Frigu’ te creste, prietene

de Maria-Luiza Butoi – redactor
foto: Ioana Muntean – colaborator foto

Oh, ce ar spune un om obişnuit de vârsta noastră biologică şi, de ce nu, psihică, când ar vedea prima zăpadă? „Dumnezeule, ce minune, parcă Zeus îşi întinde braţele peste mine!“ Oh, şi ce ar spune alt om? Poate că ar spune că e pur şi simplu naşpa sau că prima zăpadă se referă la un indiciu ce presupune apropierea sfârşitului Universului. De ce nu? Poate se va ajunge la o legătură între Teorema turnurilor din Havoi şi zăpada.

Nu fac aici un articol despre semnificaţia zăpezii, deşi poate că pare că asta fac. Nu! Eu scriu în momentul de acum, care e trecut momentului în care vei citi aceste rânduri despre cum te „iniţiază“ frigul. Semnificaţii?

Înţelesuri? Nicicum. Sunt atâtea despre zăpadă şi frig! Însă cred că este important ca fiecare dintre noi să ştie că sufletul lui va avea mereu nevoie de frig. Da, dragilor, de acel frig care te face să scrâşneşti din dinţi, care te face ori să dârdâi, ori să-ţi spui: „Aoleu, la naiba, băga-mi-aş picioarele, ce frig e-aici, la dracu’, bă, da-mi place!“ Frigul ăsta nenorocit pe care îl urâţi atât de mulţi şi pe care eu îl ador este, poate, salvarea noastră!

Şi poate că nu numai mie îmi place. Poate nu numai eu cred că frigul, zăpada şi iarna scot ce este mai bun din oameni. Până la urmă ce este iarna? Un platou de oameni înfriguraţi, îmbrăcaţi toţi în zăpadă şi fericiţi că au venit sărbătorile. Şi legaţi-mi ceva de gât, daţi-mi cu baltagul Vitoriei în cap că am spus acum aşa un clişeu (da, la ideea de fericire împletită cu sărbătorile mă refer!). Nici nu vă puteţi imagina ce pierdeţi dacă atunci când veţi simţi frigul din zăpada aia dură de iarnă din timpul Crăciunului, veţi spune: „Căcat, mi-e frig, hai într-un Krishna“, în loc să vă aruncaţi în zăpadă sau să staţi în mijlocul unui parc, în picioare şi aproape să vă dea lacrimile de cât de bine este să simţi acel frig! Dacă vei face parte din primul caz, nu vei fi decât un om de 17 ani*, trist, fără energie, un muribund care ajunge acasă la fel cum a plecat. Însă dacă vei râde şi vei plânge de bucurie pentru că poţi simţi frigul şi-l vei îmbrăţişa cu toate speranţele tale, da, prietene… Ai înţeles! Vei ajunge un om mare pentru că ai învăţat şi ştii să te bucuri de viaţă.

În fond, ce te învaţă iarna, frigul şi zăpada? Să poţi simţi. Şi ce anume să poţi simţi? Câţi dintre voi cred că totul se rezumă numai la frig, nu ştiu. Dar vă zic un lucru acum: aceia care ştiu că, de fapt, totul înseamnă mult mai mult, sunt nişte oameni tari. Da, la naiba, chiar am zis aici, eu, care nu folosesc de-astea la modă, cuvântul „tari“! De ce? Pentru că frigul şi zăpada, astea două te învaţă să trăieşti, să înţelegi că trăieşti şi să te bucuri de asta.

Să vină unu’ la tine şi să-ţi strige: „Bă, mi-e frig de nu mai pot, da’ ma bucur numa’ de-al dracului că stau aici în tricou, în zăpadă şi pot simţi cum sângele îmi inundă capilarele datorită frigului ăstuia. La naiba, bă, simt că trăiesc!“ Ce-ai spune, ţuţu? Că e nebun? Nu, dragilor, ăla e un om tare… Da, bă, ţuţu, ăla e un om tare…

*vârstă aleatorie