Teen Press 
desen: Ovidiu Udrescu
Naţionalitatea este o chestiune de hazard; cel puţin la început. Că în timp poţi jongla cu ea, nu prea mai contează. Originea nu se modifică şi ar trebui să te obişnuieşti cu asta!
Totuşi, oricât de dispus ai fi să îţi asumi o altă naţionalitate decât cea iniţială, schimbarea nu va fi niciodată 100 % .
Suntem români! Mai mult sau mai puţin mândri de acest hazard, dar asta suntem. Dacă suntem optimişti putem chiar preciza că avem o ţară şi o limbă proprie – un trecut glorios, un prezent mai puţin falnic, dar le avem. Uneori, de cele mai multe ori chiar, suntem prea puţin conştienţi de cât au luptat unii şi alţii ca noi să ne numim astfel: români. Măcar pentru asta ar trebui să nu ne fie ruşine. De ce ruşine? Pentru că nu e unul cel care îşi blamează naţionalitatea şi doreşte cu orice chip să o schimbe, să o şteargă dacă este posibil. Inutil! Chiar de condamnat! Dar cum ne-am obişnuit cu toţii, e atât de uşor să nu îţi asumi realitatea, încât astfel de comportamente nu ne mai miră.
Totuşi, cum bine ştim, orice regulă e confirmată de propria excepţie. Sunt români şi nu puţini, care, deşi plecaţi în afara graniţelor, nu uită că au rădăcinile pe meleagurile mioritice.
Participă activ la viaţa politică şi din când în când se mai întorc să îşi amintească de obârşie. Au dublă naţionalitate, dar sunt în primul rând români şi nu scapă ocazia să mai îndulcească imaginea pe care o au străinii despre noi. Am cunoscut câţiva care mi-au mărturisit cu regret că şi-ar fi dorit să se fi putut realiza în ţară; şi că oricând s-ar întoarce, dar pentru nişte avantaje similare, desigur. Să nu ne amăgim! Asemena cazuri sunt destul de rare, dar există. Şi asta ne face uneori mai optimişti sau cel puţin mai îngăduitori în ceea ce priveşte naţionalitatea noastră.
Concluzionând, a fi sau a nu fi român nu este în prea multe cazuri o problemă de opţiune, ci una de acceptare. În definitiv, România este aşa cum o face fiecare dintre noi! 🙂
Tema: Cum sa fii roman?
