Snow now & then

de Maria Bucur – colaborator
foto: Andreea Stoian – colaborator foto

Uită-te pe geam. Ce vezi? E decembrie. Poate zăpada n-o zăreşti, că, deh, încălzirea globală e-n toi! Şi tu ce faci? Stai în casă. Ai uitat de Sărbători? Cadourile ţi se par deja o obligaţie.

Îmi amintesc când eram mică şi cântam colinde. Atunci nu trebuia să-mi doresc de Crăciun zăpadă, o primeam din plin. Din fundal se aude cum „Joy to the world“ se încheie. E urmată de „Snow“ (Red Hot Chili Peppers). Râzi. Când auzi cuvântul „snow“ te gândeşti imediat la o plantă verde, cu trei frunze asimetrice. Zâmbeşti. Serios, chiar ai ajuns să ai nevoie de puţin fum ca să te simţi bine?! Surâzi. Am dreptate, nu? Pe planul secund, poate, ţi-ar apărea undeva, rătăcită în memorie, imaginea ta când te scufundai în zăpadă. Faţa ta devine îngândurată. Îţi ia mult să găseşti acea imagine în minte? Îţi aminteşti sentimentul plăcut pe care îl aveai când cucereai vreun colţişor încă neatins de nea. Scuturi din cap şi te întorci la imaginea frunzei.

Prietenii te-ar crede „prost“ dacă ai începe să cânţi colinde, să te gândeşti la cadouri cât mai personalizate pentru cei dragi. Acum eşti „cool“ dacă ştii ce-i aia „snow“ în argou şi dacă, ştii „cu ce se mânâncă“ asta, eventual ai şi-ncercat (atunci eşti cel mai cool).

Ţi se par clişee toate aberaţiile astea? Trist, dar ai dreptate. Lumea nu mai stă să admire zăpada. Nici copiii parcă nu mai vor cu atâta ardoare să se joace afară până nu-şi mai simt membrele periferice de îngheţate ce sunt. Toţi aleargă să ajungă undeva. Se opresc (obligat, forţat!) la semafor. Şi nu, nu se uită nici măcar atunci la parcul de peste drum. Se uită la ceas, bat din picior nervos. Apoi se holbează la asfaltul dur, care nu le inspiră absolut nimic şi totuşi fac asta la fiecare semafor.