Ratusca cea urata

ratusca_cea_urata-Stoian_andreea-colaborator_foto-teen_press_(2)

de Livia-Beatrice Popa – redactor
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

A fost odată un prea urât prinţ numit Bucureşti. El era un renegat al societăţii, fiind privit cu superioritate de către ceilalţi fraţi. Încă de la naştere a primit porecla „răţuşca cea urâtă“, fiind oaia neagră a familiei Europa. Bucureşti avea mereu hainele murdare, niciodată nu se ţinea de promisiuni şi era nedezvoltat mental şi fizic, economic fiind o adevărată pacoste pentru familia sa, la care avea numeroase datorii.

Iată că, într-o zi, zâna Decembrie îşi face apariţia la geamul lui Bucureşti. Acesta stătea în cameră, supărat că nimeni nu-l acceptă şi că este ţinta batjocurii tuturor. Zâna Decembrie, văzându-l în starea asta, îl îmbracă şi-l găteşte ca de sărbătoare. Îi pune haine de gală, îl piaptănă, îl parfumează şi-i pune bijuterii din cap până în picioare. Chiar dacă fizic era cu desăvârşire un prinţ, el rămânea aceeaşi rătuşcă dizgraţioasă. Cu toate acestea, lumea roia în jurul său acum. Îl invitau la toate petrecerile din împrejurimile castelului, avea numeroşi oaspeţi la masă şi toată lumea îşi dorea să fie în preajma lui. Toate acestea au ţinut timp de o lună, o lună plină de culoare, veselie şi laude la adresa lui Bucureşti. Până într-o zi, când zâna Decembrie îşi face iar apariţia. Era 31 Decembrie, iar vraja zânei avea să ia sfârşit. Imediat, Bucureşti devine acelaşi băiat zdrenţuros şi neadaptat în familia Europa. Acum, nimeni nu se mai apropie de el, iar povestea lui se sfârşeşte aşa cum a început. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus, oameni buni, povestea aşa!

Cam asta este povestea pe care o retrăieşte oraşul nostru în perioada sărbătorilor de iarnă. În ciuda faptului că se încearcă împodobirea lui cu cât mai multe luminiţe şi alte decoraţiuni specifice, după colţ se vede mormanul de gunoi, care zace aşteptându-l, poate, pe Moş Crăciun să-l ducă oamenilor care dorm prin Guvern. Şi să mai amintim cât tam-tam se face în această perioadă cu toate reducerile şi lumea care aleargă de colo-colo pentru cadouri. Rectific, oamenii devin brusc mai darnici şi oferă cadouri, iar simţul generozităţii comercianţilor se trezeşte la viaţă, să-şi ajute semenii cu reduceri, oferte cât mai atractive şi deloc costisitoare. Se creează o adevărată gaură neagră în zonele centrale, unde se merge pe principiul „intră cine vrea, iese cine poate“. Şi, la un moment dat, începi să simţi mai mult frustrare decât o înălţare spirituală specifică sezonului. Cu alte cuvinte, această perioadă adusă de primii fulgi de nea nu este decât alt prilej de etalare a ipocriziei, ceea ce dăunează grav sănătăţii noastre ca popor.

Totuşi, dacă vrei să ignori aceste „mici“ defecţiuni şi să-ţi păstrezi sănătatea psihică, vinul fiert cu scorţişoară, care-şi plimbă aroma pe lângă nasul nostru, şi patinoarul de la colţ pot fi motive întemeiate pentru a te dezlipi de canapea şi de a exclama (mai mult sau mai puţin entuziast) „Crăciun fericit!“ :D.

Recommended Articles

6 Comments

  1. Stiam si eu povestea Cenusaresei, nu aveam nevoie sa-mi faci un rezumat cu alte personaje. De asta au nevoie oamenii? De alti oameni care sa le scoata in evidenta defectele? Uita-te in jur, intreaba, si ai sa vezi parerea generala despre Bucuresti, caci este la fel ca a ta. Daca nu-mi spui nimic nou, de ce te citesc? Daca nu-mi spui nimic nou, macar fa-o intr-un mod satiric, “sa ma rad” ca tot n-am ce face, ca sunt fix vita indoctrinata de oferte care mareste coada la produse. Fa-ma sa ma simt gentilozaur cand ma jignesti pe fata, ca eu nu fac asa.

    Povesti pentru copii au scris si altii, mult mai bine. Nu le mai copia ideile, fa ceva nou.

    Revin la articol si zic: Care-i subiectul? Sa spun “Craciun fericit” chiar daca nu simt sau ce? In fiecare an exista doua tabere: ultrasii sustinatori ai sarbatorilor, care alearga neincetat dupa cadouri, si ultrasii anti-sustinatori. Asta pot citi si in 2000 si-n 2010, nimic nou. Si lung articolul si fara idee de baza. Iar faza cu Guvernul, aici chiar te duci pe un teren unde ataci doar pentru ca altii ataca. Prostia nu incepe de la Guvern. Prostia de a arunca gunoi pe strada. Gandeste-te la asta data viitoare cand tu sau un prieten de-al tau arunca ceva pe strada.

    1. 1. Eu sunt gura cititorului, eu trebuie sa gandesc ca cititoru si sa-i exprim exact gandurile, pt ca el nu poate, insa eu, ca redactor, am posibilitatea sa-i fac publice parerile. Poate eu nici nu sunt de acord cu articolul meu (you’ll never know:) ), dar trebuie sa exprim “vocea poporului”.
      2. In ceea ce priveste faptul ca nu te face pe tine sa razi, asta nu-i treaba mea, pentru ca ceea ce te face pe tine sa razi, poate pe mine ma face sa plang.
      3. Este o poveste furata? Eu nu am vazut-o nicaieri :-??. A, e o poveste adaptata? Da, dar asta e altceva. Tocmai asta era ideea! Prin “povestea” asta eu am transmis o realitate satirizata (subliniez, din punctul meu de vedere). A fost doar o “modalitate jurnalistica” (doar un fel de a spune) de a nu zice pe fata “Bucurestiul e varza”.
      4. Chestia legata de Guvern pe care ai invocat-o tu ma face sa imi dau seama ca nu ai inteles ideea mea, ceea ce, de asemenea, ma face sa cred ca n-ai citit cu atentie articolul si, prin urmare, toate argumentele tale de mai sus sunt lovite de nulitate.
      Uite ca m-am pus si eu la mintea ta si am facut un carnat de comentarii. Eu iti multumesc pentru faptul ca ai citit articolul (mai ales ca e cam lung, asa cum ai zis si tu) si pentru comentariu (care la fel, destul de lung, ti-a irosit ceva timp). Comentare placuta in continuare, observ ca a devenit un fel de job pentru tine. O sa zica cineva ca te platim :)).

      1. Nu-mi trebuie bani, placerea provocata de comentariile lasate este suficienta. Am zis ca ai copiat idei, nu ca ai furat povestea, e o diferenta, dar “modalitate jurnalistica” – pe care o invoci – poate nu te-a lasat sa vezi si sensul cuvintelor. In fine, revin la subiect.

        “sunt gura cititorului, eu trebuie sa gandesc ca cititoru si sa-i exprim exact gandurile, pt ca el nu poate” si “trebuie sa exprim “vocea poporului”.” – tu vezi cata importanta iti dai? Daca tu ai ajuns sa spui ce gandeste cititorul si sa fii vocea lui, prefer sa fiu mut si fara gandire personala.

        “m-am pus si eu la mintea ta” – s-ar putea sa-ti placa la nivelul meu, asa ca revino la ce erai, ca oricum nu te prinde ipostaza.

        “nu ai inteles ideea mea, ceea ce, de asemenea, ma face sa cred ca n-ai citit cu atentie articolul” – sau tu chiar nu ai legat ideile intr-un articol, ci ti-ai formulat multe propozitii in cap, iar in final a ajuns mostra de ambiguitate jurnalistica mai sus prezenta.

        1. ok, hai s-o lasam asa.
          o sa pun insa altfel problema, pentru ca tot ai adus vorba in primul comentariu de asta “Daca nu-mi spui nimic nou, de ce te citesc? “. inteleg, esti cititor, ai dreptul sa-ti exprimi parerile. dar eu, care la randul meu sunt in ipostaza de cititor de reviste/ziare, cand iau un ziar/ o revista si ma uit prin el/ea si observ ca e o porcarie infecta imi zic “frate, ce porcarie infecta!” si aleg sa nu-l mai citesc niciodata si sa ma indrept spre cele care imi satisfac nivelul intelectual. ar fi cam ciudat sa ma duc la fiecare ziar care nu-mi place si sa incep sa strig “frate, ce idioti sunteti, scrieti numai porcarii!”. insa tu, asta faci ( ma refer strict la revista asta). ceea ce e…ciudat. si poate chiar mai ciudat e faptul ca o faci intr-un mod destul de agresiv si constant, ceea ce isca anumite tensiuni, dupa cum ai vazut. nu te condamn pentru faptul ca aduci critici, criticile sunt constructive, insa modul in care o faci si permanenta lor te-ar putea pune sub acuzatia de subiectivism. intrebarea mea este: de ce continui sa citesti o revista care nu iti place? as aprecia un raspuns cat mai putin “violent”.

          1. Tocmai pt ca imi place las comentarii. Articolele bune, care merita citite, le-am laudat, dar cand vad articole de revista liceului, nu pot sa nu critic. Adica, libertate, deci hai cu ceva nou. Cuvintele nu sunt violente, oar oamenii si asta doar cand au ceva in mana. “Acuzatia de subiectivism” – hm, ai crede ca din moment ce imi scriu opinia sunt subiectiv? Nu e nicio acuzatie, subiectiv sunt.

            Uite, iti prezint altfel problema, de fapt situatia prin ochii mei. Scrii ceva, semnezi si oamenii judeca. “Treci mai departe” nu e o solutie, citesc din placere, si-mi las opinia pt ca pot. Te deranjeaza? Atunci incearca sa scrii mai bine si vei primi si laude. Pana acum Robert, Mery si Ana-Maria Costache mi-au placut. Dar nu cu toate articolele insa unde a fost cazul, le-am apreciat munca.

  2. Meila Madalina

    Felicitari pentru articol, foarte bine punctata ideea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.