Teen Press 
foto: Cristian Puchiu – seminarist foto
Ora de română. Lucrare de control neanunţată! Toţi elevii cu ochii, mâinile, picioarele aruncate pe unde pot. Norocul e de partea celui care împarte spaţiul de lucru cu „geniul“ clasei. Restul este doar sclavul de la poarta boierului. Eh, dar printre sclavi mai răsar câţiva „nebuni“ care mai au puţină demnitate, îşi riscă pielea şi îşi pun creierele la contribuţie; ca în final, acei nebuni, să culeagă roade mult mai bogate decât sclavii. De ce? Pentru că au avut curajul să fie originali, să fie ei înşişi şi şi-au dorit să fie recompensaţi pentru modul în care gândesc. Ca o mică paranteză, acest lucru ar fi valabil într-un sistem educaţional în care asemenea valori încă ar fi apreciate.
Această analogie este reprezentativă pentru toate domeniile vieţii unui adolescent, de la viaţa socială, la cea interioară. El îşi atribuie nu numai un anumit tip de comportament, îmbrăcăminte, dar chiar şi o anumită mentalitatate şi anumite păreri care nu-i aparţin. De prin ogradele liceelor putem culege cu uşurinţă mai multe tipuri de „xerox“-uri. Există elevul „emo“, îmbrăcat în negru pentru a trece neevidenţiat (?!), coafuri ciudate, care sigur nu ies în evidenţă :), un ciorapel în dungi (de obicei roz cu negru) tăiat purtat pe mână. Apoi avem „piţipoanca ieftină“, sclipicioasă şi mereu pe tocuri. Dar să nu uităm de „piţipoanca scumpă“, care poartă sclipici de firmă :), „minimalistu’“ cu frizura tăiată cu ciobu’, „rapp-erul“ cu pantalonii-n pământ, iar lista continuă. Acestea sunt doar câteva exemple ale unei culturi deficitare şi ale unei influenţe MTV-iste excedentare.
Ca şi în cercetarea psihologică, şi în viaţă există două metode de a „cerceta“: metoda ştiinţifică şi cea empirică. Cea ştiinţifică se bazează pe o reţetă deja încercată de alţii, care a dat rezultate şi, deci, oferă o siguranţă maximă. Putem să o numim şi reţeta „efectului de turmă“. Cea empirică survine din propriile experienţe şi păreri, creându-se astfel o reţetă unică, netestată şi cu un risc mult mai mare de nereuşită. Aceasta s-ar putea numi reţeta „curajului nebun“. Nu poţi fi în totalitate nebun, uneori eşti nevoit să intri în rândul turmei. Însă trebuie să ştii să te opreşti undeva între cele două. Fii o oaie deghizată-n lup!
