Intrigă și Iubire – un spectacol de Friedrich Schiller, și-a întins pânzele până pe scena teatrului Odeon, marți seară, 21 mai, de la ora 19:00, în regia lui Stayko Murdzhev, reprezentând prima piesă de teatru dintr-o saptămână de spectacole bulgărești în cadrul „Zilelor Culturii Bulgare“ în România.
Stayko Murdzhev ne aruncă din prima clipă a spectacolului într-o lume în care primează lăcomia și ura, în care oamenii cu o poziție importantă în stat pot dicta orice, pot stârpi iubirea de la rădacini și își pot bate joc în voie de clasa mijlocie, de burghezia mediocră.
Povestea celor doi îndrăgostiți, Luise Miller și Ferdinand de Walter este curmată de dorința tatălui acestuia, președinte la curtea prințului german, de a-l vedea casătorit cu o tânără respectabilă, de familie bună, și nu cu o simplă burgheză.
Personajul principal, Ferdinand de Walter, suferă un destin tragic în încercarea sa disperată de a-și salva iubirea și de a nu da ascultare comploturilor ce se fac în spatele său. Obligat să se căsătorească cu Lady Milford, acesta încearcă din răsputeri să își apere onoarea, povestindu-i acesteia despre iubirea sa, încercând să o determine să anuleze căsătoria, ea însă rămâne ferm convinsă că nu se poate umili în fața curții prin anularea unei căsătorii deja stabilite.
Complotul președintelui împreună cu secretarul Wrum, și acesta îndrăgostit de tânăra Luise, pentru a-i despărți pe cei doi dă roade, aceștia punând la cale un plan prin care fiul său să înţeleagă că tânăra sa iubită este îndrăgostită de altcineva. Ferdinand, însă, refuză să creadă toate acestea și decide să fugă cu Luise și familia ei în lume, spre a se feri de pericolele mâniei tatălui său. Ea refuză aceste propuneri, temându-se prea mult de blestemul președintelui și astfel este obligată de Wrum să semneze o scrisoare către mareșalul Von Kalb, în schimbul libertății tatălui său.
Între timp, lady Milford încearcă și ea să o convingă pe Luise că între ea și Ferinand nu va putea fi niciodată nimic, dorind să se răzbune pe dragostea lor. Luise însă dă dovadă de o maturitate complet nouă spunându-i acesteia că poate să îl ia de soț, că pot pleca împreună în lume, căci ea a renunțat.
Orbit de furie la auzul tuturor acestor vești, Ferdinand îi toarnă otravă în băutură Luisei, pentru a-i curma toate suferințele, apoi se otrăvește pe el însuși, nu înainte de a pune moartea sa și a iubitei sale pe seama tatălui său.
Piesa reflectă idealismul iubirii celor doi în lupta cruntă cu dorințele și ura celor mai puternici oameni din stat.