Cand nu iti convine

de Laura Zadunaischi – redactor
foto: Ovidiu Udrescu – fotoreporter

Ne-am obişnuit să criticăm şi să fim criticaţi, pentru că trăim după sistemul „dă-mi, că-ţi dau şi eu ţie“; dar numai ce îmi convine mie: nu o felie de pepene, nu 100 de dolari, nu! Îţi ofer a zecea mia oară un „eşti prost!“, „nu faci bine aia!“, „eu sunt mai bun decât tine“. Dar, oare, eu nu sunt, la rândul meu, cel care are probleme, cel care se târăşte şi crede că de fapt merge drept, iar ceilalţi se împiedică?
Societatea în care trăim nu ne oferă multe şi, totuşi, ar trebui pe lângă critici să facem ceva în sensul de a o shimba; să lăsăm ceva în urmă, oriunde ne-am avânta. Şi, da, cred că poate să fie şi sub forma unei critici acel lucru pe care îl lăsăm, dacă se bazează pe nişte argumente obiective, lipsite de alte intenţii. Dar, uneori, să recunoaştem, ne place să punem paie pe foc, să îl înroşim pe unu’ până-i ies aburii pe ochi, pentru că ne-a călcat de prea multe ori pe nervi. Soluţia unei critici echilibrate – autocenzura – mama celor care ştiu să se respecte, şi care nu se coboară la nivelul celor mai neaveniţi, ca să nu le zicem altfel.
Chiar dacă este dificil să schimbi o fărâmă de ţărână din lumea asta, nu înseamnă că tot ce spui este lipsit de sens şi gratuit. E suficient să dai de gândit cuiva, să îi trezeşti fie şi un singur circuit în subconştient, lucru care spune clar că omul mai are o cale de îndreptare, că realizează că nu funcţionează ceva la el. Iar atunci când primim în loc de urale critici, pentru că suntem şi noi nişte critici înrăiţi – dar mai discreţi -, nu trebuie să ne lăsăm afectaţi. Contează şi un singur individ care este de partea noastră şi care ne împărtăşeşte obiecţiile, ridicând alături de noi o pancartă mult prea mică pentru a fi văzută. Şi totuşi pancarta este acolo. E suficient să mai trezeşti câteva minţi din public şi să strângi de pe drum încă doi, trei metri „cablu-omuleţi“ care să împărtăşească aceleaşi idei.
Este normal ca atunci când greşim să fim taxaţi de cineva. Atâta vreme cât alţii ştiu ce spun, noi trebuie să le acceptăm critica, dacă vrem ca aceasta să devină una constructivă. Dacă nu ne convine, ori respectivul a fost prea direct, ori suntem criticul care nu acceptă critici. Şi atunci e nasol.
Înainte de a critica, ar trebui să fim proprii noştri critici, ca apoi să acţionăm după cum simţim; pentru că palme tot primim de undeva, indiferent de cum procedăm.