Nu tu pom si nici cadou

nu tu pom si nici cadou

de Raluca Băceanu – redactor
foto: Cătălina Cosma – seminarist foto

Poate că v-am obişnuit cu felul meu de a vedea jumătatea plină a paharului. My bad! Acum, fie între noi vorba, nici paharul nu mai e, darămite apa… Veţi înţelege mai bine metafora în cele ce urmează.

De o vreme încoace, se lucrează asiduu pentru ca şi în Drumul Taberei să existe metrou. Voi, ceilalţi care nu aţi trecut prin zona menţionată, nu aveţi idee ce dezastru ecologic a avut loc aici.

Imaginaţi-vă blocuri. Doar blocuri. Fără niciun pom. Toţi tăiaţi. Doar rămăşiţe uscate, pe care nici vântul nu le leagănă, cioturi în descompunere peste care nici ceaţa groasă nu se poate aşterne de ochii oamenilor, care încă mai au ochi cu care să vadă.

Trist. Înţeleg că nu putem avea, noi ca cetăţeni, un cadou sau o bucurie din partea guvernanţilor (i-am adăugat în discuţie pe mult-iubiţii pentru că sunt sigură că ştiţi cine promitea metrou în Drumul Taberei acum câţiva ani, e vorba desigur, de o femeie…), dar să ni se ia şi POMU’?!

Până şi banalele tufe dintre blocurile de-a lungul străzii principale au fost smulse. Tot ce stă în calea acestul măreţ proiect ce se presupune că va fi gata în DOAR 4 ani (umila mea părere e că va dura triplu, cu îngăduinţă zis), este ras de pe faţa pământului. La propriu. Copaci mai bătrâni ca blocurile (majoritatea fiind construite după 1977), de 30-50 de ani sunt tăiaţi, dar şi cei mai tinerei, abia plantaţi acum cinci ani.

Nici dacă aş vrea să îmi pun căştile în urechi, să mă delectez în perioada asta ce se presupune a fi minunată, în care suntem mai buni, mai înţelegători ş.a.m.d, eu aud hârşâitul asurzitor al utilajelor, al fierăstraielor electrice, şuierăturile muncitorilor prea puţin şcoliţi, înjurăturile pensionarilor nemulţumiţi şi ei de catastrofă, nu pot ignora ceea ce văd.

E groaznic. Vă poftesc să vizitaţi capătul liniilor 90, 91, 93 şi să vă ,,bucuraţi“ de peisajul sinistru dat de existenţa NULĂ a vreunei plante.

Să vă ,,înarmaţi“ cu cei mai rezistenţi bocanci sau cu nişte cizme de cauciuc pentru a putea păşi peste noroiul împrăştiat din belşug, în semn de preţuire pentru locuitori, de cei ce lucrează eroic pentru ca metroul să existe şi în acest cartier.

Sărbători fericite, dragi cititori, şi bucuraţi-vă că nu trăiţi ca mine, într-un cartier ras de natură. Fiţi fericiţi alături de cei dragi, fără să fiţi deranjaţi de sunete de prea joasă frecvenţă sau prea înaltă, după caz, să aveţi în Noul An fericire şi mult VERDE care să vă cureţe poluarea din suflet…

Leave a Comment