajul necesar să păşim în faţa mulţimii. Totuși, măcar o dată în viaţă trebuie să avem un discurs public. Măcar o dată în viaţă lumea trebuie să ne audă glasul, noi trebuie să-i spunem lumii ce credem, ce vrem, ce aşteptări avem. Măcar această teamă trebuie înfrântă, dacă cu frica de moarte încă mai avem de lucru.