Snow now & then

snow_now&then-stoian_andreea-colaborator_foto-teen_press-01

de Maria Bucur – colaborator
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Uită-te pe geam. Ce vezi? E decembrie. Poate zăpada n-o zăreşti, că, deh, încălzirea globală e-n toi! Şi tu ce faci? Stai în casă. Ai uitat de Sărbători? Cadourile ţi se par deja o obligaţie.

Îmi amintesc când eram mică şi cântam colinde. Atunci nu trebuia să-mi doresc de Crăciun zăpadă, o primeam din plin. Din fundal se aude cum „Joy to the world“ se încheie. E urmată de „Snow“ (Red Hot Chili Peppers). Râzi. Când auzi cuvântul „snow“ te gândeşti imediat la o plantă verde, cu trei frunze asimetrice. Zâmbeşti. Serios, chiar ai ajuns să ai nevoie de puţin fum ca să te simţi bine?! Surâzi. Am dreptate, nu? Pe planul secund, poate, ţi-ar apărea undeva, rătăcită în memorie, imaginea ta când te scufundai în zăpadă. Faţa ta devine îngândurată. Îţi ia mult să găseşti acea imagine în minte? Îţi aminteşti sentimentul plăcut pe care îl aveai când cucereai vreun colţişor încă neatins de nea. Scuturi din cap şi te întorci la imaginea frunzei.

Prietenii te-ar crede „prost“ dacă ai începe să cânţi colinde, să te gândeşti la cadouri cât mai personalizate pentru cei dragi. Acum eşti „cool“ dacă ştii ce-i aia „snow“ în argou şi dacă, ştii „cu ce se mânâncă“ asta, eventual ai şi-ncercat (atunci eşti cel mai cool).

Ţi se par clişee toate aberaţiile astea? Trist, dar ai dreptate. Lumea nu mai stă să admire zăpada. Nici copiii parcă nu mai vor cu atâta ardoare să se joace afară până nu-şi mai simt membrele periferice de îngheţate ce sunt. Toţi aleargă să ajungă undeva. Se opresc (obligat, forţat!) la semafor. Şi nu, nu se uită nici măcar atunci la parcul de peste drum. Se uită la ceas, bat din picior nervos. Apoi se holbează la asfaltul dur, care nu le inspiră absolut nimic şi totuşi fac asta la fiecare semafor.

Recommended Articles

5 Comments

  1. Nu am inteles nimic din tot articolul, doar am prins ideea ca faci o referire la “inflorirea” spiritului sarbatorilor cu droguri. Sau am gresit si asta gresit? Asta s-a inteles din “snău” – de care zici ca are un alt inteles in argou.

    “te gândeşti imediat la o plantă verde, cu trei frunze asimetrice” – frunza de trifoi?! Atunci la ce te-ai referit?

    Tot articolul e un amalgam de idei, de situatii, toate incepute, dar netermintate. De la “Trist, dar ai dreptate […]” la “[…] fiecare semafor.” ai reusit sa legi o idee, care face tot articolul.

    1. Sau am gresit si cu asta?*

  2. Meila Madalina

    Imi place mult articolul, ai dreptate in ceea ce spui:) Oamenii si-au pierdut inocenta si au uitat sa se bucure.. Bine macar ca mai suntem cativa care ne uitam la parcul de peste drum. Maine o sa cant colinde in clasa, sa vad cine comenteaza!:))

  3. Mi se pare foarte tare articolul…Tocmai amalgamul asta de idei neterminate il face special. Imi place stilul tipei:D

  4. şi ce legătură are poza cu “articolul” în sine?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *